Index de subiecte
- Pentru a ne ruga în Solemnitatea Preasfintei Treimi
- Texte pentru a aprofunda în Preasfânta Treime
- Învățături ai Biserice catolice despre Sfânta Treime
Pentru a ne ruga în Solemnitatea Preasfintei Treimi
- Comentariu la Evanghelie.
- Rugăciuni obișnuite (către Sfânta Treime):
Trisaghion îngeresc (română-latină)
Texte pentru a aprofunda în Preasfânta Treime
- Rezumate de credință: Tema a 5-a. Preasfânta Treime
- Textele Catehismului Bisericii Catolice despre Sfânta Treime.
- Textele din Compendiul Catehismului Bisericii Catolice nn. 44-49:
44. Care este misterul central al credinţei şi al vieţii creştine?
Misterul central al credinţei şi al vieţii creştine este misterul Preasfintei Treimi. Creştinii sunt botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
45. Poate fi cunoscut misterul Preasfintei Treimi numai de raţiunea umană?
Dumnezeu a lăsat urme ale fiinţei sale trinitare în creaţie şi în Vechiul Testament, însă intimitatea fiinţei sale ca Sfântă Treime constituie un mister inaccesibil pentru raţiunea umană lăsată în puterile ei şi chiar pentru credinţa Israelului, înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu şi a trimiterii Duhului Sfânt. Acest mister a fost revelat de Isus Cristos şi este izvorul tuturor celorlalte mistere.
46. Ce ne revelează Isus Cristos din misterul Tatălui?
Isus Cristos ne revelează că Dumnezeu este „Tată” nu numai pentru că este creator al universului şi al omului, ci, mai ales, pentru că dă naştere din veşnicie, în sânul său, Fiului său, care este Cuvântul său, „strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale” (Evr 1,3).
47. Cine este Duhul Sfânt, revelat nouă de către Isus Cristos?
Este a treia persoană a Preasfintei Treimi. Este Dumnezeu, unul şi egal cu Tatăl şi cu Fiul. El „purcede de la Tatăl” (In 15,26), care, început fără de început, este originea întregii vieţi trinitare. Şi purcede şi de la Fiul (Filioque), prin darul veşnic pe care Tatăl îl face Fiului. Trimis de Tatăl şi de Fiul întrupat, Duhul Sfânt călăuzeşte Biserica „în tot adevărul” (In 16,13).
48. Cum exprimă Biserica credinţa sa trinitară?
Biserica exprimă credinţa sa trinitară mărturisind un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Cele trei persoane divine sunt un singur Dumnezeu pentru că fiecare dintre ele este identică cu plinătatea naturii divine unice şi indivizibile. Ele sunt, în mod real, distincte între ele, datorită relaţiilor care le pun în referinţă pe unele cu celelalte: Tatăl îl naşte pe Fiul, Fiul este născut de Tatăl, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul.
49. Cum acţionează cele trei persoane divine?
Inseparabile în unica lor substanţă, persoanele divine sunt inseparabile şi în acţiunea lor: Treimea are una şi aceeaşi acţiune. Însă, în unica lor lucrare divină, fiecare persoană este prezentă conform modului care îi este propriu în Sfânta Treime.
„Dumnezeul meu, Treime adorată… Umple‑mi sufletul de pace. Fă din el cerul tău, sălaşul tău iubit şi sălaşul odihnei tale. Să nu te las niciodată singur, să fiu mereu prezentă cu totul, mereu de veghe în credinţa mea, mereu în adoraţie, întru totul dăruită lucrării tale creatoare” (Fericita Elisabeta a Sfintei Treimi).
∙ Articolul „Preasfânta Treime” din Dicționarul despre sfântul Josemaría
1. Importanța Treimii în viața și în predicarea sfântului Josemaría.. 2. Omilia Spre sfințenie.. 3. Unitate și Treime.. 4. „Treimea de pe pământ” și Treimea cerului.. 5. Devoțiunile trinitare..
În predicarea sa, sfântul Josemaría a mers întotdeauna la esențial, la misterele centrale ale credinței noastre și, în consecință, reflecțiile sale au avut mereu ca orizont, într-un fel sau altul, misterul Treimii: iubirea lui Dumnezeu Tatăl care Îl dăruiește pe Fiul Său, iubirea Fiului care Îl conduce să-Și ofere viața ca jertfă și acțiunea sfințitoare a Duhului. Întreaga sa doctrină spirituală a fost profund trinitară și cristologică.
