Evanghelie (In 16,20-23)

În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: „Adevăr, adevăr vă spun: voi veți plânge și veți jeli, iar lumea se va bucura; voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va schimba în bucurie. Femeia, când naște, este tristă pentru că i-a venit ceasul, dar, după ce a născut copilul, nu-și mai amintește de chin, de bucurie că a venit un om pe lume. Iată, acum și voi sunteți triști, dar vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. În ziua aceea nu mă veți mai întreba nimic. Adevăr, adevăr vă spun: orice veți cere de la Tatăl în numele meu, vă va da”.

Comentariu la Evanghelie

Isus îi încurajează pe ucenicii Săi să nu se lase doborâți atunci când trăiesc tristețea și disprețul — încercări prin care trebuie să treacă pentru a ajunge la bucuria finală. Însuși Petru, care s-a înfricoșat când a fost recunoscut ca ucenic al Învățătorului și apoi și-a plâns cu amar păcatul (cf. Lc 22,54-62), va lăuda atitudinea curajoasă a primilor creștini: „Pentru aceasta vă bucurați, deși acum, pentru puțin timp, trebuie să vă întristați de felurite încercări” (1 Pet 1,6).

Femeia care urmează să nască își asumă suferința, pentru că știe că ea este calea spre o viață nouă. Imaginea aceasta este foarte sugestivă și are forța de a evoca momente semnificative din istoria mântuirii. Încă de la început, Dumnezeu i-a spus primei femei, după păcatul originar: „Voi înmulţi suferinţele tale când vei fi însărcinată şi vei naşte copiii în durere” (Gen 3,16). Dar Dumnezeu i-a spus atunci, în acel moment tragic, și ispititorului: „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între descendența ta și descendența ei” (Gen 3,15). Și, la împlinirea timpului, a venit Isus, născut din femeie (cf. Gal 4,4). Maria, Fecioară și Mamă, L-a născut fără durere. Mai târziu însă, la picioarele Crucii, Mariei i-a sosit „ceasul”: a trăit durerea maternității, asumând în inima ei durerea Fiului. Astfel, a devenit mijlocitoare a Răscumpărării. N-a fost durere ca durerea ei (cf. Lam 1,12), căci a fost plină de o iubire capabilă să coopereze la nașterea pentru viața creștină a milioane și milioane de bărbați și femei, din toate rasele, din toate timpurile.

Plini de credință, și noi ne știm priviți de Cristos Cel Înviat și, renăscuți prin Botez, trăim viața de fii ai lui Dumnezeu. Putem trece prin încercări, dureri și suferințe, dar nu vrem ca nimeni și nimic să ne răpească bucuria, așa cum ne-a amintit adesea Papa Francisc. Sunt potrivite, în acest sens, cuvintele cu care își începea prima Exortație apostolică: „Bucuria Evangheliei umple inima și viața celor care se întâlnesc cu Isus” [1].

[1]. Francisc, Evangelii gaudium, nr. 1.