Copiii, mai ales când sunt încă mici, tind să se întrebe ce au de făcut pentru ei părinţii lor, uitând în schimb obligaţiile de pietate filială. Suntem copii, de obicei foarte interesaţi, deşi acest comportament – deja am constatat acest lucru –, nu pare să le intereseze prea mult pe mame, pentru că au suficientă dragoste în inimile lor şi iubesc cu cea mai mare duioşie: cea care se dăruieşte fără să aştepte răspuns. Aşa se întâmplă, de asemenea, cu sfânta Maria.

• Prietenii lui Dumnezeu, nr. 289  

Ceea ce îi place mamei mele

Relația fiecăruia dintre noi cu propria noastră mamă poate să fie modelul și ghidul pentru relația noastră cu Doamna Numelui Preadulce, Maria. Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu aceeași inimă cu care ne iubim părinții, frații, ceilalți membri ai familiei, prietenii: nu avem altă inimă. Și cu aceeași inimă trebuie să ne apropiem de Maria.

Cum se comportă un fiu sau o fiică normală cu mama sa? În mii de feluri, dar întotdeauna cu dragoste și încredere. Cu o afecțiune care va curge în fiecare caz prin anumite canale, izvorâte din viața de zi cu zi, care nu sunt niciodată ceva rece, ci obiceiuri de casă, duioase, mici detalii cotidiene, pe care fiul simte nevoia să le arate mamei sale și care îi lipsesc mamei atunci când fiul uită de ele: un sărut sau o mângâiere la plecare sau la întoarcerea acasă, un mic cadou, câteva cuvinte duioase.

• E Cristos care trece, nr. 42

”Să-i fim aproape”

Să ne întoarcem din nou la experienţa de fiecare zi, la relaţia cu mamele noastre de pe pământ. Mai presus de toate, ce doresc de la copiii lor, care sunt carne din carnea lor şi sânge din sângele lor? Cel mai mare vis este să îi aibă aproape. Când copiii cresc şi nu este posibil să rămână lângă ele, aşteaptă cu nerăbdare veşti de la ei, le emoţionează tot ce li se întâmplă: de la o boală uşoară până la evenimentele cele mai importante.

• Prietenii lui Dumnezeu, nr 289 

Un timp de conversație încrezătoare

Pentru că Maria este Mamă, devoțiunea față de ea ne învață să fim copii: să iubim cu adevărat, fără măsură; să fim simpli, fără acele complicații care se nasc din egoismul de a ne gândi doar la noi înșine; să fim bucuroși, știind că nimic nu ne poate distruge speranța. Începutul drumului al cărui capăt este să fii complet nebun după Isus, este o dragoste încrezătoare față de Sfânta Maria. Așa am scris acest lucru în urmă cu mulți ani, în prologul unor comentarii la Sfântul Rozariu, și de atunci am putut verifica în repetate rânduri adevărul acestor cuvinte. Nu voi intra aici în multe argumente pentru a lămuri această idee: mai degrabă vă invit să o experimentați, să o descoperiți personal, tratând-o pe Maria cu iubire, deschizându-vă inima ei, încredințându-i bucuriile și durerile voastre, cerându-i să vă ajute să-L cunoașteți și să-L urmați pe Isus.

• E Cristos care trece, nr. 143

A ne ruga cu mai multă atenție

În relațiile noastre cu Maica Noastră din Ceruri există de asemenea acele norme de pietate filială, care sunt calea comportamentului nostru obișnuit față de Ea. Mulți creștini adoptă vechiul obicei al scapularului; sau au dobândit practica de a saluta –nu sunt necesare cuvintele, gândul este suficient– imaginile Mariei care se află în fiecare casă creștină sau care împodobesc străzile atâtor orașe; sau recită acea rugăciune minunată care este Sfântul Rozariu, în care sufletul nu obosește să spună mereu aceleași lucruri, așa cum îndrăgostiții nu obosesc să-și repete că se iubesc, și în care învățăm să retrăim momentele centrale ale vieții Domnului; sau dedică o zi din săptămână Maicii Domnului –tocmai ziua în care ne aflăm adunați acum: sâmbăta– oferindu-i o mică mângâiere și meditând în mod special la maternitatea ei.

Există multe alte devoțiuni mariane pe care nu e cazul să le amintim acum. Nu este necesar ca toate să fie prezente în viața fiecărui creștin –creșterea în viața supranaturală este cu totul altceva decât simpla acumulare de devoțiuni– dar trebuie spus cu tărie că nu are o credință deplină cel care nu trăiește niciuna dintre ele, cel care nu își manifestă într-un anumit fel dragostea față de Maria.

• E Cristos care trece, nr. 142

Și dacă îi cer un cadou?

Adresează-te Sfintei Fecioare și cere-i să-ți dea, drept rod al iubirii sale pentru tine, darul căinței, al regretului pentru păcatele tale, pentru ale tuturor bărbaților și ale tuturor femeilor, totul însoțit de suferința morală a Iubirii.

Astfel pregătit, prinde curaj și cere-i: O, Maică, Viața și Speranța mea, du-mă de mână… și dacă în acest moment ceva nu este pe placul lui Dumnezeu, Tatăl meu, dobândește-mi harul s-o pot descoperi pentru ca, împreună, s-o extirpăm. 

