Textele liturgice în cinstea Sf. Josemaría Escrivá

Textele liturgice pentru sărbătoarea Sf. Josemaría Escrivá, 26 iunie.

Vă oferim textele liturgice pentru sărbătoarea Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer, în data de 26 iunie.

Sfânta Liturghie

- Textele pentru Sfânta Liturghie în cinstea Sf. Josemaría Escrivá Română pdf

Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer

Ant. la intrare

 Vă voi da păstori după inima mea
şi ei vă vor călăuzi cu ştiinţă şi pricepere. (T.P. aleluia).

RUGĂCIUNEA ZILEI

Dumnezeule, care l-ai ridicat în Biserică,
pe sfântul Josemaría, preot,
dăruieşte-ne, prin mijlocirea şi exemplul lui,
ca în îndeplinirea muncii noastre zilnice
să ne asemănăm cu Fiul tău Isus Cristos
şi să slujim cu iubire înflăcărată lucrării Răscumpărătoare.
Prin Domnul nostru Isus Cristos Fiul tău,
care fiind Dumnezeu, împreună cu Tine vieţuieşte şi domneşte
în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.

ASUPRA DARURILOR

Primeşte, Părinte sfânt, darurile pe care ţi le oferim
în amintirea sfântului Josemaría
pentru ca, prin jertfa lui Cristos săvârşită pe altarul Crucii,
care se face prezentă în acest sacrament,
să sfinţeşti toate faptele noastre.
Prin Cristos Domnul nostru.

Ant. la împărtăşanie 

Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit,
ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa
ca răscumpărare pentru cei mulţi. (T.P. aleluia).

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE

Doamne, Dumnezeul nostru,
sacramentele pe care le-am primit
în sărbătoarea sfântului Josemaría
să întărească în noi spiritul de fii adoptivi pentru ca,
rămânând mereu uniţi cu voinţa ta,
să înaintăm cu bucurie pe calea sfinţeniei.
Prin Cristos Domnul nostru. Amin.


Lecturi

LECTURA I Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a condus în grădina Edenului.

Citire din cartea Genezei 2,4b-9.15

Când Domnul Dumnezeu a făcut pământul şi cerul,
nici un copăcel nu era pe pământ şi nici un fel de plantă,
pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ
şi nu era încă nici un om care să lucreze pământul.
Însă din pământ ieşea apă şi îmbiba solul.
Domnul Dumnezeu l-a plămădit pe om din ţărâna pământului,
i-a suflat în faţă duh de viaţă şi omul a devenit astfel fiinţă vie.
Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit,
şi l-a aşezat acolo pe omul pe care îl plămădise.
Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ
tot felul de pomi fructiferi,
plăcuţi la vedere şi cu fructe bune de mâncat,
iar în mijlocul grădinii erau
pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului.
Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a condus în grădina Edenului,
ca să o lucreze şi să o păzească.

Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL 
(Ps 2,7-12)

R. Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile!

Eu voi vesti hotărârea Domnului:
El mi-a zis: «Fiul meu eşti tu
Eu astăzi te-am născut» R/.

«Cere-mi şi îţi voi da neamurile ca moştenire
şi în stăpânire marginile pământului»
Tu le vei cârmui cu toiag de fier
Ca pe vasele oralului le vei sfărâma» R/.

Şi acum, regilor, înţelegeţi,
luaţi aminte, voi, toţi judecătorii pământului!
Slujiţi Domnului cu frică,
plecaţi-vă la picioarele lui cu cutremur! R/.

Luaţi aminte, ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale,
căci mânia lui se aprinde degrabă.
Fericiţi toţi aceia care nădăjduiesc în el. R/.

LECTURA II
 

Duhul însuşi dă mărturie împreună cu duhul nostru
că suntem copiii lui Dumnezeu.


Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,14-17

Fraţilor,
toţi cei călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu
sunt fii ai lui Dumnezeu.
Căci n-aţi primit un duh de robie ca iarăşi să vă temeţi,
ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm „Abba, Tată!”
Duhul însuşi dă mărturie împreună cu duhul nostru
că suntem copiii lui Dumnezeu.
Copii şi deci moştenitori:
moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos,
de vreme ce suferim împreună cu el ca să fim şi preamăriţi împreună cu el.
Cuvântul Domnului

Aclamaţie la Evanghelie

(Aleluia)
Veniţi după mine - spune Domnulşi
vă voi face pescari de oameni!
(Aleluia)

EVANGHELIA
Citire din Evanghelia Domnului Nostru Isus Cristos după sfântul Luca
5, 1-11

Pe când mulţimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret, a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau năvoadele.
Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă.
Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: „înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!”
Răspunzând, Simon i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”.
Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti încât li se rupeau năvoadele. Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde.
Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus spunând: „Îndepărteazăte de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”.
Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au facut-o, la fel şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoţitorii lui Simon. 

Însă Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”.
După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe el.

Cuvântul Domnului