În aceste trei lecturi văd că există ceva comun: este mişcarea. În prima lectură mişcarea pe drum; în a doua lectură mişcarea în edificarea Bisericii; în a treia, în Evanghelie, mişcarea în mărturisire. A merge, a edifica, a mărturisi.

A merge. "Casa lui Iacob, veniţi să umblăm în lumina Domnului" (Is 2,5). Acesta este primul lucru pe care Dumnezeu l-a spus lui Abraham: Mergi în prezenţa mea şi fii ireproşabil. A merge: viaţa noastră este un mers şi atunci când ne oprim, lucrurile nu merg. A merge mereu, în prezenţa Domnului, în lumina Domnului, căutând să trăim cu acea ireproşabilitate pe care Dumnezeu i-o cerea lui Abraham, în promisiunea sa.

A edifica. A edifica Biserica. Se vorbeşte despre pietre: pietrele au consistenţă; dar pietre vii, pietre unse de Duhul Sfânt. A edifica Biserica, Mireasa lui Cristos, pe acea piatră unghiulară care este însuşi Domnul. Iată o altă mişcare a vieţii noastre: a edifica.

Al treilea, a mărturisi. Noi putem merge cât vrem, noi putem edifica atâtea lucruri, dar dacă nu-l mărturisim pe Isus Cristos, lucrurile nu merg. Vom deveni o ONG de asistenţă, dar nu Biserica, Mireasa Domnului. Când nu mergem, ne oprim. Când nu edificăm pe pietre ce se întâmplă? Se întâmplă ceea ce li se întâmplă copiilor pe plajă când fac palate de nisip, totul se dărâmă, este fără consistenţă. Când nu-l mărturisim pe Isus Cristos, îmi vine fraza lui Léon Bloy: "Cine nu-l roagă pe Domnul, îl roagă pe diavol". Când nu este mărturisit Isus Cristos, se mărturiseşte mondenitatea diavolului, mondenitatea demonului.

A merge, a edifica - a construi, a mărturisi. Dar lucrul nu este aşa de uşor, pentru că în mers, în construire, în mărturisire, uneori sunt zguduieli, există mişcări care nu sunt chiar mişcări ale drumului: sunt mişcări care ne trag înapoi.

Această Evanghelie continuă cu o situaţie specială. Acelaşi Petru care l-a mărturisit pe Isus Cristos îi spune: Tu eşti Cristos, Fiului Dumnezeului celui viu. Eu te urmez, dar să nu vorbim despre Cruce. Asta nu merge. Te urmez cu alte posibilităţi, fără Cruce. Când mergem fără Cruce, când edificăm fără Cruce şi când mărturisim un Cristos fără Cruce, nu suntem discipoli ai Domnului: suntem mondeni, suntem Episcopi, Preoţi, Cardinali, Papi, dar nu discipoli ai Domnului.

Eu aş vrea ca toţi, după aceste zile de har, să avem curajul, chiar curajul, de a merge în prezenţa Domnului, cu Crucea Domnului; de a edifica Biserica pe sângele Domnului, care este vărsat pe Cruce; şi de a mărturisi unica glorie: pe Cristos Răstignit. Şi astfel Biserica va merge înainte.

Eu urez nouă tuturor ca Duhul Sfânt, prin rugăciunea Sfintei Fecioare Maria, Mama noastră, să ne dea acest har: să mergem, să edificăm, să-l mărturisim pe Isus Cristos Răstignit. Aşa să fie.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu (www.ercis.ro)