Luați în considerare experiența atât de umană a despărțirii dintre două persoane care se iubesc. Ar dori să fie întotdeauna împreună, dar datoria –oricare ar fi ea– îi obligă să se despartă. Dorința lor ar fi să continue fără a se separa și nu pot. Iubirea omenească, oricât de mare ar fi, este limitată și apelează la un simbol: cei care își iau rămas-bun oferă o amintire, poate o fotografie, însoțită de o dedicație atât de fierbinte, încât te-ai aștepta ca hârtia să ia foc. Ei nu pot face mai mult fiindcă puterea creaturilor nu ajunge la înălțimea dorinței lor de iubire.

Ceea ce noi nu putem face, o poate Domnul. Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, nu lasă un simbol, ci realitatea: rămâne El însuși. El va merge la Tatăl, dar va rămâne și cu oamenii. Nu ne va lăsa un simplu cadou care să ne ajute să-I evocăm memoria, o imagine care tinde să se șteargă cu timpul, precum fotografia care curând apare estompată, îngălbenită și lipsită de sens pentru cei care nu au fost protagoniștii acelui moment plin de dragoste. Sub speciile pâinii și ale vinului, El este cu adevărat prezent: cu Trupul Său, cu Sângele Său, cu Sufletul Său și cu Dumnezeirea Sa.

• E Cristos care trece, nr. 83.