Opus Dei

„Dacă ne rugăm toţi uniţi, dacă punem puţin din bunăvoinţa noastră, Domnul ne va da harul său şi va trece această noapte obscură, această noapte teribilă. Vor veni zorii, dimineaţa plină de soare”.

La 25 ianuarie 1959, aflând despre convocarea Conciliului, fondatorul lui Opus Dei a manifestat bucuria sa şi speranţa, şi a început să se roage şi să ceară rugăciuni „pentru reuşită fericită a acestei iniţiative mari care este Conciliul Ecumenic”.

Era ora 9.30 când au ajuns la casa, un apartament în P.zza della Città Leonina 9. Apartamentul pe care l-a luat Pr. Alvaro cu puţin înainte de a sosi Părintele. Era pe planul cel mai înalt al edificiului şi avea o galerie deschisă, în loc de terasa acoperită, care domina Piaţa Sf. Petru de deasupra coloanelor lui Bernini. Se vedea de foarte aproape fereastra luminată a bibliotecii private a Papei.

„Ştiţi pentru ce Opera s-a dezvoltat atât? Pentru că au tratat-o ca pe un sac de grâu: i-au dat lovituri, au maltratat-o, dar sămânţa este aşa de mică că nu s-a rupt; dimpotrivă s-a împrăştiat în cele patru vânturi, şi a căzut în toate răspântiile umane, unde au fost inimi flămânde de Adevăr, bine dispuse, şi acum... ...avem atâtea vocaţii şi suntem o familie foarte numeroasă, şi sunt milioane de suflete care admiră şi iubesc Opera, pentru că văd în ea un semn al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul oamen

Din 1946 până în 1960 Opus Dei a început munca apostolică în diferite ţări: Portugalia, Italia, Marea Britanie, Franţa, Irlanda, Statele Unite, Kenia, Japonia, sunt numai câteva.

Avea certitudinea supranaturală că preoţii trebuiau să provină din rândul laicilor din Lucrare, dar nu ştia cum să rezolve gravele probleme juridice pe care acest lucru le ridica

„Am început să predic multe, multe cursuri de exerciţii spirituale – erau de şapte zile în acea perioadă –, pentru diferite dieceze ale Spaniei. Eram foarte tânăr, şi-mi era foarte ruşine.

Terminând pasajul Pirineilor, după o scurtă perioadă petrecută la Pamplona, s-a stabilit la Burgos. De aici, în mijlocul multor restrângeri, într-o ţară devastată, a dezvoltat un intens apostolat.

Mai mult decât războiul fratricid, s-a pornit o persecuţie religioasă forte, una din cele mai sângeroase din istoria Bisericii.

Lui Josemaría Escrivá de Balaguer nu îi plăcea să vorbească despre aceste momente intime, în care Domnul i-a făcut cunoscută Voinţa Sa. Cu toate acestea, uneori - la recomandarea expresă a Sfântului Scaun şi, de asemenea, la insistenţele membrilor Lucrării - relata unele detalii.