Evanghelie (In 8,51-59)

Adevăr, adevăr vă spun: dacă cineva va păstra cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci”. 

Iudeii i-au spus: „Acum suntem siguri că ai diavol! Abraham a murit; profeții de asemenea, iar tu spui: «Dacă cineva va păstra cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci». Oare ești tu mai mare decât părintele nostru, Abraham, care a murit? Și profeții au murit. Cine te crezi?” 

Isus a răspuns: „Dacă eu mă preamăresc pe mine, mărirea mea nu este nimic. Tatăl meu este cel care mă preamărește, el, despre care voi spuneți «Este Dumnezeul nostru». Dar voi nu l-ați cunoscut; însă eu îl cunosc și, dacă aș spune că nu-l cunosc, aș fi asemenea vouă, un mincinos. Însă îl cunosc și păstrez cuvântul lui. Abraham, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua mea. A văzut-o și s-a umplut de bucurie”. 

Atunci iudeii i-au spus: „încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Abraham?” 

Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mai înainte de a fi fost Abraham, eu sunt”. 

Atunci ei au luat pietre ca să arunce în el. Dar el s-a ascuns și a plecat din templu.

Comentariu la Evanghelie

Ne apropiem de Săptămâna Sfântă, iar liturgia ne propune astăzi un fragment în care sfântul Ioan redă un contrast puternic între cuvintele lui Isus Cristos și percepția umană a iudeilor.

Isus vorbește despre relația sa cu Tatăl (v. 54) și despre cunoașterea profundă pe care o are despre el (v. 55), folosind expresii atât de puternice încât își asumă chiar cuvintele „eu sunt” – exact formularea folosită de Dumnezeu în fața lui Moise (cf. Ex 3,13-14).

Prin aceasta, sfântul Ioan ne arată încă o dată că Isus Cristos nu este doar un simplu om, ci Dumnezeu adevărat întrupat. Tocmai de aceea poate spune cu siguranță că „dacă cineva păzește cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci” (v. 51) sau că „mai înainte de a fi fost Abrahám, eu sunt” (v. 58).

Iudeii însă nu înțeleg aceste afirmații. Pentru ei, Isus este doar un om și modul în care vorbește este scandalos. Se simt ofensați când aud promisiunea lui că va salva de moarte pe cel ce-i păzește cuvântul, căci în mintea lor nimeni, nici măcar Abraham sau profeții, nu a fost scutit de moarte. Prin urmare, concluzionează că Isus este „posedat de un diavol” (v. 52).

Atunci când Isus Cristos insistă și rostește formula divină „eu sunt”, aceștia reacționează conform legii din Levitic: „oricine va rosti blasfemii împotriva numelui Domnului, va fi omorât cu pietre de întreaga comunitate” (cf. Lev 24,16). Totuși, Isus știe că „ceasul său” nu a sosit și se retrage.

Această scenă ne cheamă și pe noi să ne întrebăm: Cine este Isus Cristos pentru mine? Pentru că a recunoaște adevărata sa identitate – Fiul lui Dumnezeu întrupat – este esența credinței noastre. Să ne abandonăm cu încredere în cuvântul său, în promisiunea vieții, și să ne străduim să-i pregătim o inimă care să-l primească cu bucurie.