Mesaj al Prelatului (17 iunie 2024)

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Josemaría care se apropie, Prelatul Opus Dei ne invită să reflectăm asupra unuia dintre aspectele care au caracterizat viața fondatorului: buna dispoziție.

Dragi mei, Isus să vegheze asupra fiicelor și fiilor mei!

În data de 26 viitor vom celebra sărbătoarea Sfântului Josemaría. Cu acest scurt mesaj, vă propun să meditați la câteva cuvinte ale sale, dintr-o scrisoare din 31 mai 1954: „Pe plan uman, vreau să vă las ca moștenire iubirea de libertate și buna dispoziție”.

Iubirea propriei libertăți și a libertății celorlalți are multe aspecte și manifestări, pe care le-am considerat de atâtea ori și, mai ales, am încercat să le trăim. La 9 ianuarie 2018, v-am scris deja o lungă scrisoare pe această temă. Cu această ocazie, aș dori să mă opresc asupra celei de-a doua părți a moștenirii la care se referă Părintele nostru: buna dispoziție. O stare de spirit (a fi bine dispus), care este de obicei înțeleasă ca fiind dispoziția de a observa și de a arăta aspectele amuzante ale situațiilor.

Desigur, există circumstanțe care nu sunt deloc amuzante. Totuși, chiar și atunci poate rămâne rădăcina cea mai profundă a unei bune dispoziții care transcende superficialul: bucuria, care izvorăște mai ales din credința în imensa iubire pe care Dumnezeu o are pentru fiecare dintre noi. Această bucurie are mult de-a face cu umila uitare de sine pentru a se gândi la ceilalți și pentru a considera propria viață în termeni de slujire. De aceea, așa cum explică sfântul Josemaría: „Nu vom ajunge niciodată la adevărata bună dispoziție dacă nu-l imităm cu adevărat pe Isus; dacă nu suntem, ca și El, smeriți” (E Cristos care trece, nr. 18).

Înainte de a încheia, aș dori să vă cer să vă rugați pentru două intenții: viitoarea reuniune a experților privind Statutul, care va avea loc la sfârșitul lunii, și roadele spirituale ale călătoriei care mă va duce în câteva țări din Europa și America în lunile următoare.

Vă trimit binecuvântarea mea cea mai afectuoasă.

Părintele vostru

Fernando Ocáriz

Roma, 17 iunie 2024