Evanghelia zilei de duminică: Paracletul este mereu cu noi

Comentariu la duminica a șasea a Paștelui (Cilclul A): „Cel care Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu”. Aceste cuvinte ne introduc în acea atmosferă de intimitate cu care Isus Își deschidea inima apostolilor în timpul Cinei celei de Taină.

Evanghelie (In 14,15-21)

„Dacă mă iubiți, veți ține poruncile mele și eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Paraclet ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede și nici nu-l cunoaște. Dar voi îl cunoașteți pentru că rămâne la voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. Încă puțin și lumea nu mă va mai vedea. Voi, însă, mă veți vedea; pentru că eu trăiesc, veți trăi și voi. În ziua aceea veți cunoaște că eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine și eu în voi. Cine are poruncile mele și le ține acela mă iubește, iar cine mă iubește va fi iubit de Tatăl meu și eu îl voi iubi și mă voi arăta lui”.

Comentariu la Evanghelie

Aceste cuvinte ne introduc în acea atmosferă de intimitate cu care Isus Își deschidea inima apostolilor în timpul Cinei celei de Taină.

Începe spunând ceva limpede și exigent: „Dacă Mă iubiți, veți ține poruncile Mele” (v. 15). Dumnezeu nu este capricios, iar poruncile Sale nu sunt idei arbitrare pentru a-Și impune autoritatea. Dimpotrivă, ele sunt expresia iubirii cu care un Tată bun îi învață pe copiii săi cum să se comporte pentru a fi fericiți. Desigur, în unele situații, a ne conforma voinței lui Dumnezeu este dificil. De fapt, „în discuțiile despre noile și complexe probleme morale, poate părea că morala creștină este în sine prea dificilă: greu de înțeles și aproape imposibil de practicat. Acest lucru este fals – răspundea Sfântul Ioan Paul al II-lea –, deoarece, în termeni de simplitate evanghelică, ea constă în mod fundamental în urmarea lui Isus Cristos, în abandonarea în mâinile Lui, în a ne lăsa transformați de harul Său și reînnoiți de milostivirea Sa (…). Urmarea lui Cristos va clarifica treptat trăsăturile autenticei moralități creștine și va da, în același timp, forța vitală pentru a o trăi. (…) Cel care Îl iubește pe Cristos păzește poruncile Lui”[1]. Răspunsul just la iubirea pe care o primim de la Dumnezeu cere să ne lăsăm iubiți, iar aceasta nu înseamnă altceva decât a păzi cu fidelitate tot ceea ce El a poruncit. Așa le spune Isus, în mod confidențial, ucenicilor: „cine are poruncile mele şi le ţine acela mă iubeşte” (v. 21).

Isus este conștient de efortul pe care îl presupune păzirea poruncilor Sale, dar ne asigură că vom avea parte de un ajutor neprețuit: „şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Paraclet ca să fie cu voi pentru totdeauna” (v. 16). Cuvântul Paraclet vine din grecescul parakletós, un termen care înseamnă „cel chemat alături pentru a ajuta” – un mângâietor, apărător sau avocat. Este cineva invitat să meargă alături de noi, care ne însoțește, ne avertizează asupra obstacolelor, ne apără, dar, în același timp, ne vorbește cu blândețe, ne mângâie, ne inspiră, ne încurajează… Paracletul este un însoțitor fidel și inseparabil.

Isus însuși nu va înceta niciodată să fie parakletós al nostru, așa cum le-a promis ucenicilor: „nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi” (v. 18). Dar, pe lângă El, promite „un alt Paraclet, ca să fie cu voi pentru totdeauna” (v. 16). Se referă la Duhul Sfânt. „Într-adevăr, primul Paraclet – sunt cuvintele lui Benedict al XVI-lea – este Fiul întrupat, care a venit să-l apere pe om de acuzatorul prin excelență, care este satana. În momentul în care Cristos, împlinindu-Și misiunea, se întoarce la Tatăl, Tatăl trimite Duhul ca Apărător și Mângâietor, pentru ca să rămână pentru totdeauna cu credincioșii, locuind în ei. Astfel, între Dumnezeu Tatăl și ucenici se stabilește, datorită medierii Fiului și a Duhului Sfânt, o relație intimă de reciprocitate: «Eu sunt în Tatăl și voi în Mine și Eu în voi», spune Isus (v. 20)”[2].

„Meditând aceste cuvinte ale lui Isus – ne spune Papa Francisc –, noi astăzi percepem că suntem Poporul lui Dumnezeu în comuniune cu Tatăl și cu Isus prin Duhul Sfânt. (…) Domnul ne cheamă astăzi să răspundem cu generozitate la chemarea evanghelică, la iubire, punându-L pe Dumnezeu în centrul vieții noastre și dedicându-ne slujirii fraților, în special a celor care au mai multă nevoie de sprijin și mângâiere”[3].

[1] Sfântul Ioan Paul al II-lea, Enc. Veritatis splendor, nr. 119.

[2] Benedicto al XVI-lea, Omilia, 27 aprilie 2008.

[3] Papa Francisc, Regina coeli, 21 mai 2017.

Photo by Mikael Kristenson on Unsplash.