1. Importanța Treimii în viața și în predicarea sfântului Josemaría.
După cum o atestă scrierile sale spirituale, sfântul Josemaría a avut încă de timpuriu o relație caldă cu fiecare dintre cele trei Persoane divine, subliniind distincția existentă între Ele, potrivit trăsăturilor pe care le manifestă în istoria mântuirii: Tatăl este izvorul și originea a toate; Fiul este Cuvântul Tatălui, care Se face om pentru ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu; iar Sfântul Duh este Sfințitorul, Cel care îi unește pe oameni cu Dumnezeu, făcându-i una cu Cristos.
Una dintre trăsăturile pe care sfântul Josemaría le sublinia în itinerariul său spiritual, cu o mare emoție interioară, este filiația divină și, în consecință, paternitatea lui Dumnezeu. Într-o omilie datată în aprilie 1964, făcea următoarea mărturisire: „viața mea m-a condus să mă știu în mod deosebit fiu al lui Dumnezeu și am gustat bucuria de a mă adânci în inima Tatălui meu” (AD, 143). Se referea la intuiția supranaturală prin care a perceput realitatea plină de bucurie a filiației divine și, în consecință, a paternității lui Dumnezeu. Această paternitate apare deja în Însemnările intime, în Sfântul Rozariu și în Drum, ca adevărul care stă la temelia vieții sale spirituale.
Cuvântul este prezent la sfântul Josemaría mai ales în calitate de Cuvânt întrupat, sub un nume profund omenesc: Isus. El este Înțelepciunea și Cuvântul Tatălui, un Cuvânt plin de iubire, căci este „Cuvântul din care purcede iubirea” (ECP, 162). Cu „Inima Sa de carne, cu o Inimă asemenea inimii noastre, care este dovadă neîndoielnică de iubire și mărturie constantă a misterului inefabil al carității divine” (ibidem). Singura cale către Dumnezeul-Treime este tocmai Umanitatea Domnului (cf. AD, 300-303).
În viața spirituală a sfântului Josemaría, această mare „descoperire” interioară se situează între 22 septembrie și 17 octombrie 1931. În toamna anului 1932 a avut loc o altă „descoperire”, de asemenea cu consecințe profunde și durabile în viața sa interioară și în gândirea sa teologică: importanța lucrării Sfântului Duh în suflet. Pedro Rodríguez oferă un text, preluat din Însemnările intime, de mare înălțime mistică. În el, sfântul Josemaría descrie modul în care percepe importanța prezenței Sfântului Duh în suflet: „Până acum știam că Sfântul Duh locuiește în sufletul meu, pentru a-l sfinți... dar nu am cuprins pe deplin acest adevăr al prezenței Sale (...) simt Iubirea înlăuntrul meu: și vreau să-L tratez, să-I fiu prieten, confident..., să-I ușurez lucrarea de a șlefui, de a smulge, de a aprinde (...) – Hotărâre: a frecventa, pe cât posibil fără întrerupere, prietenia și relația iubitoare și docilă cu Sfântul Duh. Veni Sancte Spiritus!...” (CECH, p. 270; cf. F, 514).
Când sfântul Josemaría vorbește despre Dumnezeu, se gândește mai ales la Dumnezeul-Treime. Astfel se vede, de exemplu, în lectura sa a primelor capitole din Geneză: „Treimea S-a îndrăgostit de om, ridicat la ordinea harului și făcut după chipul și asemănarea Sa (Gen 1, 26); l-a răscumpărat din păcat (...) și dorește cu ardoare să locuiască în sufletul nostru: cel care Mă iubește va păzi învățătura Mea, iar Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și ne vom face locaș la el (In 14, 23)” (ECP, 84). Libertatea umană izvorăște din libertatea care există în Treime. Iată un text foarte expresiv, luat dintr-o omilie intitulată chiar Libertatea, dar al lui Dumnezeu: „În toate misterele credinței noastre catolice freamătă acest cântec al libertății. Preasfânta Treime scoate din nimic lumea și omul, într-o revărsare liberă de iubire. Cuvântul coboară din Cer și îmbracă trupul nostru cu acest semn minunat al libertății în supunere: iată, vin, după cum este scris despre Mine la începutul cărții, ca să împlinesc, o, Dumnezeule, voința Ta (Evr 10, 7)” (AD, 25).
