Evanghelie (Mt 23, 13-22)
„Vai vouă, cărturarilor și fariseilor ipocriți! Voi închideți Împărăția Cerurilor înaintea oamenilor: nici voi nu intrați și nici pe cei care ar voi să intre nu-i lăsați să intre.
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor ipocriți! Voi străbateți marea și uscatul ca să faceți măcar un prozelit și, când l-ați găsit, îl sortiți iadului, de două ori mai mult ca voi.
Vai vouă, călăuze oarbe care ziceți: «Dacă cineva jură pe templu, nu-i nimic; dar, dacă cineva jură pe aurul templului, este obligat». Proști și orbi! Ce este mai mare: aurul sau templul care sfințește aurul? Și: «Dacă cineva jură pe altar, nu-i nimic; dar, dacă cineva jură pe darul de pe el, este obligat». Orbilor! Ce este mai mare: darul sau altarul care sfințește darul? Așadar, cine jură pe altar jură pe el și pe tot ce se află pe el. Iar cine jură pe templu jură pe el și pe Cel care locuiește în el. Și cine jură pe cer, jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel care șade pe el”.
Comentariu la Evanghelie
În următoarele trei zile, vom citi în Evanghelie cele șapte mustrări pe care Isus le adreseazăcomportamentului cărturarilor și fariseilor. Fiecare dintre aceste plângeri începe cu expresia „Vai vouă!” și reflectă durerea lui Isus Cristos din cauza împietririi inimii acelor oameni.
El le vorbește cu putere și claritate, nu pentru a-i umili în public, ci pentru că dorește profund să se convertească, să descopere frumusețea Iubirii lui Dumnezeu.
Acei oameni erau chemați să fie păstori ai poporului lor, să-i iubească pe toți cu inima, cu trupul și cu sufletul, în nevoile lor materiale și spirituale; să trăiască pentru ei și să devină mijlocitori între adâncimea Iubirii lui Dumnezeu și adâncimea umană. Și, dimpotrivă, s-au transformat în simpli mercenari, în călăuze oarbe.
Și noi, creștinii, toți fără excepție, suntem chemați să facem prezentă Iubirea Tatălui printre oamenii din jurul nostru și să trezim în inima lor dorința de a răspunde cu generozitate acestei Iubiri.
După cum indica Sfântul Ioan Paul al II-lea: „Fiecare om este chemat, într-un fel sau altul, la paternitatea sau maternitatea spirituală — semne ale maturității interioare a persoanei sale. Este o vocație inclusă în chemarea evanghelică la perfecțiune, al cărei model suprem este «Tatăl». Omul capătă, așadar, cea mai mare asemănare cu Dumnezeu atunci când devine tată sau mamă spirituală”.
Isus Cristos ne vrea să ne dea Lumina și Puterea Sa pentru a fi în această lume „deșteptători” ai dorinței de sfințenie, comunicatori de optimism și speranță; pe scurt, un semn al Milei Sale.