Evanghelie (In 14, 27-31a)
“Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă. Ați auzit că v-am spus: «Mă duc și voi veni la voi». Dacă m-ați iubi, v-ați bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este mai mare decât mine. V-am spus-o acum, înainte de a se întâmpla, ca, atunci când se va întâmpla, să credeți. Nu voi mai vorbi mult cu voi pentru că vine conducătorul lumii, dar nu are nici o putere asupra mea. Însă lumea trebuie să știe că îl iubesc pe Tatăl și că fac așa cum mi-a poruncit Tatăl”.
Comentariu la Evanghelie
În fiecare zi, la Sfânta Liturghie, ascultăm aceste cuvinte pe care preotul le adresează direct celei de-a Doua Persoane a Preasfintei Treimi, care este deja prezentă în Ostia Consacrată: „Doamne Isuse Cristoase, care le-ai zis apostolilor Tăi: «Pacea vă las vouă, pacea Mea o dau vouă», nu privi la păcatele noastre, ci la credința Bisericii Tale”.
Aceste cuvinte, cu care suntem atât de familiarizați, ne pot ajuta să pătrundem mai adânc în sensul a ceea ce Domnul voia să le transmită apostolilor Săi – și, prin ei, și nouă.
Isus vrea să ne ajute să înțelegem că credința este o sursă profundă de pace. Dar, în același timp, vrea să ne fie limpede că credința nu înseamnă să credem că totul va merge bine: de fapt, la doar câteva ore după aceste cuvinte, Domnul va fi atârnat pe lemnul Crucii.
Isus vrea, de fapt, să ne încredem că El este „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume” (Ioan 1,9). Dar a crede în lumină presupune a recunoaște existența întunericului. De aceea, credința nu înseamnă să vezi totul în roz, nu este un optimism dulceag: este a lua în serios consecințele Crucii Domnului și a nu pierde niciodată din vedere că acolo se află răspunsul la toate întrebările și nedumeririle noastre.
Așadar, când auzim aceste cuvinte la Sfânta Liturghie, putem profita pentru a ne întreba: cum este credința mea, acea credință pe care Îi cer Domnului să o privească în locul păcatelor mele? Din fericire, nu este o rugăciune individuală: Îi cerem Domnului să privească credința Bisericii Sale. Iar credința Bisericii se hrănește în primul rând din Euharistie, din sacramente, din rugăciunea personală și comunitară.
Domnul le-a spus apostolilor: „V-am spus acestea acum, înainte ca ele să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla să credeți”. Nouă ne cere să credem în ceva ce deja s-a întâmplat, dar care continuă să lumineze toate realitățile umane cu aceeași forță ca în prima zi.
De aceea, când credința noastră slăbește și, în consecință, ne lipsește pacea, să alergăm la Maria, Învățătoarea credinței și Regina Păcii, ca să ne amintim că Cristos nu vrea să ne dea ceva din lumea aceasta, ci vrea să ne facă părtași la iubirea cu care se iubesc Persoanele Preasfintei Treimi.