Evanghelie (Mc 10,1-12)

Plecând de acolo, a venit în ținuturile Iudeii, dincolo de Iordan, iar mulțimile s-au adunat din nou în jurul lui. Și iarăși, după cum îi era obiceiul, le învăța. Atunci au venit fariseii și, ca să-l pună la încercare, l-au întrebat dacă îi este permis unui bărbat să-și lase femeia. 

El le-a răspuns: „Ce v-a poruncit Moise?” 

I-au spus: „Moise a permis să scrie un act de despărțire și s-o lase”. 

Isus le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. Însă, de la începutul creației, i-a făcut bărbat și femeie; de aceea omul își va părăsi tatăl și mama și se va uni cu soția lui și cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. 

Acasă, discipolii l-au întrebat din nou despre aceasta. El le-a spus: „Oricine își lasă femeia și se însoară cu alta, comite adulter cu ea. Și dacă ea, lăsându-și bărbatul, se mărită cu un altul, comite adulter.

Comentariu la Evanghelie

Isus este în mijlocul oamenilor. Acolo ascultă, însoțește, învață și vindecă. Chiar și pe cei care refuză să asculte, să învețe sau să fie vindecați.

Așa se întâmplă și în acest episod, când fariseii vin la El cu intenția de a-L pune la încercare, dorind să-I submineze autoritatea morală, pe care toți i-o recunosc. Îi pun o întrebare delicată: „Este îngăduit unui bărbat să-și repudieze soția?”

Isus nu intră în detalii juridice, ci merge direct la esența problemei: natura profundă a oricărei relații de iubire.

Atunci când un bărbat și o femeie se iubesc, poate fi considerată această iubire temporară, valabilă doar atât timp cât este convenabil? Dimpotrivă, orice relație autentică, nu doar cea conjugală, este menită să fie indisolubilă. O prietenie adevărată nu se rupe niciodată.

Un tată nu încetează să mai fie tată. Dacă refuză un copil, trădează adevărul acelei relații. Dacă un părinte nu își recunoaște propriul fiu, își pierde umanitatea.

Relațiile dintre oameni nu sunt superficiale și nu pot fi reduse la ceea ce este convenabil sau avantajos. Iubirea nu se supune acestor logici.

Prin răscumpărare, Dumnezeu rupe jugul minciunii și face ceea ce Moise nu putea face. Moise, confruntat cu împietrirea inimilor oamenilor, cedează în fața slăbiciunii lor. Dar Isus Cristos, murind pe cruce, inaugurează o nouă capacitate de a iubi până la capăt, acceptând limitările celuilalt.

El ne oferă Duhul Sfânt, forța Sa, iubirea Sa, viața Sa divină, care ne permite să trăim în adevăr: am fost creați pentru iubire, pentru a iubi și a fi iubiți cu fidelitate.

Astfel, El ne dă posibilitatea de a ne uni indisolubil cu ceilalți și de a iubi cu loialitate, căci suntem chemați să iubim pentru veșnicie.

Această Evanghelie nu se referă doar la căsătorie, ci la toate relațiile umane. Orice relație autentică este chemată să trăiască misterul pătimirii, morții și învierii lui Cristos: să se lepede de sine pentru a-l câștiga pe celălalt, să ofere viață celuilalt, să se dăruiască în orice situație, mai ales atunci când celălalt este greu de iubit.

Dacă iubesc doar atunci când celălalt este agreabil, plăcut, comod, atunci sfârșesc prin a-l folosi pentru propriile mele interese. Adevărata noastră măreție începe în momentul în care renunțăm la noi înșine și, în numele lui Isus Cristos, pășim în logica veșniciei, a dăruirii, a sacrificiului.

O relație începe să se destrame atunci când, imperceptibil, dar real, iubirea din inimă este ucisă, când decizia de a alege iubirea, de a alege și proteja celălalt, este abandonată.

Cel mai mare adulter nu este doar infidelitatea conjugală, ci trădarea propriei noastre capacități de a iubi și de a fi iubiți.