Când sfântul Josemaría descrie iubirea lui Dumnezeu față de om, amintește adesea că această iubire este trinitară. Găsim un pasaj despre Treime deosebit de elocvent într-o omilie rostită în Joia Sfântă din 1960, în care acordă un spațiu amplu Euharistiei: „curentul trinitar de iubire față de oameni se perpetuează în mod sublim în Euharistie” (ECP, 85). Aici, în centrul misterului creștin, ajunge la apogeu manifestarea iubirii lui Dumnezeu față de oameni: „Întreaga Treime este prezentă în jertfa Altarului. Prin voința Tatălui, cu cooperarea Sfântului Duh, Fiul Se oferă în jertfă răscumpărătoare” (ECP, 86).
Sfântul Josemaría formulează în aceste paragrafe adevăruri care îi sunt foarte dragi, atât în ceea ce privește celebrarea Sfintei Liturghii și natura preoției ministeriale – liturgia, mai ales Sfânta Liturghie, este opus Trinitatis, lucrare a Treimii – cât și în ceea ce privește misterul Iubirii lui Dumnezeu: „Liturghia – insist – este acțiune divină, trinitară, nu omenească. Preotul care celebrează slujește planului Domnului, împrumutându-și trupul și glasul; dar nu acționează în nume propriu, ci in persona et in nomine Christi, în Persoana lui Cristos și în numele lui Cristos” (ibidem). La celebrare, preotul pătrunde, ca să spunem așa, în curentul iubirii trinitare, tocmai pentru că, acționând în persoana și în numele lui Cristos, oferă jertfa Tatălui, cu sfințirea Sfântului Duh (cf. ECP, 86).
Calea cea mai directă pentru a trata Preasfânta Treime se găsește în Sfânta Liturghie: „Participând la Sfânta Liturghie, veți învăța să tratați fiecare dintre Persoanele divine: pe Tatăl, care Îl naște pe Fiul; pe Fiul, care este născut de Tatăl; pe Sfântul Duh, care purcede de la amândoi. Tratând oricare dintre cele trei Persoane, Îl tratăm pe un singur Dumnezeu; iar tratându-le pe toate trei, pe Treime, Îl tratăm de asemenea pe un singur Dumnezeu unic și adevărat” (ECP, 91).
2. Omilia „Spre sfințenie”
Este foarte ilustrativ ceea ce se spune în omilia „Spre sfințenie” despre importanța pe care o are în gândirea sfântului Josemaría contemplarea Preasfintei Treimi. În această omilie sunt descrise liniile generale ale itinerariului omului spre Dumnezeu. După ce vorbește despre chemarea universală la sfințenie, despre rugăciune, despre prezența lui Dumnezeu și despre relația cu Domnul nostru Isus Cristos, adaugă: „Pentru a ne apropia de Dumnezeu trebuie să parcurgem calea cea dreaptă, care este Sfânta Umanitate a lui Cristos” (AD, 299). Drumul spre Treime trebuie parcurs în strânsă unire cu Cristos, prin Pâine și Cuvânt.
Unirea cu Cristos înseamnă adesea întâlnirea cu Crucea și intrarea în perioade de „purificare pasivă” (AD, 302). Aceste perioade vor fi străbătute în mijlocul păcii și al bucuriei, căci dacă Îl iubim cu adevărat pe Cristos, „dacă, cu îndrăzneală dumnezeiască, ne refugiem în deschiderea pe care sulița a lăsat-o în coasta Sa, se va împlini făgăduința Învățătorului: oricine Mă iubește va păzi învățătura Mea, iar Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și ne vom face locuință în el” (AD, 306). Ne aflăm în fața adevărului despre locuirea Treimii în suflet și a consecințelor sale ascetice.
Ca și cum sufletul ar putea avea experiența acestei locuințe a lui Dumnezeu în el, continuă: „Inima are nevoie, atunci, să deosebească și să adore fiecare dintre Persoanele divine. Într-un anumit fel, este o descoperire pe care o face sufletul în viața supranaturală, asemenea unui copilaș care își deschide ochii către existență. Și se întreține cu iubire cu Tatăl și cu Fiul și cu Sfântul Duh; și se supune ușor acțiunii Mângâietorului dătător de viață, care ni se dăruiește fără meritul nostru: darurile și virtuțile supranaturale!” (AD, 306).
