Evanghelie (Mc 6,14-29)

În acel timp, regele Irod a auzit de el, căci numele lui devenise cunoscut și se spunea: 

„Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea puterea minunilor lucrează în el”. 

Alții, însă, spuneau: „Este Ilie”, iar alții spuneau: „Este un profet ca unul dintre profeți”. 

Auzind, Irod a zis: „Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”. 

Căci însuși Irod trimisese ca să-l prindă pe Ioan și să-l lege în închisoare din cauza Irodiadei, soția fratelui său, Filip, pe care o luase de soție. Pentru că Ioan îi spusese lui Irod: „Nu-ți este permis s-o iei pe soția fratelui tău”. Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, pentru că Irod se temea de Ioan, știindu-l om drept și sfânt, și îl ocrotea. Când îl asculta era foarte stingherit, dar îl asculta cu plăcere. 

A venit însă o zi potrivită când Irod, cu ocazia aniversării zilei sale de naștere, a dat un banchet pentru demnitarii săi, pentru ofițeri și cei mai de vază din Galileea. Intrând, fiica Irodiadei a dansat și a plăcut lui Irod și celor care erau cu el la masă. 

Atunci, regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei și îți voi da”. Și i-a jurat: „Orice îmi vei cere, îți voi da, până la jumătate din regatul meu”. 

Atunci ea a ieșit și a spus mamei sale: „Ce să cer?” 

Aceasta i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”. 

Și, îndată, intrând în mare grabă la rege, i-a cerut: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. 

Regele s-a întristat foarte mult. Dar, din cauza jurământului și a comesenilor, nu a voit s-o refuze. Regele a trimis un soldat din gardă și i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela s-a dus, l-a decapitat în închisoare și a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul și l-au pus în mormânt.

Comentariu

În Evanghelia după Marcu, povestea martiriului lui Ioan Botezătorul este plasată între trimiterea celor doisprezece apostoli și întoarcerea lor, ca și cum ar sublinia că martiriul este întotdeauna o posibilitate la orizont pentru un apostol al lui Isus Cristos.

Totuși, detaliile relatării ne oferă o anticipare a jertfei Domnului. La fel ca Învățătorul, Ioan nu s-a temut să rostească adevărul: „Nu-ți este îngăduit să ai soția fratelui tău”. Și toți, inclusiv Irod, îl considerau un om drept și sfânt, așa cum despre Isus se spunea că „toate le-a făcut bine” (Mc 7,37).

Soarta lui Ioan, asemenea celei a lui Isus, a ajuns în mâinile unor oameni slabi și temători, precum Irod și Pilat, care nu voiau să supere pe nimeni, mergând până la sacrificarea adevărului pentru a evita complicațiile personale. Atât Profetul, cât și Mesia au îndurat o moarte crudă, în singurătatea temniței și a crucii. Iar în cele din urmă, ucenicii lor au venit să le ridice trupurile și să le așeze într-un mormânt.

În acea vreme, martiriul Botezătorului a stârnit atâta vorbă, încât oamenii credeau că acest profet continua să acționeze: „Ioan Botezătorul a înviat din morți și, de aceea, lucrează în el puteri”.

Ioan este primul care Îl urmează pe Domnul în dăruirea vieții „pentru prietenii săi”. De aceea, este singurul sfânt a cărui naștere și moarte sunt celebrate liturgic de Biserică.

Recitind martiriul acestui om sfânt, ne putem aminti că toți suntem chemați să fim martori ai adevărului, chiar și cu prețul suferinței. Așa cum în Botezătorul se întrezărea chipul lui Cristos, la fel și în noi oamenii trebuie să poată recunoaște asemănarea cu El.

Nu trebuie să ne fie teamă să mărturisim prezența lui Dumnezeu în jurul nostru, asumându-ne cu bucurie riscurile ce vin odată cu fidelitatea față de credință. „Trebuie să facem ca viața noastră să devină viața și moartea lui Cristos. Să murim prin mortificare și prin căință, pentru ca Cristos să trăiască în noi prin Iubire” (Sfântul Josemaría, Calea Crucii XIV).