O prietenie dincolo de timp: Álvaro del Portillo și Josemaría Escrivá
În acest episod, istoricul Federico M. Requena povestește începuturile acestei prietenii singulare și schițează câteva tușe care ilustrează cei unsprezece ani scurși de când Álvaro del Portillo s-a alăturat Opus Dei în 1935 până la mutarea sa la Roma, în 1946.
Federico M. Requena este doctor în Istorie și doctor în Teologie. În prezent este director al revistei Studia et Documenta, subdirector al Istituto Storico san Josemaría Escrivá (Roma) și al Centrului de Studii Josemaría Escrivá (Universitatea din Navarra, Pamplona). A publicat numeroase articole și cărți despre istoria Bisericii și a Opus Dei.
🎙 Link asociat: „Fragmente de istorie, un podcast despre Opus Dei și viața sfântului Josemaría”
În iulie 1935, Álvaro del Portillo, un tânăr de 21 de ani, i-a trimis prima sa scrisoare lui Josemaría Escrivá, pe care îl cunoscuse cu câteva luni înainte. Erau trei rânduri prin care cerea să fie admis în Opus Dei: «Dragul meu Părinte, cunoscând Lucrarea lui Dumnezeu, mă adresez dumneavoastră pentru a vă ruga să-mi acordați admiterea în ea. Se încredințează rugăciunilor dumneavoastră spre a persevera în hotărârea sa».
Álvaro del Portillo terminase primul an la Școala de Ingineri de Căi de Comunicație, lucrând în același timp ca asistent de lucrări publice. Acea slujbă îi îngăduia să-și plătească studiile și să contribuie la bugetul familiei, devenit foarte precar după criza economică din '29. Încă din copilăria petrecută la Madrid, orașul său natal, Álvaro del Portillo dăduse dovadă de bune însușiri intelectuale și de un caracter puternic, dar senin, cugetat și binevoitor.
Destinatarul scrisorii, Josemaría Escrivá, era pe atunci un preot de 33 de ani, care lucra de șapte ani pentru a face din Opus Dei o realitate. În acel moment, Lucrarea lui Dumnezeu, așa cum era cunoscută, era formată dintr-un mic grup de tineri profesioniști și studenți și avea un prim centru pentru activități de formare, Academia-Reședință DYA.
La unsprezece ani după acea primă scrisoare, în 1946, del Portillo era cel care avea 33 de ani și tocmai devenise unul dintre cei trei dintâi preoți hirotoniți în Opus Dei. Din acel moment avea să fie, în plus, duhovnicul lui Josemaría Escrivá. Cu câțiva ani înainte devenise deja mâna lui dreaptă în conducerea Lucrării.
În 1946, del Portillo călătorise la Roma pentru a se ocupa de aprobarea pontificală a Opus Dei și, din cetatea eternă, îi scria o altă scrisoare Fondatorului. «Preaiubite Părinte, iată prima scrisoare a acestei a doua etape romane». Într-adevăr, era vorba de o a doua etapă, căci del Portillo făcuse deja o primă călătorie la Roma, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a prezenta Opus Dei în fața curiei romane.
De-a lungul celor unsprezece ani care despart aceste două scrisori, din 1935 și din 1946, se închegase între Escrivá și del Portillo o prietenie umană și supranaturală a cărei însemnătate pentru istoria Opus Dei este greu de exagerat.
În acest episod ne propunem să privim acei unsprezece ani care s-au scurs de când Álvaro del Portillo s-a alăturat Opus Dei în 1935 până la mutarea sa la Roma în 1946. Vom da câteva tușe, împărțite în cinci tablouri sau etape, prin care sperăm să putem ilustra începuturile și înrădăcinarea acelei prietenii singulare dintre viitorul sfânt Josemaría și cel care avea să devină primul său succesor, fericitul Álvaro del Portillo.
Înainte de întâlnire
Prima întâlnire dintre Álvaro del Portillo și Josemaría Escrivá, la Reședința DYA din strada Ferraz, în martie 1935, fusese precedată de cinci ani de rugăciune a fondatorului Opus Dei.
De când primise iluminarea despre Opus Dei din 1928, Josemaría Escrivá începuse să caute persoane care să poată împărtăși acea misiune și să se roage pentru ele, chiar dacă nu le cunoștea. Pe atunci, Escrivá lucra ca și capelan la Patronato de Enfermos, importantă instituție caritabilă din Madrid, iar acolo le cunoscuse pe Carmen și pe Pilar del Portillo, mătușile lui Álvaro, care i-au vorbit despre nepotul lor ce urma două facultăți.
