În relațiile noastre cu Maica Noastră din Ceruri există de asemenea acele norme de pietate filială, care sunt calea comportamentului nostru obișnuit față de Ea. Mulți creștini adoptă vechiul obicei al scapularului; sau au dobândit practica de a saluta –nu sunt necesare cuvintele, gândul este suficient– imaginile Mariei care se află în fiecare casă creștină sau care împodobesc străzile atâtor orașe; sau recită acea rugăciune minunată care este Sfântul Rozariu, în care sufletul nu obosește să spună mereu aceleași lucruri, așa cum îndrăgostiții nu obosesc să-și repete că se iubesc, și în care învățăm să retrăim momentele centrale ale vieții Domnului; sau dedică o zi din săptămână Maicii Domnului –tocmai ziua în care ne aflăm adunați acum: sâmbăta– oferindu-i o mică mângâiere și meditând în mod special la maternitatea ei.

Există multe alte devoțiuni mariane pe care nu e cazul să le amintim acum. Nu este necesar ca toate să fie prezente în viața fiecărui creștin –creșterea în viața supranaturală este cu totul altceva decât simpla acumulare de devoțiuni– dar trebuie spus cu tărie că nu are o credință deplină cel care nu trăiește niciuna dintre ele, cel care nu își manifestă într-un anumit fel dragostea față de Maria.

(E Cristos care trece, nr. 142)