Şi lumea, şi celelalte lumi, care strălucesc în noapte: universul întreg. — Iar toate acestea, împreună cu toate nebuniile inimii satisfăcute… nimic nu valorează, nimic sunt şi chiar mai puţin, faţă de acest Dumnezeu al meu! — al tău! —, comoară nesfârşită, mărgăritar nestemat, umilit, făcut sclav, nimicit în chip de rob în ieslea în care a vrut să se nască, în atelierul lui Iosif, în pătimire şi în moartea infamă… şi în nebunia de Iubire a Sfintei Euharistii.

• Drum, nr. 432

Este necesar să-L adorăm cu evlavie pe acest Dumnezeu ascuns: este Același Isus Cristos care S-a născut din Fecioara Maria; Același care a pătimit, care a fost jertfit pe Cruce; Același din a Cărui coastă străpunsă a curs apă și sânge.

Acesta este ospățul sfânt, în care se primește pe Cristos Însuși; se reînnoiește amintirea Pătimirii Sale și, împreună cu El, sufletul intră în contact intim cu Dumnezeul său și posedă arvuna gloriei viitoare. Liturgia Bisericii a rezumat, în strofe scurte, capitolele culminante ale istoriei carității arzătoare pe care Domnul ne-o dăruiește.

Dumnezeul credinței noastre nu este o ființă îndepărtată, care contemplă cu indiferență soarta oamenilor: eforturile lor, luptele și neliniştile lor. Este un Tată care Își iubește copiii atât de mult încât Îl trimite pe Cuvântul, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, pentru ca, întrupându-Se, să moară pentru noi și să ne răscumpere. Același Tată iubitor care acum ne atrage cu blândețe la Sine, prin acțiunea Duhului Sfânt care sălășluiește în inimile noastre.

• E Cristos care trece, nr. 84