Evanghelie (Lc 1,39-56)
În zilele acelea, Maria a pornit și s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta.
Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt și a exclamat cu glas puternic: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău. Și de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu. Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”
Maria a spus:
„Sufletul meu îl preamărește pe Domnul
și duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
pentru că a privit umilința slujitoarei sale;
iată că de acum toate generațiile mă vor numi fericită,
pentru că Cel Puternic mi-a făcut lucruri mari:
sfânt este numele lui.
Îndurarea lui față de cei ce se tem de el este din generație în generație.
Și-a arătat puterea brațului său:
i-a risipit pe cei mândri cu planurile inimii lor;
i-a răsturnat pe cei puternici de pe tronuri și i-a înălțat pe cei umili;
i-a umplut cu bunuri pe cei flămânzi,
iar pe cei bogați i-a trimis cu mâinile goale;
a venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său,
amintindu-și de îndurarea sa,
după cum a promis părinților noștri,
Abraham și urmașilor lui pentru totdeauna”.
Maria a rămas cam trei luni cu ea, apoi s-a întors la casa ei.
Comentariu la Evanghelie
Îngerul Gabriel, vestind-o pe Maria că avea să zămislească și să nască, prin lucrarea Duhului Sfânt, pe Fiul lui Dumnezeu făcut om, îi amintește în treacăt că și verișoara ei Elisabeta „a zămislit și ea un fiu la bătrânețe, și aceasta care era numită stearpă este acum în luna a șasea, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință” (Luca 1,36-37).
Odată cu „da”-ul Mariei — „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38) —, Cuvântul S-a făcut trup în preacuratele ei măruntaie. Din acel moment, emoția tăcută a Mariei, recunoscătoare față de Dumnezeu pentru tot ceea ce făcuse cu Ea, se concretizează în fapte de slujire, cu uitare totală de sine. Se gândește la Elisabeta, la ajutorul pe care i l-ar putea oferi, și pornește spre ținutul muntos al Iudeii, către casa lui Zaharia și Elisabeta.
Sfântul Josemaría, care ne-a învățat să intrăm în scenele Evangheliei ca un personaj în plus, ne invită să o însoțim: „Acum, tinere prieten, ar trebui să ştii deja să te descurci. – Însoţeşte-i cu bucurie pe Iosif şi pe Sfânta Maria... şi vei învăţa tradiţiile Casei lui David: O să auzi vorbindu-se despre Elisabeta şi Zaharia, o să te înduioşezi în faţa iubirii atât de curate a lui Iosif, şi inima o să-ţi bată cu putere de fiecare dată când se va pronunţa numele Pruncului care se va naşte la Betleem... Mergem în grabă în munţi până la o aşezare a tribului lui Iuda. (Lc 1, 39). Ajungem. – E casa unde se va naşte Ioan Botezătorul”[1].
„Maria merge să o întâlnească pe Elisabeta — observă mons. Fernando Ocáriz —; cine o putea înțelege mai bine? Ele vorbesc despre fiii pe care îi așteaptă, Isus și Ioan. Duhul Sfânt inundă scena Vizitării”[2].
„Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt” (Lc 1,41). Tresăltarea de bucurie a lui Ioan în sânul mamei sale amintește de dansurile regelui David la venirea Chivotului Alianței la Ierusalim (cf. 1 Cron 15,29). Chivotul, care conținea tablele Legii, mana și toiagul înmugurit al lui Aaron (cf. Evr 9,4), era semnul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Acum, Ioan tresaltă de bucurie în fața Mariei, Chivotul noii Alianțe, care Îl poartă în sânul ei pe Isus, Fiul lui Dumnezeu făcut om. „Ioan recunoaște prezența divină și tresaltă de bucurie, împlinind deja misiunea de Precursor: a-L vesti pe Cristos înseamnă a avea și a dărui adevărata bucurie”[3].
„Elisabeta o salută, cu recunoştinţă, pe Maica Mântuitorului: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău! – Și de unde mie aceasta, să vină la mine Maica Domnului meu? (Lc 1, 42-43)”[4]. În Vechiul Testament, lauda „binecuvântată între femei” este adresată Iaelei (cf. Jud 5,24) și Iuditei (Iud 13,18), două femei curajoase care au salvat Israelul în momente dificile. Maria este, cu atât mai mult, o femeie curajoasă care, prin dăruirea ei totală planurilor divine, Îl poartă deja în sân pe Mântuitorul lumii.
„Ioan Botezătorul tresaltă în pântecele mamei sale... (Lc 1, 41.) – Smerenia Mariei se revarsă în Magnificat... – Şi tu şi cu mine, care suntem orgolioşi – care eram orgolioşi –, promitem să fim smeriţi”[5].
[1] Sf. Josemaría, Sfântul Rozariu, Misterele de bucurie, 2. Vizitarea Elisabetei.
[2] Fernando Ocáriz, A la luz del Evangelio, María la alegría de Dios (31 de mayo de 1999).
[3] Ibidem.
[4] Sf. Josemaría, Sfântul Rozariu, Misterele de bucurie, 2. Vizitarea Elisabetei.
[5] Ibidem.