Sfântul Josemaría se referă în mod clar la contemplarea Preasfintei Treimi în mijlocul agitației zilnice. Expresiile pe care le folosește pentru a descrie această contemplare sunt asemănătoare celor folosite de autorii spirituali atunci când vorbesc despre contemplare ca rod al darurilor Sfântului Duh. Iată câteva expresii foarte sugestive despre felul în care înțelege această contemplare: „Cuvintele sunt de prisos, pentru că limba nu reușește să se exprime; deja înțelegerea se liniștește. Nu se mai raționează, se privește! Și sufletul izbucnește din nou în cântare cu un cânt nou, pentru că se simte și se știe privit cu iubire de Dumnezeu, în orice clipă” (AD, 307).
Aceste cuvinte ale sfântului Josemaría ne amintesc de paginile minunate în care sfântul Ioan al Crucii descrie unirea sufletului cu Sfânta Treime și locuirea lui Dumnezeu în suflet, sau mai bine spus, locuirea sufletului în Dumnezeu. Este clar că sfântul Josemaría vorbește despre contemplare și despre relația cu Treimea în viața obișnuită. „Nu mă refer la situații extraordinare. Sunt, pot foarte bine să fie, fenomene obișnuite ale sufletului nostru: o nebunie de iubire care, fără spectacol, fără extravaganțe, ne învață să suferim și să trăim, pentru că Dumnezeu ne dă înțelepciunea. Ce seninătate, ce pace atunci, când suntem pe calea îngustă care duce la viață! (Mt 7, 14)” (AD, 307).
Sfântul Josemaría este pe deplin conștient că menționează o adevărată țintă a experienței spirituale, și aceasta în viața obișnuită. Este vorba despre „fenomene obișnuite” care, în același timp, sunt o adevărată „nebunie de iubire”. Aici apar, printr-o asociere logică de idei, întrebări care ne ajută să înțelegem importanța unirii cu Preasfânta Treime – cu fiecare dintre Persoanele divine – în viața obișnuită: „Ascetică? Mistică? Nu mă preocupă. Oricare ar fi, ascetică sau mistică, ce importanță are?: este un dar al lui Dumnezeu. Dacă încerci să meditezi, Domnul nu-ți va refuza ajutorul Său (...). Aceasta este deja contemplare și este unire; aceasta trebuie să fie viața multor creștini, fiecare mergând mai departe pe propria sa cale spirituală – sunt nenumărate –, în mijlocul grijilor lumii, chiar dacă nici măcar nu își dau seama” (AD, 308).
Sfântul Josemaría folosește cuvintele cu precizie. Vorbește despre contemplare și despre unirea cu Treimea, cu fiecare dintre Persoane; sunt termeni bine cunoscuți în teologia spirituală. Vorbește, de asemenea, despre viața obișnuită și despre mulți creștini „mergând mai departe pe propria lor cale spirituală”. Ne aflăm, așadar, în fața unei mari paradoxuri, dar această paradox dispare dacă avem în vedere convingerea profundă cu care sfântul Josemaría se sprijină pe chemarea universală la sfințenie. Această contemplare a Treimii va fi întotdeauna un „dar” al lui Dumnezeu, un dar care corespunde chemării universale la sfințenie, faptului că suntem fii ai lui Dumnezeu în Cristos prin Sfântul Duh și realității locuirii Treimii în suflet.
3. Unitate și Treime
San Josemaría pune accentul pe distincția Persoanelor, considerând Trinitatea ca o comuniune de viață și de iubire în unitatea ei perfectă, și îi sfătuiește pe credincioși să se adreseze fiecăreia dintre Persoane în distincția ei: „Tratează cele trei Persoane, pe Dumnezeu Tatăl, pe Dumnezeu Fiul, pe Dumnezeu Duhul Sfânt. Și pentru a ajunge la Preasfânta Treime, treci prin Maria” (F, 543).
