Evanghelie (Lc 9,57-62)
În timp ce mergeau pe drum, cineva i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce”.
Dar Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema capul”.
Altuia i-a spus: „Urmează-mă!”
Acela a răspuns: „Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu”.
Dar el i-a spus: „Lasă morții să-și îngroape morții lor, dar tu, mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu!”
Un altul i-a zis: „Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea”.
Dar Isus i-a spus: „Nimeni care pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic de împărăția lui Dumnezeu”.
Comentariu la Evanghelie
Isus merge cu hotărâre spre Ierusalim, pentru a împlini misiunea pe care Tatăl i-a încredințat-o și care îi aprindea inima: să deschidă poarta Cerului întregii omeniri. Pașii Săi nu îi lasă indiferenți pe cei care îl privesc și stârnesc reacții îndrăznețe: „Te voi urma…”. Dar Domnul răspunde într-un mod și mai îndrăzneț: „Nimeni care pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic de împărăția lui Dumnezeu” (v. 62). Aceste cuvinte amintesc de istoria lui Elizeu, povestită în Vechiul Testament: Ilie îi dă timp să lase plugul și să meargă să-și ia rămas-bun de la părinți înainte de a se uni cu misiunea lui (cfr. 1 Reg 19,20-21). Acum însă, ni se sugerează că chemarea lui Isus este și mai urgentă, că nu e timp de pierdut pentru a răspunde.
Poate am văzut filme sau seriale în care vine un moment crucial în care protagonistul trebuie să ia o decizie ce îi va marca toată viața: acceptă declarația de dragoste pe care o primește? Va spune „da” aventurii care i se propune? În câteva minute, istoria pare că poate lua o formă sau alta, fiecare dintre ele cu totul diferită… Așa se întâmplă și în acest pasaj din Evanghelie: Isus lansează o propunere care angajează viața interlocutorilor Săi. Și încă astăzi, Învățătorul continuă să cheme la unirea cu misiunea Sa, la a străbate drumurile lumii pentru a fi purtători ai milostivirii Sale. „De ce nu te dăruieşti lui Dumnezeu odată…, cu adevărat…, acum!?[1]. Există o sfântă nerăbdare a iubirii.
Nu știm care a fost răspunsul final al acestor trei personaje din Evanghelia de astăzi. Poate că, după un moment de ezitare, l-au urmat pe Isus. Oricum ar fi, Scriptura ne prezintă un exemplu desăvârșit de răspuns prompt, total, entuziast: este exemplul sfintei Maria. Atunci când arhanghelul Gabriel îi vestește că Dumnezeu vrea să fie Mama Lui, ea întreabă cum se va împlini un asemenea prodigiu și îmbrățișează misiunea fără să ezite: „Iată slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38).
[1] Sf. Josemaría, Drum, nr. 902.