Number of articles: 347

Zugravi voluntari

Sfântul Josemaría afirma că unul din aspectele carităţii constă în “a face viaţa mai agreabilă semenilor noștri”. O modalitate de a duce aceasta la bun sfârşit este a zugrăvi casa unei persoane care nu poate să-şi permită acest lucru. Aşa au făcut in Asociaţia Universitară Alazores, sprijinită de persoane din Opus Dei din Málaga (Spania).

Provocarea vieţii de zi cu zi

Silvia Ugolini, avocată în Canada, mamă a 3 copii, ne vorbeşte despre felul în care credința a ajutat-o să-și organizeze diversele aspecte ale vieții sale.

Mărturii

"Lumina verde" a unui confesional, reprezintă o mână întinsă pentru convertire

Agenția Zenit a pus 3 întrebări Prelatului Opus Dei despre Sacramentul Euharistiei şi despre cel al Spovezii.

Cuvintele Papei Benedict al XVI-lea la ZMT de la Madrid

Vă oferim unele link-uri unde puteți găsi textele Papei la ZMT de la Madrid 2011. Acum puteți citi cu liniște ceea ce a spus Sfântul Părinte tinerilor din toată lumea.

Despre Papă

ZMT în 3 minute

Agentia Rome Report oferă acest video care rezumă Ziua Mondială a Tineretului. O ocazie bună pentru a aminti acele zile: pentru cei care le-au trăit pe străzile Madridului și pentru cei care au fost aproape de Papa cu rugăciunile lor!

Despre Papă

La JMJ en un videoclip

La agencia Rome Reports ofrece este vídeo resumen de la Jornada Mundial de la Juventud. Una buena ocasión para recordar esos días, para quien abarrotó las calles de Madrid y para quien acompańó al Papa con su oración.

Despre Opus Dei

Știri din Coasta de Fildeș

„Să vă iubiţi mai mult, să vă iubiţi mult!” Acesta este mesajul pe care Mons. Javier Echevarría l-a lăsat ţării recentă lovite de un conflict civil. Prelatul Opus Dei a făcut o vizită pastorală în Coasta de Fildeș. Vă oferim un video al călătoriei.

Benedict al XVI-lea la rugăciunea Angelus, la reşedinţa din Castel Gandolfo

Dumnezeu nu forţează libertatea noastră, el ne atrage la sine prin forţa adevărului şi a bunătăţii.

Despre Papă

Beatificarea Episcopului martir Ioan Scheffler

Mii de credincioși din România, Ungaria, Ucraina, Austria, Germania, Serbia, Slovacia și Italia au participat duminică, 3 iulie, la beatificarea episcopului Ioan Scheffler.

Știri

ZMT Madrid 2011: publicat programul vizitei Papei, de la 18 la 21 august - Imnul ZMT în limba română

Imnul ZMT în limba română

Despre Papă