După chemarea lor divină, unii trebuie să trăiască curăţia în căsătorie; alţii, renunţând la iubirea umană, o trăiesc corespunzând unic şi pasionat la iubirea lui Dumnezeu. Nici unii nici alţii nu vor fi sclavii senzualităţii, ci stăpâni pe trupul lor propriu şi pe inima proprie, pentru a le oferi altora în spirit de sacrificiu. (...) Sfânta curăţie nu este unica nici principala virtute creştină: este totuşi indispensabilă pentru a stărui în efortul zilnic de sfinţire, până la punctul că fără ea este imposibil de a ne dedica apostolatului. Curăţia este urmarea iubirii cu care am oferit Domnului sufletul şi trupul, facultăţile şi simţurile. Nu este negare, ci afirmare bucuroasă (Sf. Josemaría în cartea Este Isus care trece, nr. 5).