În toamna anului 1934, Álvaro del Portillo începuse primul an de inginerie de căi de comunicație, iar în ianuarie 1935 își încheia studiile de asistent de lucrări publice și începea să lucreze. Colabora de asemenea cu conferințele sfântului Vincențiu de Paul și ținea o cateheză în cartierul Vallecas, unde odată a fost agresat fizic.
În martie 1935, printr-un prieten comun, del Portillo s-a întâlnit pentru prima dată cu Escrivá. Ani mai târziu, del Portillo își amintea prima sa întâlnire cu fondatorul: «am văzut că era un preot foarte vesel. M-a întrebat îndată: Cum te cheamă? Tu ești nepotul lui Carmen del Portillo?». După acea scurtă întâlnire au stabilit o întrevedere pentru a vorbi pe îndelete în altă zi; dar o piedică a făcut să nu se vadă la data hotărâtă, iar Josemaría Escrivá nu a reușit să-l găsească pe Álvaro del Portillo, fiindcă nu-i cunoștea numărul de telefon. Nu s-au mai întâlnit decât patru luni mai târziu, în iulie.
Începuturile unui drum
Pe 6 iulie 1935, Álvaro del Portillo s-a hotărât să-și ia rămas-bun de la Josemaría Escrivá înainte de a-și începe vacanța și a sfârșit prin a participa, a doua zi, la un recules predicat de fondator. Escrivá a vorbit despre iubirea față de Dumnezeu și față de sfânta Fecioară și, așa cum își amintea ani mai târziu tânărul del Portillo, «nu auzisem niciodată vorbindu-se despre Dumnezeu cu atâta putere, cu atâta iubire față de Dumnezeu, cu atâta credință». În nenumărate rânduri a povestit, cu o expresie populară, că după ce a ascultat acea meditație rămăsese făcut praf.
Del Portillo a cerut admiterea în Opus Dei chiar în acea zi și a hotărât să-și amâne vacanța pentru a-și începe formarea spirituală la Madrid. Fondatorul s-a ocupat personal de acei primi pași și a organizat pentru el un curs de formare personalizat. După ce a încheiat prima formare, Álvaro del Portillo a făcut „Angajamentul”, act prin care dobândea prima sa legătură cu Opus Dei, și a plecat din Madrid pentru a petrece câteva săptămâni de vacanță cu familia sa, la La Granja de San Ildefonso.
Scrisorile pe care del Portillo a început să le scrie de la La Granja sunt o mărturie elocventă a simțului filiației față de fondator, a fraternității cu ceilalți credincioși ai Opus Dei și a atașamentului față de Lucrare pe care, în atât de puține săptămâni, tânărul le interiorizase. «Dragă Părinte, vă scriu deja dornic să vin acolo, spre a fi în compania dumneavoastră și a tuturor fraților mei: tare mult aș vrea să pot lua parte la întâlnirile de marți și la tot ce ține de Casa noastră. Vă rog pe dumneavoastră și pe toți frații mei să mă încredințați mult rugăciunii, căci cu adevărat Dumnezeu nu ne părăsește dacă nu Îl părăsim noi pe El». În acele scrisori îi povestea de asemenea fondatorului cu câtă strădanie își îngrijea viața spirituală și îi dădea vești despre apostolatul pe care începuse să-l facă printre prietenii săi.
Încă din aceste prime momente, Josemaría Escrivá s-a putut sprijini pe fidelitatea lui Álvaro pentru a stârni dăruirea și generozitatea celorlalți membri ai Lucrării și a tinerilor care frecventau Reședința din strada Ferraz. Astfel, de pildă, în numărul din septembrie al publicației Noticias, un modest buletin imprimat la șapirograf care se distribuia printre studenții ce luau parte la mijloacele de formare ale Reședinței DYA, fondatorul informa că Álvaro del Portillo «la La Granja s-a arătat darnic și plin de succes în vestitul pescuit despre care vorbește sfântul Marcu în capitolul I al Evangheliei sale». Un an mai târziu izbucnea Războiul Civil din Spania.
Anii Războiului Civil
După răscoala militară, Spania a rămas împărțită în două zone: cea „republicană” și cea „națională”. Álvaro del Portillo a trăit în amândouă: în cea republicană de la începutul războiului până în octombrie 1938, iar în zona națională până la sfârșitul războiului.
