Evanghelie (Lc 21,12-19)
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi:
„Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi și vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi și închisori, vă vor duce în fața regilor și guvernanților din cauza numelui meu. Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. Întipăriți-vă în minte: să nu vă preocupați cum vă veți apăra, căci eu vă voi da grai și înțelepciune cărora nici unul dintre dușmanii voștri nu le va putea rezista și nici răspunde. Veți fi trădați de părinți, de frați, de rude și prieteni și vor ucide pe unii dintre voi; veți fi dușmăniți de toți din cauza numelui meu. Dar nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele”.
Comentariu la Evanghelie
Continuă discursul escatologic al lui Isus, cu profețiile Sale despre timpurile din urmă. De această dată, vestirea pare încă și mai tulburătoare: persecuția chiar a discipolilor lui Isus, din cauza Numelui Său.
Și așa s-a întâmplat în comunitatea creștină primitivă, la scurt timp după ce Duhul Sfânt S-a coborât asupra Apostolilor. Ei acționau în Numele lui Isus, fără teamă, în ciuda întemnițărilor și a relelor tratamente: nimic nu-i oprea. Mergeau la rugăciune și primeau puterea Duhului Sfânt (cf. Fap 4,24-31).
Primul martir, Ștefan, „făcea minuni mari și semne printre popor” (Fap 6,8), iar cei care îl ascultau „nu puteau ține piept înțelepciunii și Duhului cu care vorbea” (8,10). Totul se împlinea așa cum profețise Isus, pentru că acei discipoli se încredeau profund în El. Și prețuiau mai mult mântuirea sufletelor decât însăși viața lor. Mai mult încă, erau „bucuroși (…) pentru că fuseseră găsiți vrednici să fie batjocoriți din cauza Numelui” (Fap 5,41).
Într-adevăr, acel refuz al cuvântului evanghelizator al apostolilor era calea prevăzută de Dumnezeu pentru ca mesajul Său să ajungă la mulți bărbați și femei: „cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor din Ierusalim creștea mult” (Fap 6,7).
Ne minunăm în fața perseverenței primilor creștini, prin care nu doar că și-au mântuit sufletele, ci și pe ale miilor de persoane. Dar persecuția împotriva Bisericii nu a încetat de-a lungul secolelor: este ca un semn al vitalității ei, al tinereții ei perene.
Iar astăzi Isus și Duhul Său continuă să însuflețească sufletele multor creștini care nu se tem să-și dea viața pentru Evanghelie, rugându-se și pentru prigonitorii lor, deoarece îi iubesc și îi iartă, fideli cuvintelor și exemplului lui Isus: „iubiți pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută” (Mt 5,44); „Tată, iartă-i, pentru că nu știu ce fac” (Lc 23,34).
Tot așa a făcut Ștefan, înainte de a muri ucis cu pietre: „Doamne, nu le lua în seamă păcatul acesta” (Fap 7,60). Avem nevoie de aceeași atitudine de rugăciune, iertare și perseverență în bine în viața noastră de fiecare zi, atunci când ne întâlnim cu cei care par să se opună misiunii Bisericii.