Dragii mei, fie ca Isus să vegheze asupra fiicelor și fiilor mei!
Pe 2 octombrie vom sărbători o nouă aniversare a fondării Opus Dei. O zi specială de mulțumire și – acesta va fi și dorința noastră – o ocazie de a ne reînnoi angajamentul de a duce mai departe Lucrarea pentru a sluji mai bine lui Dumnezeu, Bisericii și societății.
De multe ori, sfântul Josemaría explica că toată activitatea Opus Dei se rezumă la formare. O formare care „nu se referă doar la o parte a persoanei, ci la întreaga sa ființă: trebuie să ajungă în egală măsură la minte, la inimă și la voință” (Scrisoarea 15, nr. 91). Din acest motiv, este vorba de o formare umană, spirituală, doctrinală, religioasă, profesională și apostolică.
De asemenea, viitoarea sărbătoare a sfinților arhangheli Mihail, Gabriel și Rafael, căror mijlocire îi încredințăm toată această muncă de formare, ne poate ajuta să reconsiderăm scopul final al acestei munci formative: identificarea cu Isus Cristos.
Diversele mijloace de formare – cursurile, meditațiile, conversațiile personale etc. – sunt sprijinite de ceea ce ne poate identifica mai direct cu Domnul: sacramentele – în special Euharistia și Pocăința – și rugăciunea, alimentată mai ales de Evanghelie.
Este posibil ca, odată cu trecerea timpului, mijloacele de formare să nu ne mai spună nimic substanțial nou, deși servesc la păstrarea acelui conținut viu în inimile noastre. De aceea, este foarte important să menținem o atitudine de ascultare activă: să confruntăm, în fiecare mijloc de formare, ceea ce auzim din nou cu realitatea vieții noastre de astăzi, favorizând „râvna primei dăți”, așa cum ne sugera Părintele nostru. În același timp, în mod logic, cei care predau aceste mijloace vor încerca să transmită din ce în ce mai bine frumusețea vieții alături de Cristos, ținând cont de persoane și de circumstanțele lor.
În măsura în care formarea tinde mai eficient către o identificare personală progresivă cu Isus Cristos, ne va conduce, de asemenea, la o simțire din ce în ce mai profundă a bucuriilor și durerilor întregii lumi ca fiind ale noastre. Așa cum scrie Sfântul Paul: „Toate lucrurile sunt ale voastre, voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu” (1 Cor 3,22-23).
Să continuăm să ne rugăm pentru revizuirea Statutului, a cărei fază finală – așa cum v-am comunicat deja – se află în mâinile Sfântului Scaun.
Cu toată dragostea, vă binecuvântează
Părintele vostru

Roma, 20 septembrie 2025