Del Portillo, mulți ani mai târziu, evoca suferințele războiului arătând că «pentru mine au însemnat un progres în viața interioară, pentru că au fost prilejul de a trăi în intimitate alături de Fondatorul nostru».
În Madridul republican
În primele opt luni de război, în Madridul republican unde persecuția religioasă se înăsprea, Escrivá și del Portillo au împărțit mai multe adăposturi. În martie 1937, amândoi au fost primiți, aproape în același timp, în Legația Hondurasului. Din această etapă, del Portillo își amintea: «vreme de câteva luni, alți frați ai voștri și cu mine am stat găzduiți împreună cu Părintele nostru într-o cămăruță, și acolo rămâneam toată ziua, zi după zi. În acea perioadă, Părintele nostru [sfântul Josemaría] se vedea cufundat în Dumnezeu, senin, revărsând pace, plin de încredere, pentru că știa că Domnul nu pierde bătălii. Totodată, își pusese viața în mâinile lui Dumnezeu. Și l-am văzut suferind și l-am văzut bucurându-se».
Din Legația Hondurasului, del Portillo a scris scrisori pline de bună dispoziție, care sunt o mărturie a folosului spiritual al acelei conviețuiri și a identificării sale tot mai adânci cu spiritul Fondatorului.
«Seara, când ceilalți sunt încă treji, bunicul [sfântul Josemaría] și cu mine, întinși pe saltelele așternute pe jos, stăm de vorbă despre toate aceste treburi de familie [Opus Dei]. Cu adevărat, împrejurările îngreunează dezvoltarea afacerii. Totul va fi numai piedici. Chestiunea economică, lipsa de personal: totul. Și totuși, cu toți anii lui, bunicul nu se lasă niciodată dus de pesimism. Lipsa pesetelor nu-l tulbură – nu ne tulbură pe niciunul. Totul stă în a lucra cu multă dragoste; asta și multă credință în izbândă biruie totul».
Aceste rânduri vorbesc de la sine despre înțelegerea care se năștea între Fondator și tânărul del Portillo. Escrivá a părăsit Legația în august 1937 și puțin după aceea a reușit să ajungă la Burgos, trecând prin Franța. Del Portillo a rămas în Legație până în octombrie 1938, când în sfârșit s-a putut reîntâlni cu fondatorul la Burgos.
În zona națională
După o lungă și primejdioasă peripeție și după ce s-a înrolat de mai multe ori în armata republicană, del Portillo și alți doi însoțitori au trecut frontul prin Guadalajara și au ajuns la Burgos, în octombrie 1938.
La îndemnul Fondatorului, în acele prime zile la Burgos, del Portillo a strâns întâmplările extraordinare trăite de la ieșirea din Legația Hondurasului până la sosirea la Burgos într-un scris amplu, intitulat: „De la Madrid la Burgos, trecând prin Guadalajara”. Relatarea — un monument de credință, ascultare și îndrăzneală supranaturale — a fost transcrisă la mașină de însuși fondatorul Opus Dei, care nu a pregetat să o folosească pentru formarea vocațiilor tinere în anii de după război.
Succesivele repartizări militare ale lui del Portillo l-au împiedicat să-și pună în practică dorința de a fi alături de fondator. Dar de-a lungul lunilor următoare a mers să-l întâlnească ori de câte ori i-a fost cu putință. La rândul său, Josemaría Escrivá se încredea tot mai mult în tânărul Álvaro, căruia, de pildă, îi cerea părerea dacă ar fi potrivit să se bizuie pe mama și pe sora sa pentru a se îngriji de primele reședințe studențești pe care voia să le deschidă după război.
Între februarie și martie 1939, Escrivá a început să-i spună lui Álvaro del Portillo saxum, ceea ce înseamnă stâncă. Pare limpede că pe atunci Josemaría Escrivá identificase deja în Álvaro del Portillo sprijinul de care avea nevoie pentru a consolida și a dezvolta Opus Dei. Cu toate că del Portillo era foarte tânăr, Josemaría Escrivá a început să-l socotească drept primul său colaborator și eventual succesor.
Secretar General al Opus Dei
Eliberat de îndatoririle militare, del Portillo s-a putut întoarce la Madrid în septembrie 1939. În luna următoare, Escrivá l-a numit secretar general al Opus Dei. În acest fel, în anii care au urmat, Álvaro și-a încheiat studiile de inginerie de căi de comunicație, lucrând totodată ca asistent de lucrări publice și colaborând cu Josemaría la conducerea și răspândirea Opus Dei.
