Evanghelie (Lc 12,13-21)

Atunci, unul din mulțime a spus: „Învățătorule, spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine”. 

Dar el i-a răspuns: „Omule, cine m-a pus judecător sau împărțitor peste voi?” 

Apoi le-a zis: „Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie; deoarece chiar și atunci când cineva este bogat, viața lui nu constă în ceea ce are”. 

Și le-a spus o parabolă: „Un om bogat avea un ogor care a dat o recoltă îmbelșugată și se gândea în sine: «Ce mă fac pentru că nu am unde să-mi adun recolta?» Apoi și-a zis: «Voi face astfel: voi dărâma hambarele și îmi voi construi altele mai mari; voi aduna acolo tot grâul și toate bunurile mele și voi spune sufletului meu: Suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și desfătează-te!» Însă Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?» Așa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu”.

Comentariu la Evanghelie

În urma unei cereri de a interveni ca judecător în împărțirea unei moșteniri, Isus povestește parabola omului bogat al cărui scop în viață este să acumuleze bunuri pentru sine, uitând de nevoile celorlalți.

Este interesant de văzut cum Isus pătrunde până în inima oamenilor. Plecând de la o cerere aparent lipsită de importanță, Isus știe să pună acea persoană în fața adevăratei sale probleme. Nu atât moștenirea, cât relația profundă cu fratele său: la ce bun să ai atâtea bunuri dacă, până la urmă, ajungi închis în tine însuți, mulțumit de tine, incapabil să-ți vezi fratele?

În această parabolă și noi ne putem identifica cu personajul principal. Și nu atât pentru că am poseda multă bogăție materială, ci mai ales o bogăție spirituală mare. Toți suntem bogați în energii, visuri, speranțe, inițiative, talente, capacități.

Și întrebarea pe care Isus Cristos ne-o pune este radicală: Ce vei face cu toată această bogăție? Vei trăi pentru tine, închis în tine, mulțumit de tine însuți?

După cum remarcă Papa Francisc, „Există un mister în posesiunea bogățiilor! Ele au capacitatea de a ne seduce și de a ne face să credem că suntem în Paradisul pământesc. În schimb, acel paradis pământesc este un loc fără orizont (…). A trăi fără orizont este o viață sterilă, a trăi fără speranță este o viață tristă. Atașamentul de bogății ne produce tristețe și ne face sterili. Spun atașament, nu spun a administra bine bogățiile, pentru că bogățiile sunt pentru binele comun, pentru toți. Și dacă Domnul le dă unei persoane este pentru ca să le folosească în binele tuturor, nu doar pentru sine, nu pentru a le închide în inima sa pentru că apoi devine corupt și trist. Bogățiile fără generozitate ne fac să credem că suntem puternici, ca Dumnezeu. Dar, până la urmă, ne iau ceea ce este mai bun: speranța” (Papa Francisc, Omilia la Santa Marta, 25 mai 2015).

În compania lui Isus Cristos, intrăm săraci și ieșim bogați. El ne dă inima Sa pentru ca să încapă în ea grija celorlalți, pentru ca să putem împărtăși ceea ce este al nostru, darurile pe care ni le-a dăruit, cu toți, pentru a putea să ne bucurăm și să ne desfătăm în această lume cu măreție de suflet.