Evanghelie (Mt 18,15-20)
„Dacă fratele tău greșește împotriva ta, mergi și mustră-l numai între patru ochi. Dacă te ascultă, l-ai câștigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declarația a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să-i asculte nici pe ei, spune-l Bisericii. Iar dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și un vameș.
„Adevăr vă spun: Tot ce veți lega pe pământ va fi legat și în cer și tot ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat și în cer. Iarăși vă spun: Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt și eu acolo în mijlocul lor”.
Comentariu la Evanghelie
Practica creștină a corectării fraterne are rădăcinile în Evanghelie. Este un mijloc fundamental pentru a atinge sfințenia și a nu devia de pe cale. În acest pasaj, Isus îi învață pe ucenici cum trebuie să o practice între ei, cu caritate, în particular.
Nevoia de corectare este universală, deoarece oamenilor le este dificil să-și recunoască propriile greșeli. Astfel, valoarea ei a fost recunoscută de autori păgâni clasici precum Seneca (cf. De Ira, 3, 36, 4). Sfântul Ambrozie a dat mărturie despre această practică printre catolici când a scris, în secolul al IV-lea: „Dacă descoperi un defect la prieten, ceartă-l în taină (...) Corectările, într-adevăr, fac bine și sunt mai folositoare decât o prietenie tăcută” (De Officiis Ministrorum II, 125-135).
Primul aspect care reiese din pasajul evanghelic este că corectarea fraternă este ceva bun. Este necesar să ai o atitudine de smerenie și disponibilitate de a accepta corectarea. Numai în măsura în care cineva este dispus să accepte corectarea fraternă și să-și îndrepte viața, va ști când și cum este potrivit să ofere o astfel de corectare.
Înainte de a face o corectare, este bine să te rogi pentru acea persoană. Apoi, odată ce intenția este curățită, ar fi prudent să consulți o altă persoană care este în măsură să judece dacă corectarea este oportună sau nu.
Și astfel, cu aceste precauții, împlinim foarte practic porunca de a iubi pe aproapele ca pe noi înșine, care este porunca ce rezumă toate celelalte. Dragostea adevărată pentru aproapele ne conduce să avem grijă atât de mult.
Afectivitatea este importantă pentru eficacitatea corectării fraterne. Când oamenii își pasă cu adevărat unii de alții, corectarea fraternă va fi relativ ușoară și bine primită, deoarece destinatarul va simți că motivația este iubirea și, uman vorbind, este mai probabil să o accepte. De aici importanța de a trăi fraternitatea în toate aspectele ei, și nu doar în corectarea celorlalți.
De asemenea, trebuie să iertăm orice ofensă înainte de a corecta. Chiar după acest pasaj, Petru Îl întreabă pe Isus de câte ori trebuie să-și ierte fratele când păcătuiește împotriva lui. De șapte ori? Și Isus răspunde: „nu, până la șaptezeci de ori câte șapte”. Acolo unde există adevărată caritate, cu afecțiune, există corectări fraterne; și există, de asemenea, un adevărat spirit de iertare.