Evanghelie (In 6, 35-40)

Isus i-a răspuns:

„Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. Dar eu v-am spus: «M-ați văzut și nu credeți». Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, căci m-am coborât din cer nu ca să fac voința mea, ci voința celui care m-a trimis; și aceasta este voința celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. Pentru că aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul și crede în el să aibă viața veșnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”.

Comentariu la Evanghelie

În această parte a discursului despre Pâinea vieții, Isus încearcă să-i determine pe ascultători să facă un salt în credință. Le-a potolit foamea cu pâinea pământească, dar acum dorește să-i înfometeze după pâinea cerească.

Învățătorul vrea să îndrepte atenția mulțimii către ceea ce este definitiv, către viața veșnică. Ei doreau ca Isus să le asigure pâinea cea de toate zilele, însă El le arată că adevărata siguranță stă în a ne pune existența în mâinile Sale și a ne lăsa purtați spre veșnicie: «Aceasta este voința Celui care M-a trimis: să nu pierd pe niciunul dintre cei pe care Mi i-a dat, ci să-i învii în ziua de pe urmă».

Câtă energie investim pentru a obține siguranțe pământești! Și totuși, de multe ori descoperim că acestea sunt fragile. Ceea ce am câștigat cu mult efort se poate pierde într-o clipă din cauza unei întâmplări nefaste și, mai grav, noi înșine ne putem prăbuși văzând cum dispare ceea ce ne-a costat atâta trudă.

Isus nu vrea să ne pierdem curajul în fața greutăților vieții. De aceea rămâne în Euharistie, pentru ca inima noastră să se odihnească în El și să fie pe deplin în siguranță, cu privirea îndreptată spre cer, în timp ce ne continuăm drumul pe pământ.

Biserica numește Euharistia „garanția gloriei viitoare” (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1402). Isus însuși se obligă, ca să spunem așa, să ne deschidă porțile cerului, dacă L-am primit cu evlavie de-a lungul anilor vieții noastre. Iar aceasta este, în cele din urmă, ceea ce contează cu adevărat: succesele sau eșecurile noastre, schimbările de planuri etc., toate sunt relative. În Euharistie, în schimb, se află viața definitivă.