Să nu uitaţi că sfânt nu este cel care nu cade, ci cel care se ridică mereu, cu umilinţă şi cu sfântă încăpăţânare. Dacă în cartea Înţelepciunii se spune că dreptul cade de şapte ori pe zi, tu şi eu – biete creaturi – nu trebuie să ne mirăm, nici să ne descurajăm în faţa propriilor mizerii personale, în faţa şovăielilor noastre, pentru că vom continua să mergem înainte, dacă ne căutăm forţa în acela care ne-a promis: Veniţi la mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, iar eu vă voi uşura. Mulţumesc, Doamne, quia tu es, Deus, fortitudo mea, pentru că ai fost mereu tu, şi doar tu, Dumnezeul meu, puterea mea, refugiul meu, sprijinul meu.

Dacă vrei cu adevărat să progresezi în viaţa ta interioară, fii umil. Caută constant, cu încredere, ajutorul Domnului şi al Maicii sale binecuvântate, care este şi mama ta. Cu seninătate, liniştit, oricât de mult doare rana încă necicatrizată de la ultima ta căzătură, îmbrăţişează din nou crucea şi spune: Doamne, cu ajutorul tău, voi lupta ca să nu mă opresc, voi răspunde cu fidelitate la invitaţiile tale, fără teamă de pantele abrupte, nici de aparenta monotonie a muncii obişnuite, nici de ciulinii şi de pietrişul drumului. Îmi ajunge că mă asistă milostivirea ta şi că la sfârşit voi găsi fericirea eternă, bucuria şi dragostea în vecii vecilor.

(Prietenii lui Dumnezeu, nr. 131)