Eu sunt infirmieră, supraveghetoare a blocului operator. Am lucrat la Spitalul Social din Badajoz între 1955 şi 1962. Din acel an şi până în 1980, am lucrat ca infirmieră de bloc operator la clinica Nuestra Señora del Pilar din Almendralejo, provincia Badajoz. În toată această perioadă, am lucrat în principal alături de soţul meu, doctorul Manuel Nevado, chirurg.

Soţul meu şi-a început activitatea sa chirurgicală ca chirurg ortoped în 1956, la spitalul din Valdecilla, provincia Santander. Aici el s-a specializat în chirurgie generală, traumatologie şi ortopedie. Aşa după cum îmi povestea, şi după am putut-o constata ajutându-l ca infirmieră de-a lungul anilor, el obişnuia să trateze fracturile cu echipament radioscopic, aşa cum se obişnuia pe atunci; se folosea de radioscopie şi pentru extragerea corpurilor străine. În acei ani echipamentele şi instrumentaţia radiologică erau de calitate slabă iar dispozitivele de protecţie foarte precare.

Îmi amintesc faptul că în momentul căsătoriei noastre, în decembrie 1962, el prezenta deja primele leziuni datorate expunerii repetate la la radiaţii, care se manifestau prin pierderea pilozităţii pe dosul mâinii; de asemenea, apăruse o mică zonă cutanată hiperpigmentată.

Foarte încet, dar urmând o evoluţie progresivă, leziunile pe care el le prezenta pe dosul mâinilor, mai ales la cea stângă, erau tot mai evidente şi bătătoare la ochi, în aşa măsură că s-a văzut constrâns, în iunie 1992, să-şi întrerupă practica chirurgicală. La acea dată, îmi amintesc că avea plăgi hiperkeratotice mari, alternând cu zone hiperpigmentate ale pielii şi mai ales, cu ulceraţii pe faţa dorsală a palmelor; cea mai importantă, şi care îl jena cel mai mult, era o ulceraţie întinsă, cu marginile infiltrate şi întărite, care cuprindea toată faţa dorsală a celei de a doua falange a mijlociului de la mâna stângă. Soţul meu acoperea aceste ulceraţii, cu aspect foarte urât, prin diverse pansamente pe care eu le schimbam frecvent.

Cu toate că nu o manifesta de obicei, eu remarcam că era destul de preocupat de mâinile sale: într-o zi, ca în treacăt, el mi-a comentat că el se vedea obligat să se supună unor grefe de piele la degete şi la mâini. Nu lua medicamente speciale, dat fiind că nu exista nici un tratament adaptat pentru a ameliora leziunile provocate de către radiodermita cronică.

În noiembrie 1992, soţul meu şi cu mine am făcut una dintre călătoriile noastre obişnuite la Madrid. Cu această ocazie el s-a dus la Ministerul Agriculturii, pentru a rezolva o problemă în legătură cu via, ca urmare a intrării Spaniei în rândul Comunităţii europene (Noi posedam pământ, inclusiv o vie, şi ne puneam problema ce ar fi mai convenabil să semănăm).

La reîntoarcerea de la Ministerul Agriculturii, pe jumătate surprins şi amuzat, pe jumătate recunoscător, soţul mi-a spus ce i s-a întâmplat: a avut o conversaţie cu un funcţionar al ministerului, un inginer agronom, care l-a informat cu competenţă şi în detaliu asupra problemelor care îl interesau; totuşi, lucrurile nu s-au oprit aici, căci atenţia acestuia s-a fixat asupra mâinilor, fiind preocupat de starea lor şi l-a întrebat despre cauza acestor leziuni. Soţul meu i-a spus că aceste leziuni erau provocate de efectul radiaţiilor, că evoluţia lor este progresivă şi că nu exista nici o soluţie. Atunci, funcţionarul, i-a înmânat o imagine cu Fericitul Josemaría Escrivá, pe care era scrisă şi o rugăciune, invitându-l să-i ceară vindecarea.

Soţul meu nu a mai făcut nici o referire la această imagine, şi nici nu mi-a spus dacă îl invoca pe Fericitul Josemaría. Aş vrea să precizez că soţul meu este foarte respectuos faţă de alţii şi că ţine, la rândul său, să i se respecte intimitatea.

La câteva săptămâni după aceea, ne-am dus la Viena. Acolo am fost foarte surprinşi, şi soţul meu ca şi mine, să găsim atâtea imagini ale Fericitului Josemaría în toate bisericile pe care le-am vizitat, şi am povestit împreună despre universalitatea devoţiunii faţă de acesta. Am constatat atunci cât de mare este devoţiunea în diferite locuri ale lumii, spre deosebire de cea pe care i-o purtam noi, deşi ne-a vizitat ţara.

Ulterior am aflat că soţul meu a cerut Fericitului Josemaría vindecarea mâinilor sale. Mi-am dat seama de importanta ameliorare a leziunilor de la mâinile sale, care era tot mai rapidă. Nu îmi mai cerea să îi schimb pansamentele şi am putut constata că ulceraţiile profunde s-au cicatrizat complet şi plăgile hiperkeratotice au dispărut.

În prezent, mâinile sale sunt complet vindecate. Începând din ianuarie 1993, el şi-a reluat activitatea operatorie normală. După cum am spus, eu am aflat mai târziu că soţul atribuie vindecarea radiodermitei sale cronice invocării Fericitului Josemaría.

Almendralejo, 1 iulie 1993.