Preaiubiților: Isus să îmi păzească pe fiicele și fiii mei!
În ziua de 2 a acestei luni am sărbătorit aniversarea întemeierii Lucrării, iar în ziua de 6, pe cea a canonizării sfântului Josemaría. Sunt două date care ne ajută să medităm, cu recunoștință față de Dumnezeu, asupra realității vocației noastre la Opus Dei, cu responsabilitatea personală plină de bucurie de a ne strădui să fim și să facem Lucrarea, în slujba Bisericii.
Mulți vă veți aminti aceste cuvinte ale Părintelui nostru: „Așa cum rămâne aceeași identitate a persoanei de-a lungul diferitelor etape ale creșterii: copilărie, adolescență, maturitate..., tot astfel există, în dezvoltarea noastră, o evoluție; altfel, am fi ceva mort. Rămâne neclintit miezul, esența, spiritul, dar se schimbă modurile de a spune și de a face, mereu vechi și mereu noi, mereu sfinte” (Scrisoare 27, nr. 56).
Mai ales în apostolatul personal – și în efortul de a orienta creștinește profesiile și structurile omenești – trebuie să punem creativitate și inițiativă personală în modurile de a spune și de a face. În același timp, căutăm să fim fideli normelor și obiceiurilor – de viață spirituală și apostolică – pe care ni le-a transmis sfântul Josemaría.
Pe de altă parte, ceea ce exprimă Părintele nostru atunci când scrie că „evoluează modurile de a spune și de a face” a fost și este o realitate de-a lungul acestui secol de viață a Lucrării. Exemplele sunt foarte numeroase. În același timp, nimic nu se schimbă în spirit, nici în conținutul normelor de pietate și al obiceiurilor de familie. Desigur, nu toate au aceeași importanță: în spiritul nostru se află, pe de o parte, realități esențiale ale vieții creștine – în primul rând, Euharistia – și, pe de altă parte, detalii despre care putem gândi că Părintele nostru, ca fondator, ar fi putut să renunțe la ele sau le-ar fi putut înlocui cu altele, fără a atinge spiritul. Totuși, este bine să ne amintim că aceste realități pot fi trăite cu multă iubire și, astfel, pot dobândi o mare valoare. În plus, micile obiceiuri contribuie și ele la crearea și menținerea unei tradiții de familie care, în ansamblu, are importanță ca element de unitate – unitate actuală și unitate vie cu începuturile. În acest context, și păstrând proporțiile evidente, îmi vin în minte cuvintele papei Benedict al XVI-lea referitoare la Biserica universală: „Tradiția este râul viu care își are izvorul în origini, râul viu în care originile sunt mereu prezente” (Benedict al XVI-lea, Audiență generală, 26 aprilie 2006).
Uneori putem simți ispita rutinei în îndeplinirea normelor de pietate, a obiceiurilor și a mijloacelor de formare. Dacă încercăm să le facem cu iubire, nu va exista nici rutină, nici obișnuință: iubirea înnoiește toate lucrurile (cf. Ap 21,5). Așa cum ne-a amintit recent papa Leon al XIV-lea, „iubirea este, mai presus de toate, un mod de a concepe viața, un mod de a o trăi” (Dilexi te, nr. 120). Fiecare zi va avea o strălucire nouă, și vom putea redescoperi frumusețea spiritului nostru.
De aceea, este important să avem mereu prezent faptul că dorim să fim fideli nu doar unui lucru – unui plan de viață – ci mai ales cuiva: lui Isus Cristos și, împreună cu El și în El, fraților noștri și lumii întregi. Tot din această perspectivă putem înțelege îndemnul Părintelui nostru: „Fiți fideli, copiii sufletului meu, fiți fideli! Voi sunteți continuitatea” (În dialog cu Domnul, nr. 79). Lucrarea se află în mâinile noastre, ca o moștenire primită, un tezaur pe care trebuie să îl facem să rodească și să-l transmitem, cu harul lui Dumnezeu și cu bucurie, în ciuda limitărilor și greșelilor noastre personale. Și fără să ne descurajăm în fața dificultăților exterioare, potrivit timpului și locului.
Să nu încetăm să ne unim cu persoana și intențiile Pontifului Roman, în aceste momente cruciale pentru pacea lumii.
Cu toată dragostea, vă binecuvântează
Părintele vostru,
Roma, 16 octombrie 2025