Evanghelie (In 20,1a. 2-8)

El día siguiente al sábado, María Magdalena echó a correr, llegó hasta donde estaban Simón Pedro y el otro discípulo, el que Jesús amaba, y les dijo:
În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, și le-a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l-au pus”. 

A ieșit atunci Petru și celălalt discipol și au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile așezate, dar nu a intrat. Atunci a venit și Simon Petru, care îl urma, și a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile așezate, dar ștergarul, care fusese pe capul lui, nu era așezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat și celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut și a crezut.

Comentariu la Evanghelie

Liturgia celebrează astăzi sărbătoarea sfântului Ioan, apostol și evanghelist, fiul lui Zebedeu. Potrivit tradiției, Ioan este „discipolul iubit”, care s-a rezemat pe pieptul Învățătorului la Cina cea de Taină (In 13,25), L-a însoțit pe Isus în supliciul Crucii împreună cu Maria (In 19,26-27), a fost martor al mormântului gol și apoi al Prezenței Celui Înviat (In 20,2; 21,7).

În scena evangheliei de astăzi îi vedem pe Maria Magdalena, Petru și Ioan în jurul mormântului gol. Această scenă este de o importanță deosebită, pentru că este în joc adevărata dimensiune a mesajului lui Isus, pe care Ioan a știut să-l transmită cu atâta forță. Numai dacă iubirea lui Isus era mai puternică decât moartea fatală ar fi meritat să riște totul pentru Învățător. Fără această victorie, cuvintele Lui ar fi rămas simple promisiuni, pierdute odată cu trecerea timpului.

Poate tocmai iubirea reală și concretă pe care Ioan a primit-o stând aproape de Învățător l-a ajutat să rămână vigilent și parcă de strajă după evenimentele pătimirii și morții lui Isus. Era ceva autentic și nepieritor în iubirea lui Isus, care îl făcea să intuiască faptul că istoria Învățătorului nu se putea încheia în întuneric.

Acestea și multe alte amintiri despre Isus i se vor fi îngrămădit în minte atunci când a auzit vestea Mariei Magdalena despre mormântul gol. Emoția îl face să alerge mai repede decât Petru, deși, ajungând, îl așteaptă în semn de respect față de căpetenia apostolilor. Aplecându-se, nu Îl găsește pe Isus, dar vede giulgiurile împăturite, care îi amintesc cu putere că misterul Celui Înviat este și cel al Celui Răstignit.

Deși giulgiurile nu ofereau o certitudine absolută, Ioan purta în inimă limpezimea pe care numai iubirea o poate dărui. Văzând toate acestea, a știut înlăuntrul său că cuvintele ascultate cu atâta atenție de pe buzele Învățătorului nu erau decât adevăruri. Isus a înviat și acum nu rămânea decât să aștepte să-L poată vedea și asculta din nou.

Există un imn vechi, care se rostește în Liturgia orelor, alcătuit în cinstea evanghelistului și care ne poate ajuta să încheiem acest comentariu. Textul ne amintește că în discipolul iubit avem un model pe care toți suntem chemați să-l imităm, deoarece toți suntem chemați la această relație de iubire cu Domnul înviat.

Tu, care i-ai descoperit lui Ioan
hotărârile Tale preaînalte
și secretele lăuntrice
ale faptelor ce vor veni,
fă să pot înțelege
tot ce Ioan a vestit.
Lasă-mă, Doamne, să-mi rezem
capul pe coasta Ta.

Tu, care la Cină i-ai deschis
poarta inimii,
și la Schimbarea la Față
l-ai condus lângă Tine,
îngăduie-mi să pătrund
în misterul Tău sfânt.
Lasă-mă, Doamne, să-mi așez
capul pe coasta Ta.

Tu, care pe muntele Calvarului
ai lăsat în mâinile lui
cea mai sfântă relicvă:
Trupul în care ai locuit;
Tu, care i-ai îngăduit să fie
fiul pe deplin adoptat.
Lasă-mă, Doamne, să-mi pun
capul pe coasta Ta.

Iar tu, Ioane, care unei iubiri atât de mari
i-ai răspuns cu iubire
și ți-ai dăruit întreaga viață
pentru Dumnezeul și Domnul tău,
învață-mă să merg
pe drumul pe care ai mers tu.
Învață-mă să-mi așez
capul pe coasta Lui. Amin.