Josemaría Escrivá a înțeles această alegere în cheie providențială: «pe alți frați ai voștri — a spus în câteva rânduri — i-am căutat eu, dar pe don Álvaro mi l-a dat Dumnezeu».
Ani mai târziu, în lunile dinaintea morții sale, își exprima aceste gânduri, referindu-se în chip vădit mai ales la Álvaro del Portillo: «nu au lipsit niciodată, în chip providențial și statornic, frați de-ai voștri care — mai mult decât fii ai mei — au fost pentru mine ca un tată atunci când am avut nevoie de mângâierea și de tăria unui tată».
Primii ani '40 au fost ani de răspândire a Opus Dei prin Spania și totodată de încercări pentru ca tânăra fundație să fie bine înțeleasă în mediile bisericești. Del Portillo a rămas mai departe o stâncă pe care fondatorul s-a putut sprijini.
În iulie 1940, Fondatorul scrisese în însemnările sale intime: «Dumnezeul meu, aprinde inima lui Álvaro, ca să fie un preot sfânt!». Un an mai târziu, del Portillo își încheia studiile de inginerie și începea formarea pentru preoție. În timpul uneia dintre șederile sale în afara Madridului, ca să se poată concentra asupra acelor studii, îi scria Fondatorului:
«Ca întotdeauna, foarte mulțumit: dar, tot ca de obicei, cu o oarecare tristețe care se adaugă bucuriei mele când mă despart de Părintele. De aceea îmi vine atât de greu să mă smulg din Madrid. Îmi dau seama că e o prostie, dar așa e viața! Părinte: tare mult îmi doresc să fiu un om bun și să lucrez cu adevărat înăuntrul Lucrării, pentru Biserică. Ce păcat că atât de des fac pe neghiobul și încetez să mă port cum se cuvine! Încredințați-mă rugăciunii, Părinte, ca să ajung, cândva, să fiu un instrument bun, pentru că docil, în mâinile dumneavoastră. Eu, ori de câte ori sunt departe de dumneavoastră, mă rog cu mai multă putere ca niciodată, din tot sufletul, pentru Părintele meu. Și astfel îmi sporește prezența lui Dumnezeu, amintindu-mi de Părintele și oferind lucruri pentru el».
De atunci, del Portillo a devenit și un sprijin temeinic al fondatorului pentru a străbate un lung itinerariu juridic, pe care tocmai îl începea. În mai 1943, Álvaro del Portillo a plecat la Roma ca reprezentant al Opus Dei în fața autorităților bisericești și a avut o audiență privată la Papa Pius al XII-lea.
Când vreun membru al Lucrării îl întreba pe Álvaro del Portillo dacă asemenea însărcinări nu-l intimidează, Álvaro răspundea cu simplitate: «îmi amintesc de pescuitul minunat și de ceea ce a spus sfântul Petru: In nomine tuo, laxabo rete. Mă gândesc la ce mi-a spus Părintele și știu că, ascultând de el, ascult de Dumnezeu».
În iunie era înapoi în Spania, după ce atinsese cu prisosință toate obiectivele fixate pentru acea călătorie. Demersurile sale la Roma au deschis ușa pentru aprobarea Opus Dei de către episcopul de Madrid. În decembrie 1943, Eijo y Garay a erijat Societatea Sacerdotală a Sfintei Cruci, dobândindu-se astfel cadrul juridic care îngăduia hirotonirea preoțească a unor membri ai Opus Dei. Del Portillo avea să fie unul dintre cei trei dintâi preoți.
Un mod nou de a fi alături de fondatorul Opus Dei
Pe 25 iunie 1944, Álvaro del Portillo a fost hirotonit preot. Episcopul de Madrid, Leopoldo Eijo y Garay, care a oficiat hirotonirea, a luat prânzul cu ei în centrul Opus Dei. După-amiază, în timpul unei tertulia, don Leopoldo a folosit un scurt moment de absență a lui Josemaría Escrivá și a lui Álvaro del Portillo pentru a le sublinia membrilor mai tineri ai Lucrării recunoștința și prețuirea pe care le datorau Fondatorului, și a lăudat fidelitatea lui Álvaro del Portillo, amintind totodată greutățile pe care Lucrarea le înfruntase și cărora Álvaro le făcuse față spre a-l sprijini pe Fondator.
A doua zi, Escrivá i-a cerut lui Álvaro del Portillo să-i fie duhovnic. Începea astfel un mod nou de a fi alături de fondator.
