Evanghelie (Mt 13, 10-17)

Apropiindu-se, discipolii i-au spus: „De ce le vorbești în parabole?” 

Iar el le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți misterele împărăției cerurilor, dar lor nu le-a fost dat, căci celui care are i se va da și-i va prisosi, iar celui care nu are, i se va lua și ceea ce are. De aceea le vorbesc în parabole pentru ca văzând să nu vadă și auzind să nu audă, nici să nu înțeleagă și să se împlinească profeția lui Isaia care spune: De ascultat veți asculta, dar nu veți înțelege și de privit veți privi, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor a devenit insensibilă, urechile lor cu greu aud, iar ochii și i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă, iar eu să-i vindec. Însă fericiți sunt ochii voștri pentru că văd și urechile voastre pentru că aud! Adevăr vă spun: mulți profeți și drepți au dorit să vadă ceea ce vedeți și n-au văzut și să audă ce auziți și n-au auzit”.

Comentariu la Evanghelie

Discipolii L-au întrebat pe Isus de ce le vorbește în parabole. Învățătorul le explică faptul că El predică „misterele Împărăției”. Pentru oameni, acestea sunt greu de înțeles în mod direct. De aceea folosește un limbaj figurat, cu imagini familiare ascultătorilor, care fac trimitere, într-un mod indirect, la aceste mistere.

În explicația dată discipolilor, Isus spune: „Celui care are i se va da şi-i va prisosi, iar celui care nu are, i se va lua şi ceea ce are” (v. 12). Această afirmație ne poate neliniști, pentru că pare nedreaptă. De fapt, Isus arată astfel că, dacă cineva nu primește cu bunăvoință evanghelia și harul, ajunge să fie incapabil să le înțeleagă și să primească mai mult. În schimb, cel care se lasă cu docilitate transformat de cuvântul lui Dumnezeu — așa cum făceau discipolii — nu doar că primește harul convertirii, ci devine capabil să primească și mai mult har.

Surprinde citatul din Isaia pe care îl folosește Isus: „Ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și Eu să-i vindec” (v. 15). De fapt, Domnul folosește aici o formă de ironie, tocmai ca să exprime durerea Sa pentru faptul că ascultătorii Săi împlinesc, prin libera lor alegere, profeția lui Isaia, în ciuda dorinței arzătoare a lui Dumnezeu de a-i mântui. Într-adevăr, deși mulți vedeau minunile săvârșite de Isus și, poate, aveau mai multă capacitate decât cei doisprezece de a-I înțelege cuvintele, alegeau în mod liber să rămână surzi la mesaj și să se cufunde într-o orbire voită.

În viața noastră de zi cu zi, se poate întâmpla să nu înțelegem un aspect al credinței, al moralei sau o întâmplare dureroasă care ni se pare nedreaptă. În astfel de momente, să nu ne punem încrederea în propria noastră judecată, ci în Domnul, care ne invită să ridicăm privirea și să privim totul dintr-o perspectivă supranaturală. Este firesc ca, uneori, să nu înțelegem: acela este momentul în care suntem chemați să ne punem încrederea în Domnul și să cerem lumină Duhului Sfânt, pentru a putea înțelege. Nici discipolii nu puteau înțelege totul. Mesajul profund și eliberator cuprins în parabolele lui Isus poate fi asimilat doar de cei care își pun încrederea în Domnul.