A reîncepe

Terminând pasajul Pirineilor, după o scurtă perioadă petrecută la Pamplona, s-a stabilit la Burgos. De aici, în mijlocul multor restrângeri, într-o ţară devastată, a dezvoltat un intens apostolat.

Terminând traversarea Pirineilor, după o scurtă perioadă petrecută la Pamplona, s-a stabilit la Burgos. De aici, în mijlocul multor restrângeri, într-o ţară devastată, a dezvoltat un intens apostolat.

Sfântul Josemaría în ruinele academiei DYA

Zona aşa-zisă „naţională” a Spaniei, în acel timp de război, stabilise la Burgos capitala sa provizorie. Aici era guvernul, funcţionarii, multe persoane în aşteptarea de a se reîntoarce la propriile oraşe şi chiar mulţi ecleziaşti. Aici, dincolo de consideraţii politice, s-a reaprins zelul religios, poate prin contrast faţă de persecuţie.

După traversarea Pirineilor fondatorul s-a stabilit la Burgos, şi s-a instalat într-un hotel modest, Hotel Sabadell. De la acea bază operativă s-a răspândit un apostolat foarte intens. Trebuia să găsească persoanele cunoscute înainte de război şi să continue formarea lor. Nu a cruţat, pentru aceasta, diferite călătorii, deşi în absoluta lipsă de bani şi cu neajunsurile devastării războiului. Mulţi veneau să-l afle în puţinele momente de permisiune militară. Şi Părintele îi stimula pe toţi spre orizonturi ample şi care se văd în perspectivă, şi tinerii doreau acele colocvii încurajatoare. „Aveam obiceiul să mă plimb de-a lungul râului Arlanzón pentru a vorbi cu acei tineri, pentru a le asculta confidenţele lor, pentru a-i orienta cu sfatul oportun care îi întărea sau le deschidea noi orizonturi de viaţă interioară; şi mereu, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi încurajam, îi stimulam îi făceam pasionaţi pentru viaţa lor de creştini. De multe ori plimbările noastre ajungeau până la mănăstirea din Las Huelgas; în alte ocazii dădeam o fugă prin catedrale.

Îmi plăcea să mă sui pe unul din turnurile sale, pentru a-i face să contemple de aproape acelor tineri pădurea de turle, o autentică broderie de piatră, rodul unei munci răbdătoare, obositoare. În acele conversaţiuni notam că întreaga acea minune nu era vizibilă de jos. Şi, pentru a materializa ceea ce foarte adesea le-am explicat, comentam: aceasta este munca lui Dumnezeu, Opera lui Dumnezeu!: a duce la sfârşit munca profesională cu perfecţiune, în frumuseţe, cu graţia acestor delicate dantele de piatră”.

Apostolul apostolilor

Părintele visa la marea expansiune a lui Opus Dei, visa la o slujire rodnică pentru Biserică. Şi se gândea deja să pregătească acei tineri pentru a-i trimite în alte ţări. „Făceam, tu şi eu, rugăciunea noastră, la căderea serii. Se auzea, aproape, ropotul apei. Şi, în acea linişte a oraşului castilian, auzeam încă voci diferite care vorbeau într-o sută de limbi, ţipând neliniştit că nu-l cunoşteau pe Cristos. Ai sărutat Crucifixul fără reţinere, şi i-ai cerut să fii apostolul apostolilor”.

Am vizitat pentru a vorbi despre Operă mulţi episcopi, şi de la toţi am obţinut stima şi încurajare. Şi adunam obiecte liturgice şi tot ce poate sluji pentru a reîncepe la Madrid îndată ce va fi posibil. Mai ales căuta cărţi, cerându-le ca o pomană de la oricine le putea da: acei tineri trebuiau să se formeze foarte bine pentru a-l purta pe Cristos în diferitele tărâmuri ale ştiinţei şi ale culturii.

Teză, călătorii, corespondenţă

Ca totdeauna, predica cu exemplul. Deoarece materialul tezei sale de doctorat s-a pierdut la Madrid cu războiul, a iniţiat o nouă cercetare pe lângă mănăstirea Las Huelgas, care prezenta un caz canonic singular de jurisdicţie.

S-a dedicat unei dese corespondenţe pentru a menţine contactele cu toate persoanele deja cunoscute, în special cu fiii săi spirituali. Scrisori scurte, stimulatoare, părinteşti. Dar până când va dura acea aşteptare? El o împărtăşea cu mortificaţii, pocăinţe şi posturi foarte severe, şi cu hotărârea de a încredinţa Domnului orice preocupare economică. Sumele slabe pe care printre toţi le puteau aduna nu ajungeau nici chiar pentru supravieţuire.

Din nou la Madrid

Sfântul Josemaría cu niște studenți care frecventau reședința

În sfârşit a sosit ştirea: putea să se întoarcă la Madrid. Sfânta nerăbdare îl purtă pe Părintele Josemaría să ajungă în capitală cu primul convoi militar care intra în oraş.

A fost primul preot care s-a întors la 28 martie 1939. Rezidenţa studenţilor, care a costat atâtea sacrificii, era complet distrusă. Mişcat, a adunat din dărâmături o ramă cu scrisul pe care însuşi Isus în Evanghelie l-a definit porunca nouă şi în care a pus semnul de recunoaştere a discipolilor săi: „Iubiţi-vă unii pe alţii cum eu v-am iubit...”

A reîncepe. O speranţă şi un spirit de sacrificiu ieşit din comun l-au condus să deschidă o altă Reşedinţă universitară. Acolo s-a transferat şi familia sa. Mama şi sora se îngrijeau să organizeze treburile domestice şi lor li se datorează, în bună parte, tonul familiar al casei, pe care le au de atunci toate centrele lui Opus Dei.

În iunie a predicat un curs de exerciţii spirituale pentru studenţi în apropierea Valenciei, care a dat impuls la munca Operei în acel oraş. Şi la Valencia, în luna septembrie, a fost tipărit Camino (Drum). Soseau multe persoane care doreau să se dăruiască lui Dumnezeu În Opus Dei, angajându-se complet: cu chemarea creştină fie în viaţa familiară fie în celibatul apostolic. A urmat expansiunea în alte provincii.

Evenimentele europene împiedicau să se gândească la alte ţări. În 1940 se deschidea un nou centru la Madrid, care a permis formarea noilor veniţi.