Și continuă fără să te temi: — O, preamilostivă, o, blândă, o dulce Fecioară Marie, roagă-te pentru mine, pentru ca, împlinând Voința scumpă a Fiului tău, să fiu vrednic de a obține făgăduințele Domnului nostru Isus Cristos și de a mă bucura de ele.

• Forja, nr. 161

A ne îmbunătăți pentru a sluji mai bine

Nu o putem trata cu iubire filială pe Maria și, în același timp, să ne gândim doar la noi înșine și la propriile noastre probleme. Nu se poate să te adresezi Sfintei Fecioare și să ai probleme personale egoiste. Maria ne conduce la Isus, iar Isus este primogenitus in multis fratribus, primul născut între mulți frați. A-L cunoaște pe Isus înseamnă, așadar, a realiza că viața noastră nu poate fi trăită cu alt sens decât acela de a ne dărui în slujba celorlalți. Un creștin nu se poate opri doar la propriile probleme, deoarece este chemat să trăiască cu inima îndreptată spre Biserica universală, gândindu-se la mântuirea tuturor sufletelor.

În acest fel, nici acele aspecte care ar putea fi considerate mai intime și mai personale –cum este preocuparea pentru propria îmbunătățire interioară– nu sunt, în realitate, doar ale noastre: întrucât sfințirea este unul și același lucru cu apostolatul. Trebuie, așadar, să ne străduim în viața noastră interioară și în dezvoltarea virtuților creștine, gândindu-ne la binele întregii Biserici, întrucât nu am putea înfăptui binele și nu L-am putea face cunoscut pe Cristos dacă în noi nu ar exista o voință sinceră de a pune în practică învățăturile Evangheliei.

Pătrunse de acest spirit, rugăciunile noastre, chiar și atunci când încep cu teme și scopuri aparent personale, sfârșesc întotdeauna prin a se îndrepta spre slujirea celorlalți. Iar dacă mergem mână în mână cu Preasfânta Fecioară, ea ne va face să ne simțim frați și surori cu toți oamenii: pentru că toți suntem copii ai acelui Dumnezeu a Cărui Fiică, Mireasă și Mamă este ea.

• E Cristos care trece, nr. 145

Hai să-i dăm de știre că este mama

Să medităm frecvent asupra a tot ceea ce am auzit de la mama noastră, într-o rugăciune domoală şi liniştită. Şi, în tihnă, se va întipări în sufletul nostru acest compendiu, care ne va ajuta să mergem fără ezitare la ea, mai ales când nu avem altceva de care să ne agăţăm. Nu este acesta interes personal, din partea noastră? Cu siguranţă este. Dar oare mamele nu ştiu că noi, fiii, suntem de obicei puţin interesaţi şi că tot timpul mergem la ele ca la ultimul ajutor rămas? Sunt convinse de asta şi nu le pasă: de aceea sunt mame şi dragostea lor dezinteresată percepe – în aparentul nostru egoism – afecţiunea noastră filială şi încrederea noastră de nezdruncinat.

Nu pretind – nici pentru mine, nici pentru voi – ca devoţiunea noastră faţă de sfânta Maria să se limiteze la aceste chemări imperioase. Cred – cu toate acestea – că nu trebuie să ne simţim umiliţi, dacă ni se întâmplă asta în vreun moment. Mamele nu contabilizează gesturile de duioşie pe care fiii lor le fac; nu gândesc, nici nu măsoară după criterii meschine. O mică dovadă de dragoste o savurează ca pe miere, şi se grăbesc să dea mult mai mult decât primesc. Dacă aşa reacţionează mamele bune de pe pământ, imaginaţi-vă ceea ce vom putea aştepta de la mama noastră sfânta Maria.

• Prietenii lui Dumnezeu, nr. 280

Cadoul sunt eu însumi

Încă, dimineaţa şi seara, în fiecare zi, de obicei, reînnoiesc acea rugăciune de oferire pe care am învăţat-o de la părinţii mei: O, Marie, o, mama mea! Mă ofer în întregime ţie. Şi, ca dovadă a devotamentului meu filial, îţi consacru în această zi ochii mei, urechile mele, limba mea, inima mea... Nu este acesta – într-un fel – un început de contemplaţie, demonstraţie evidentă de abandon încrezător? Ce îşi povestesc cei care se iubesc, când se întâlnesc? Cum se comportă? Sacrifică tot ceea ce sunt şi ceea ce au pentru persoana pe care o iubesc.

• Prietenii lui Dumnezeu, nr. 296

Toate zilele sunt mariane

În sărbătorile Maicii Domnului să nu îngrădim demonstraţiile de iubire; să ne deschidem mai des inima, cerându-i ceea ce ne trebuie, mulţumindu-i pentru solicitudinea ei maternă şi constantă, recomandându-i persoanele pe care le stimăm. Dar, dacă vrem să ne comportăm ca nişte fii, toate zilele vor fi ocazii potrivite pentru a ne arăta dragostea faţă de Maria, cum sunt toate zilele pentru cei care se iubesc cu adevărat.

• Prietenii lui Dumnezeu, nr. 291