Slava pe care creștinul trebuie să o aducă lui Dumnezeu are, de asemenea, structură trinitară. Așa apare deja în Drum: „Să nu te lege niciun sentiment de pământ, în afara dorinței dumnezeiești de a da slavă lui Cristos și, prin El, cu El și în El, Tatălui și Duhului Sfânt” (C, 786). Devoțiunea față de Trinitate are o dimensiune cristologică evidentă: „Învățătorul nostru este Cristos: Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Preasfintei Treimi. Imitându-L pe Cristos, ajungem la posibilitatea minunată de a participa la acel curent de iubire, care este misterul Dumnezeului Unul și Întreit” (AD, 252).
În toate aceste sfaturi, san Josemaría se ține cu sobrietate de formulările Simbolului de credință și de doxologiile Liturghiei, cu o mare credință și cu un profund simț eclezial. Și, așa cum spune citându-l pe sfântul Ciprian, „suntem un singur popor care mărturisește o singură credință, un singur Crez; un popor adunat în unitatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt” (ECP, 89). El reflectă, de asemenea, ca realitate îndelung trăită propriul său itinerar spiritual în raportul cu Preasfânta Treime și cu fiecare dintre Persoanele divine. În acest sens, este util de observat că cele două planuri ale considerării misterului trinitar – Trinitatea ad intra și Trinitatea ad extra, adică Trinitatea imanentă și Trinitatea economică – sunt foarte prezente și clar distincte în învățătura sa.
Despre prima Persoană, san Josemaría consideră mai ales paternitatea și caracterul ei de izvor: totul provine de la Tatăl, El este originea curentului trinitar de iubire, El este Cel care ia inițiativa de a oferi omului Alianța. În această privință, după cum s-a arătat deja în articolul „Dumnezeu Tatăl”, sunt de mare interes notele și comentariile lui Pedro Rodríguez în ediția critic-istorică a cărții Drum, mai ales la numerele 267 și 435. San Josemaría contemplă paternitatea Tatălui cu ochii Domnului nostru, unind propriul său „Abba” cu „Abba”-ul lui Isus. Astfel formula într-o meditație predicată la 28 aprilie 1963: „Când Domnul îmi dădea acele lovituri, prin anul treizeci și unu, eu nu înțelegeam. Și deodată, în mijlocul acelei mari amărăciuni, aceste cuvinte: tu ești fiul meu (Ps 2, 7), tu ești Cristos. Iar eu nu știam decât să repet: Abba, Pater!; Abba, Pater!, Abba!, Abba! (…) Și motivul – îl văd acum mai clar ca niciodată – este acesta: a avea Crucea înseamnă a te identifica cu Cristos, a fi Cristos și, prin urmare, a fi fiu al lui Dumnezeu” (cf. și Illanes, 2008, pp. 471-472). Illanes comentează pe bună dreptate că acest text și întreaga meditație mărturisesc maturitatea atât spirituală, cât și teologică atinsă de san Josemaría, care pune aici „în evidență sensul profund din care izvorăște sensul filiației și, mai concret, dezvoltarea ei”.
În ceea ce privește Fiul, san Josemaría se oprește mai ales, în mod firesc, asupra umanității Sale și asupra misterelor vieții Sale, asupra gesta et passa Christi. Este suficient să ne amintim felul în care este această contemplare în cărțile Sfântul Rozariu și Calea Crucii. În omilia dedicată Inimii lui Isus, găsim o întreagă teologie trinitară și cristologică: „Dumnezeu Tatăl a binevoit să ne dăruiască, în Inima Fiului Său, infinitos dilectionis thesauros (Rugăciunea din Liturghia Presfintei Inimi lui Isus), comori inepuizabile de iubire, de milostivire, de duioșie (...). Iubirea divină face ca a doua Persoană a Preasfintei Treimi, Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, să ia trupul nostru, adică firea noastră umană, mai puțin păcatul. Iar Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu, este Verbum spirans amorem, Cuvântul din care purcede Iubirea” (ECP, 162), spune san Josemaría urmându-i pe sfântul Augustin și sfântul Toma (cf. S.Th., I q. 43, a. 5; De Trinitate, IX, 10).
Și devoțiunea față de Duhul Sfânt este prezentă cu o forță decisivă în viața și predica lui san Josemaría. Despre Duhul Sfânt subliniază puterea Sa de a sfinți și de a uni cu Dumnezeu: El este Cel care ne identifică cu Cristos și, prin El, ne introduce în viața de iubire trinitară: „Pentru a concretiza, chiar și într-un mod foarte general, un stil de viață care să ne îndemne să-L tratăm pe Duhul Sfânt – și, împreună cu El, pe Tatăl și pe Fiul – și să avem familiaritate cu Paracletul, ne putem opri asupra a trei realități fundamentale: docilitate – repet –, viață de rugăciune, unire cu Crucea” (ECP, 135).
