Evanghelie (Mt 14,13-21)
Când a auzit Isus, a plecat de acolo cu barca spre un loc pustiu și izolat; aflând, mulțimile de prin cetăți au mers pe jos după el. Coborând, a văzut o mare mulțime, i s-a făcut milă de ei și le-a vindecat bolnavii.
La lăsatul serii, s-au apropiat de el discipolii, spunând: „Locul este pustiu și ora e deja târzie, dă drumul mulțimilor ca să meargă prin sate și să-și cumpere de mâncare”.
Dar Isus le-a zis: „Nu-i nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce!”
Ei însă i-au spus: „Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești”.
Atunci le-a zis: „Aduceți-mi-le aici!”
Poruncind mulțimilor să se așeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești, și-a ridicat privirea spre cer, a mulțumit, a frânt pâinile și le-a dat discipolilor, iar discipolii mulțimilor. Au mâncat toți și s-au săturat, iar din bucățile rămase au strâns douăsprezece coșuri pline. Iar cei care au mâncat erau cam cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii.
Comentariu la Evanghelie
Evanghelia Sfintei Liturghii de astăzi ni-L prezintă din nou pe Isus căutând singurătatea pentru a se adresa Tatălui. Ne apropiem cu sfială, dar şi cu teamă şi cutremur, de această relaţie pe care evangheliştii ne-o amintesc înaintea multor minuni, deoarece este vorba de a ne apropia de un abis pe care nu-l putem pătrunde. Însuşi Isus ne invită să privim: vrea să-L vedem rugându-se şi să dorim şi noi să ne rugăm împreună cu Tatăl, să ne rugăm ca fii (cf. Mt 14,23; Mc 1,35; 11,24; Lc 5,16; 6,12; 9,18; 11,1). „Singurătatea” lui Isus în rugăciune ne spune şi că acolo, în Tatăl, se află tot ceea ce avem nevoie, hrana care ne desăvârşeşte. Persoanele care Îl urmau pe Isus mai îndeaproape erau nedumerite de intimitatea Sa cu Tatăl. Inimile lor, pline de propria lor înţelegere, se gândeau la nevoile pe care le considerau mai urgente şi încă nu puteau înţelege că există altele mai profunde.
Isus s-a dus cu barca într-un loc retras; ceilalţi au venit din cetăţi. Domnul nostru ştie cum să se „apropie” de Tatăl, cunoaşte drumul. El este Drumul. Ne arată care este adevărata hrană şi unde se găseşte. Isus se apropie de această hrană – Voia Tatălui – cu o inimă plină de Iubire, fără nici urmă de egoism. Egoismele noastre micşorează dorinţele noastre, dar în Cristos ele sunt purificate şi descoperite în toată măreţia lor. Evanghelia Sfintei Liturghii ni-L arată pe Isus dorind să ne dea ceea ce avem nevoie, dar dorind, de asemenea, să o facă prin ceea ce ne putem oferi unii altora, chiar dacă credem că nu avem mare lucru. Orice am avea, chiar dacă pare puţin – câteva pâini şi câţiva peşti – va fi întotdeauna înmulţit de însuşi Isus, folosindu-se de credinţa şi iubirea cu care împărtăşim ceea ce suntem şi ceea ce avem. Isus binecuvântează generozitatea noastră: timpul, compania, îmbrăcămintea, învăţătura, rugăciunea, o vizită. Acestea sunt pâinile şi peştii noştri care, oferiţi din iubire şi cu iubire, sunt binecuvântaţi aşa cum au fost binecuvântate urciorul cu făină şi vasul cu untdelemn ale văduvei din Sarepta, care nu s-au golit oricât s-ar fi luat din ele (1Rg 17,8-24).