Evanghelie (Lc 6,27-38)

Însă vouă, care mă ascultați, vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine celor care vă urăsc, binecuvântati-i pe cei care vă blestemă, rugați-vă pentru cei care vă defăimează. Celui care te lovește peste un obraz întoarcei-l și pe celălalt, iar pe cel care-ți ia mantia nu-l împiedica să-ti ia și tunica. Celui care îți cere, dă-i, și de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi. 

Așa cum vreți ca oamenii să vă facă vouă, faceți-le la fel. Dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Căci și păcătoșii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveți? Și păcătoșii fac la fel. Și dacă dați cu împrumut celor de la care sperați să primiți înapoi, ce răsplată aveți? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor ca să primească la fel. 

Voi însă iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine și dați cu împrumut fără ca să așteptați nimic, iar răsplata voastră va fi mare și veți fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun față de cei nerecunoscători și răi. 

Fiți milostivi precum Tatăl vostru este milostiv. Nu judecați și nu veți fi judecați; nu condamnați și nu veți fi condamnați, iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată și cu vârf vi se va turna în poală, căci cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă”.

Comentariu

După ce Isus a prezentat fericirile – acele chei care ne descoperă unde se află adevărata fericire (cf. Lc 6,20-26) –, El ne arată acum calea pentru a o atinge: un drum anevoios și presărat cu dificultăți, dar care merită parcurs. Cuvintele Sale sunt exigente.

„Iubiți-i pe dușmanii voștri”. Nu este aceasta o cerință care depășește capacitatea umană? Cu siguranță este dificilă, dar necesară. E suficient să privim în jur pentru a observa că, atât în relațiile profesionale, cât și în dezbaterile politice și sociale – ba chiar uneori și între prieteni sau membri ai aceleiași familii –, se comit nedreptăți, se provoacă suferințe, apar resentimente, umilințe și dorințe de răzbunare. Însă, atunci când răspundem acestor răni prin violență, consecințele sunt și mai grave. Este necesar să căutăm o altă cale de a ieși din conflicte. Propunerea lui Isus este creativă și eficientă: numai iubirea poate dezarma ura.

„Faceți bine celor care vă urăsc”. Este drept să fim îndemnați să facem bine celor care ne poartă pică sau ne-au rănit? „Isus nu intenționează să schimbe cursul justiției umane, însă le amintește discipolilor săi – observă Papa Francisc – că, pentru a avea relații fraterne, este necesar să suspendăm judecățile și condamnările. (...) Creștinul trebuie să ierte! Dar de ce? Pentru că el însuși a fost iertat” ^[1]. Isus și-a oferit viața pe Cruce pentru a aduce mântuirea întregii lumi, inclusiv celor care L-au persecutat.

„Binecuvântați-i pe cei care vă blestemă”. Cât de mult rău provoacă insultele, calomniile, defăimările, bârfele! Și cât de ușor ne găsim scuze atunci când ne alăturăm acestui cor al bârfitorilor! Toți trebuie să rămânem vigilenți, pentru că, așa cum spune Sfântul Iacob: „Limba este un foc, o lume a nelegiuirii. Limba este printre organele noastre aceea care pângărește tot trupul și aprinde cursul existenței după ce a fost aprinsă de Gheenă. ” (Iac 3,6). Calomnia și defăimarea nu au loc în viața unui discipol al lui Cristos. Dimpotrivă, cel care iubește vorbește de bine chiar și despre cei care îl blestemă, le dorește binele și se roagă pentru ei: „Rugați-vă pentru cei care vă defăimează”.

„Departe de comportamentul nostru, de aceea, amintirea ofenselor care ni s-au adus, a umilinţelor pe care le-am suferit – oricât de nedrepte, grosolane şi brutale au fost –, pentru că nu este demn de un fiu al lui Dumnezeu să aibă un registru, să contabilizeze jignirile. Nu putem să uităm exemplul lui Cristos” ^[2]. Viața creștină nu este ușoară: ea presupune încercări grele și suferințe, la fel cum Isus a suferit pe Cruce. Însă este un drum al păcii, al bucuriei și al iubirii, careconduce la adevărata fericire. Doar cei care iartă se comportă ca adevărați copii ai lui Dumnezeu, Tatăl cel Milostiv, și vor fi binecuvântați.

„Pe bună dreptate, acest fragment evanghelic este considerat Magna Carta a non-violenței creștine”, observa Papa Benedict al XVI-lea. „Aceasta nu înseamnă a ceda în fața răului – așa cum s-ar putea interpreta greșit îndemnul «Întoarce și celălalt obraz» (cf. Lc 6,29) –, ci a răspunde răului cu binele (cf. Rom 12,17-21), rupând astfel lanțul nedreptății. (...) Iubirea față de dușmani este esența „revoluției creștine”, o revoluție care nu se bazează pe strategii de putere economică, politică sau mediatică, ci este un dar al lui Dumnezeu, obținut printr-o încredere totală și fără rezerve în bunătatea Sa milostivă. Aceasta este noutatea Evangheliei, care schimbă lumea în tăcere” ^[3].

^[1] Papa Francisc, Audiența generală, 21 septembrie 2016.

^[2] Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 309.

^[3] Papa Benedict al XVI-lea, Angelus, 18 februarie 2007.