Poate că modul cel mai potrivit de a indica prezența misterului Trinității în scrierile lui san Josemaría este acela de a spune că acesta este prezent ca iubire, după formula ioaneică „Dumnezeu este Iubire” (1 In 4, 16) sau, folosind o expresie teologică binecunoscută, ca communio personarum: „iubirea lui Isus față de oameni este un aspect insondabil al misterului divin, al iubirii Fiului față de Tatăl și de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt, legătura de iubire dintre Tatăl și Fiul, găsește în Cuvânt o Inimă omenească (...) Iubirea, în sânul Trinității, se revarsă asupra tuturor oamenilor prin Iubirea Inimii lui Isus” (ECP, 169).
4. “Treimea de pe pământ” și Treimea din cer
Sfântul Josemaría se referă la Sfânta Familie ca la „treime de pe pământul”, considerând că în ea se manifestă în mod special misterul trinitar, comunitate de viață și iubire, și subliniază cu putere relația Sfintei Maria cu Treimea.
Încă înainte de redactarea cărții Drum, san Josemaría obișnuia să se adreseze Sfintei Maria amintindu-i relația ei cu fiecare dintre cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi: „Cât de mult le place oamenilor să li se amintească înrudirea lor cu personaje din literatură, din politică, din armată, din Biserică!... – Cântă în fața Fecioarei Neprihănite, amintindu-i: Bucură-te, Marie, fiică a lui Dumnezeu Tatăl; Bucură-te, Marie, Mamă a lui Dumnezeu Fiul; Bucură-te, Marie, Mireasă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt... Mai presus de tine, numai Dumnezeu!” (C, 496). În ediția critic-istorică a cărții Drum (CECH, pp. 649-651, notele 15-17), Pedro Rodríguez amintește istoria acestei rugăciuni cu rădăcini adânci în devoțiunea populară și oferă o mărturie din 1939, care documentează că, încă de la acea dată, san Josemaría recomanda considerarea misterului Mariei în relația ei cu Preasfânta Treime.
Este același lucru pe care îl găsim mult mai târziu în Prietenii lui Dumnezeu, nr. 274: „Această celebrare ne conduce să luăm în considerare unele dintre misterele centrale ale credinței noastre: să medităm la Întruparea Cuvântului, operă a celor trei Persoane ale Preasfintei Treimi. Maria, Fiică a lui Dumnezeu Tatăl, prin Întruparea Domnului în pântecele ei neîntinat, este Mireasă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt și Mamă a lui Dumnezeu Fiul”.
5. Devoțiunile trinitare
San Josemaría, care era adeptul „puținelor devoțiuni particulare, dar constante” (C, 552), în 1959 a comunicat membrilor Opus Dei că era potrivit să se înceapă obiceiul de a se recita sau cânta Trisaghionul îngeresc în triduumul dinaintea sărbătorii Sfintei Treimi și de a recita și contempla frecvent Simbolul Quicumque. Prin ambele practici se urmărește manifestarea devoțiunii față de Sfânta Treime prin acte de adorație și de credință explicită în adevărurile revelate despre misterul central al credinței noastre. Voci înrudite: Dumnezeu Tatăl; Duhul Sfânt; filiația divină; in-habitarea trinitară; Isus Cristos.
Bibliografie: José Luis Illanes, „Raportul cu Duhul Sfânt și dinamismul în experiența supranaturală. Considerații pornind de la un text al Fericitului Josemaría Escrivá”, în Pedro Rodríguez (coord.), Duhul Sfânt în Biserică, Pamplona, EUNSA, 1999, pp. 467-479; Id., „Experiența creștină și sensul filiației divine la Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer”, Pontificia Academia Theologica, 7 (2008), pp. 461-475; Fernando Ocáriz Braña, Fii ai lui Dumnezeu în Cristos. Introducere într-o teologie a participării supranaturale, Pamplona, EUNSA, 1972; Id., Natură, har și slavă, Pamplona, EUNSA, 2000.
Lucas Francisco MATEO-SECO