Evanghelie (Mt 10, 24-33)

În acel timp, Isus i-a spus discipolilor săi: „Nu este discipolul mai presus decât învățătorul, nici servitorul mai presus decât stăpânul său. Este de ajuns discipolului să devină ca învățătorul său, și servitorului ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu atât mai mult pe cei din casa lui! 

Nu vă temeți de ei, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic secret care nu va fi cunoscut. Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneți la lumină și ceea ce vă spun la ureche predicați de pe acoperișuri. 

Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeți-vă mai degrabă de cel care poate să piardă și trupul și sufletul în Gheenă. 

Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una dintre ele nu cade pe pământ fără știrea Tatălui vostru. Vouă, însă, vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. Așadar, nu vă temeți! Voi valorați mai mult decât multe vrăbii. 

Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da și eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega și eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri”.

Comentariu la Evanghelie

În acest fragment, Isus ne vorbește despre temerile noastre. „Nu vă temeți” să vestiți Evanghelia. Ne cheamă să nu fim creștini ascunși, ci creștini în plină lumină. Astăzi există pericolul de a reduce credința la o chestiune strict personală, de a crede că îmi trăiesc credința doar în mod individual, fără legătură cu relațiile mele cu ceilalți. Societatea modernă ne presează să nu răspândim Evanghelia, să o păstrăm doar în forul nostru interior. Există riscul de a deveni creștini retrași între patru pereți, fără ca viața noastră creștină să se reflecte în viața socială și profesională. Isus, în schimb, ne arată o cale cu totul diferită: „Ceea ce vă spun în întuneric, spuneți la lumină”. Ne cheamă să fim martorii Săi în lume, să ducem mesajul Său până la marginile pământului. Să aducem lumină oamenilor, să-L purtăm pe Cristos în mijlocul tuturor împrejurărilor noastre obișnuite de zi cu zi, către toate persoanele care ne înconjoară.

O altă teamă a noastră este frica de cei care vor să ne alunge pe creștini la marginea societății. „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul”. Noi suntem stăpânii sufletului nostru, conducem propria viață, propriul drum. Singurii pe care trebuie să-i temem sunt cei care caută să ne facă să cădem în păcat.

Isus ne oferă cheia pentru a învinge temerile noastre: conștiința valorii de a fi fii ai lui Dumnezeu. Nu suntem valoroși doar pentru că suntem creați după chipul și asemănarea Lui, ci pentru că El ne-a făcut fiii Săi. Iar ca fii, suntem iubiți de Dumnezeu cu o iubire absolută. Iubiți nu pentru ceea ce facem sau pentru cum facem, ci pentru ceea ce suntem: fii preaiubiți ai lui Dumnezeu.

Această încredere în Tatăl nostru Dumnezeu ne face capabili să ducem înaintea Lui, în rugăciune, toate realitățile noastre: oboselile, suferințele, angajamentul nostru zilnic de a fi creștini. Toate activitățile noastre obișnuite sunt importante pentru Dumnezeu: „vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap”. Cu această apropiere filială față de Tatăl, fricile dispar. Această siguranță că suntem iubiți ne face capabili să dăm mărturie despre Isus în lume.