Evanghelie (Mt 5, 20-26)

„Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor. Ați auzit că s-a spus celor din vechime: Să nu ucizi! Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său prostule! va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune nebunule! va fi condamnat la focul Gheenei. 

Așadar, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, în fața altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău și apoi vino să-ți oferi darul. 

Împacă-te cu dușmanul tău repede, cât timp mai ești cu el pe drum, ca nu cumva dușmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului și să fii aruncat în închisoare. Adevăr îți spun, nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit ultimul ban”.

Comentariu la Evanghelie

Isus Cristos continuă să-Și reverse învățăturile pe muntele fericirilor. Ucenicii stau la picioarele Lui. Și o mulțime de oameni de tot felul Îl ascultă fără să piardă niciun cuvânt.

Le deschide un întreg orizont de viață, un orizont care dă viață.

Și pentru aceasta, le vorbește despre iertare. Nu are sens să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu dacă mai întâi nu te-ai împăcat cu fratele tău. A face primul pas cu un gest de împăcare, a merge în întâmpinarea celuilalt, a avea o inimă milostivă care vede dincolo de greșelile altuia, este o condiție pentru a-I aduce cu adevărat cult lui Dumnezeu.

Pentru că orice ofensă între oameni este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Este un mod de a-I spune lui Dumnezeu: „persoana aceasta care este în fața mea (soț, soție, frate, prieten, coleg de muncă, vecin, oricine ar fi) nu este bună, nu este un dar pentru mine. Te-ai înșelat când ai creat-o și ai pus-o alături de mine”.

Și ofensa poate fi depășită doar prin iertare. Dar iertarea nu constă în a uita, în a ignora ceea ce s-a întâmplat. Ofensa trebuie reparată, vindecată. Pentru că este o rană provocată atât în propria inimă, cât și în inima celuilalt.

Iertarea ne conduce la împăcare, la o reînnoire a relației care s-a rupt. La capacitatea de a privi din nou în ochii celuilalt și de a-l reconstrui prin acea privire. Când iertăm, îi oferim celuilalt posibilitatea de a se naște din nou, de a fi reînnoit, de a-i reda originalitatea pierdută. Îi spunem: „Acea greșeală, acea ofensă nu te definește. Tu ești un dar al lui Dumnezeu pentru mine și vreau să te reînnoiesc prin iertarea mea”.

Astfel, iertarea devine un act care dă slavă și laudă lui Dumnezeu.

Totuși, iertarea poate fi obținută doar prin comuniunea cu Cel care a purtat păcatele noastre și ne-a iertat total și radical. După cum arată Benedict al XVI-lea, iertarea este o rugăciune hristologică: „Ne amintește de Acela care, pentru iertare, a plătit prețul coborârii în mizeriile existenței umane și al morții pe cruce”^[1].

Numai în Isus Cristos suntem capabili să iertăm și astfel să-I aducem lui Dumnezeu cultul plăcut în viața noastră de zi cu zi. Prin iertare intrăm în iubirea lui Dumnezeu.

^[1] Joseph Ratzinger / Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, I, Editura RAO, București, 2010.