Evanghelie (In 19, 25-34)“

Lângă crucea lui Isus, stăteau mama lui Isus și sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, și Maria Magdalena.

Așadar, văzând Isus că stătea acolo mama lui și discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”

Apoi, i-a spus discipolului: „Iat-o pe mama ta!” Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el.

După aceasta, văzând că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, Isus a zis: „Mi-e sete”.

Era acolo un vas plin cu oțet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oțet și i l-au apropiat de gură. După ce a luat oțetul, Isus a spus: „S-a împlinit!” Și, plecându-și capul, și-a dat duhul.

Întrucât era ziua Pregătirii, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta – pentru că acea sâmbătă era zi mare – iudeii i-au cerut lui Pilat sale zdrobească fluierele picioarelor și să-i ia de acolo.

Atunci, au venit soldații, au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi și ale celuilalt care era răstignit cu el. Dar când au venit la Isus și au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldați i-a străpuns coasta cu o suliță și îndată a ieșit sânge și apă.

Comentariu la Evanghelie

Acesta este unul dintre cele mai comentate fragmente ale Evangheliei, așa că este dificil să mai adăugăm ceva. Fără a pretinde originalitate, am putea totuși să subliniem două aspecte:

— Verbul „a sta”, traducerea verbului latin stare folosit de Vulgata. Sensul său este mult mai profund decât o simplă precizare materială, legată de poziția fizică. El exprimă faptul că Mama noastră stătea lângă Cruce printr-o alegere personală, în mod cu totul voluntar. Nu se limita să îndure un lucru neplăcut care i-a fost impus aproape cu forța.

— Sfântul Ioan vorbește despre „Crucea lui Isus”, o precizare aparent inutilă, deoarece nu exista nicio posibilitate de confuzie cu crucile celor doi tâlhari. Asta înseamnă că în spate se află o intenție spirituală. Este vorba despre Crucea lui Isus, Mântuitorul nostru, izvorul tuturor harurilor. Evanghelistul insistă astfel asupra contribuției cu totul personale a Sfintei Fecioare Maria la lucrarea Răscumpărării.

Din acest motiv, fără îndoială, Biserica a ales acest fragment evanghelic pentru comemorarea pe care o celebrăm astăzi: fericita Fecioară Maria, Maica Bisericii. Ca o completare la meditația asupra textului evanghelic prevăzut pentru Sfânta Liturghie, ne poate ajuta să recitim câteva idei din Decretul corespunzător al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor.

Documentul subliniază foarte bine oportunitatea instituirii acestei noi comemorări: „Sanctitatea Sa Papa Francisc, reflectând cu atenție că promovarea acestei devoțiuni poate spori simțul matern al Bisericii în Păstori, în persoanele consacrate și în credincioși, precum și adevărata pietate mariană, a stabilit ca memoria Sfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, să fie înscrisă în Calendarul Roman în ziua de luni după Rusalii și să fie celebrată în fiecare an.”

Așadar, să încercăm să creștem și noi acest simț „matern” în relațiile cu ceilalți, simțindu-ne instrumente în mâinile lui Dumnezeu și ale Mamei Sale, care își exercită paternitatea și maternitatea, într-o anumită măsură, și prin noi. Și să nu ezităm să repetăm des invocația care face parte din litania lauretana: Mater Ecclesiæ, ora pro ea, ora pro nobis! Mai ales atunci când anumite evenimente sau comentarii ne întristează sau ne neliniștesc.