Pe măsură ce trecea timpul și figura lui Álvaro del Portillo căpăta mai multă greutate înăuntrul Lucrării, creștea strădania lui de a trece tot mai neobservat. Așa cum își amintește unul dintre colegii săi de hirotonire, José Luis Múzquiz:
«Deși era secretar general și deși Părintele nostru avea atâta încredere în el, nu-și lua niciodată dreptul de a hotărî chestiuni. Și, cu mare simplitate, când îl întrebam ceva, ne spunea: „am să-ți răspund; mă duc să-l întreb pe Părintele”».
În acest fel, Álvaro del Portillo a devenit un punct de legătură între persoanele Lucrării și Fondator.
În 1945 s-a ivit nevoia de a se înainta pe drumul juridic al Opus Dei. Viitoarea răspândire a Lucrării cerea o aprobare pontificală. Álvaro del Portillo a colaborat strâns cu fondatorul în vara și toamna acelui an pentru a pregăti documentația necesară. În februarie 1946, Álvaro a călătorit la Roma pentru a prezenta personal cererea în fața Sfântului Scaun. Cu acel prilej a scris cea de-a doua scrisoare cu care am început această povestire.
Puțin după aceea, amândoi s-au stabilit definitiv la Roma, unde au împărțit aproape treizeci de ani dintr-o istorie densă a Opus Dei. În tot acest timp, del Portillo a fost umbra Fondatorului, dar o umbră care, în chip paradoxal, avea trăinicia unei stânci.
O prietenie profundă
La capătul acestui scurt parcurs prin cele cinci etape care au marcat cei unsprezece ani de când Álvaro del Portillo s-a alăturat Opus Dei în 1935 până la mutarea sa la Roma în 1946, este cu putință să propunem o sinteză finală.
Relația dintre Álvaro del Portillo și Josemaría Escrivá a fost o legătură profundă de prietenie supranaturală și umană, trăită în cadrul unei relații de paternitate-filiație spirituală, în lumina carismei Opus Dei. Din primul moment în care s-au cunoscut, Álvaro a fost cucerit de bucuria tânărului preot și a descoperit curând că viitorul sfânt Josemaría era un om cu totul dăruit lui Dumnezeu în mijlocul lumii.
La a doua întâlnire, atracția inițială s-a preschimbat în descoperirea unui drum care îl ducea la Cristos: Opus Dei. Din acel moment, del Portillo s-a dăruit străbaterii acelui drum cu convingerea că Dumnezeu îi cerea o disponibilitate totală, care se împlinea în a-l seconda pe Fondator.
În anii Războiului Civil, această dispoziție dintâi s-a întărit în convingerea că voința lui Dumnezeu pentru el era să stea alături de Fondator și să pună în joc toate însușirile și energiile sale pentru a-l ajuta să facă Opus Dei. La rândul său, Josemaría Escrivá a înțeles că Álvaro del Portillo era persoana menită să colaboreze cel mai îndeaproape cu el și, la timpul potrivit, să-i urmeze în fruntea Opus Dei.
În acest fel, între Álvaro del Portillo și Josemaría Escrivá s-a plămădit o prietenie umană și supranaturală, întemeiată pe relații de filiație și paternitate. O prietenie tare ca o stâncă, care a înfruntat trecerea timpului și a dăinuit dincolo de timp.
Împlinind 75 de ani, în 1989, del Portillo își rezuma relația cu Escrivá prin aceste cuvinte, cu care putem încheia:
«Mă consider, cu o sfântă mândrie, deși nemeritată, fiu spiritual al Fondatorului și dator insolvabil. Între atâtea altele, îi datorez vocația mea la o dăruire totală lui Dumnezeu în Opus Dei; îi datorez chemarea la preoție, dar negrăit al Domnului, și faptul de a mă fi îndemnat necontenit să slujesc Biserica, cu cea mai deplină adeziune față de Pontiful Roman, față de episcopii în comuniune cu Sfântul Scaun, cu spiritul de ascultare și de unire cu Ierarhia propriu spiritualității Lucrării».
Notas: los textos de san Josemaría y de don Álvaro citados aquí (cartas, apuntes íntimos, Noticias) no están publicados en rumano en escriva.org/ro, así que los he traducido yo aplicando tus reglas [no verificados contra fuente oficial rumana]. He dejado en latín In nomine tuo, laxabo rete (cf. Lc 5,5) y saxum, y he mantenido «tertulia» y los nombres propios españoles (Patronato de Enfermos, DYA, La Granja de San Ildefonso).