Ce se poate vedea atunci când Dumnezeu lucrează în interiorul nostru sau în sufletul persoanelor care ne înconjoară? Ce se poate percepe în exterior? Deși acțiunea lui Dumnezeu este de obicei discretă și tăcută, de multe ori o putem intui observând ceea ce se întâmplă la exterior, începând de la limbajul trupului, uneori involuntar, până la fapte. Atunci când îi permitem lui Dumnezeu să lucreze în mod nevăzut în inima noastră, ce anume se poate vedea?

În paginile Evangheliei găsim câteva relatări despre ceea ce se întâmplă în exterior atunci când cineva îl întâlnește pe Isus și își deschide inima înaintea Lui. Este acea femeie samariteană care, după o lungă conversație cu Domnul, a uitat ceea ce făcea — „și-a lăsat urciorul” (In 4,28) — și a alergat spre cetatea ei spunând tuturor celor care îi ieșeau în cale: „Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte le-am făcut. Oare nu este El Cristos?” (In 4,29). Este și acel om care, după ce fusese stăpânit timp de mulți ani de un duh necurat și violent, s-a aruncat la picioarele Domnului, a fost vindecat și, imediat, „a plecat și a început să vestească în Decapole tot ce făcuse Isus cu el. Și toți se minunau” (Mc 5,20). Sau, în sfârșit, îl întâlnim pe acel om bogat care reacționează într-un mod diferit, dar la fel de hotărât: de îndată ce Isus a intrat în casa și în viața lui, a decis să dea jumătate din averea sa săracilor și să restituie împătrit orice nedreptate pe care ar fi săvârșit-o în trecut (cf. Lc 19,8). Toți „aleargă să spună”, „se grăbesc să vestească”, simt urgența de a repara, pentru a deveni ei înșiși iubirea lui Cristos pentru ceilalți.

Ceea ce se poate vedea, ceea ce capătă o formă concretă în bucuria de a se deschide iubirii lui Isus, este ceea ce sfântul Josemaría numea o „mare cateheză”: nevoia pe care o are cel care descoperă iubirea lui Cristos de a o face cunoscută și de a iubi prin fapte. „Întreaga Lucrare — scria fondatorul Opus Dei — este asemenea unei mari cateheze, realizată într-un mod viu, simplu și direct în sânul societății civile”

[1].

O prietenie care oferă formare

Prelatul Opus Dei ne-a amintit că una dintre luminile importante pe care sfântul Josemaría le-a primit de la Dumnezeu a fost redescoperirea faptului că adevărata prietenie este evanghelizare, că „însăși prietenia este apostolat; însăși prietenia este un dialog, în care dăm și primim lumină”[2]. Iar această prietenie caută în mod normal să ofere ceea ce cealaltă persoană are nevoie în fiecare situație particulară și unică: un sfat, odihnă împreună, un ajutor material, însoțirea într-o anumită activitate, o conversație profundă… De asemenea, atunci când este potrivit, pentru cei care găsesc în mesajul sfântului Josemaría o inspirație pentru propria lor viață creștină, se poate oferi un plan de formare umană și spirituală prin care se concretizează această „mare cateheză”. „Suntem pentru mulțime — spunea sfântul Josemaría —, dar aproape de noi sunt atât de mulți prieteni și colegi care primesc mai direct influența spiritului Opus Dei”[3].

Acest mod concret de a împărtăși prietenia se structurează în ceea ce fondatorul Opus Dei numea „lucrarea Sfântului Rafael”, atunci când se adresează tinerilor, și „lucrarea Sfântului Gabriel”, atunci când se adresează adulților sau persoanelor cu un proiect de viață mai matur. Este vorba despre activități individuale sau de grup, inspirate din tradiția Bisericii: mai ales convorbiri despre modul de a trăi credința în viața cotidiană, dar și reculegeri spirituale, cursuri despre catehism, vizite la persoane aflate în situații deosebit de dificile, însoțire spirituală etc. Nu este vorba despre cursuri sau activități asemenea celor oferite de o instituție academică sau civilă, unde accentul cade mai ales pe informația transmisă, ci despre o formare trăită ca o întâlnire între prieteni sau prietene, în care dobândesc o mare importanță dimensiunea relațională, cunoașterea reciprocă și încrederea împărtășită.

„Băieți și fete de la Sfântul Rafael”

Apostolatul pe care Opus Dei îl oferă tinerilor se află sub patronajul sfântului Rafael și al sfântului Ioan; al primului deoarece este arhanghelul care l-a ajutat pe Tobia să descopere și să se pregătească pentru vocația sa la căsătorie, iar al celui de-al doilea deoarece este cel mai tânăr dintre apostoli, care l-a urmat pe Isus primind darul celibatului. Este vorba despre o pregătire umană și spirituală care urmărește să ajungă la minte, la inimă și la mâini: „Limbajul minții, pentru a gândi clar ceea ce simțim și ceea ce facem. Limbajul inimii, pentru a simți bine, profund, ceea ce gândim și ceea ce facem. Și limbajul mâinilor, pentru a face cu eficiență ceea ce simțim și ceea ce gândim”[4]. Scopul său este formarea unei personalități mature, a unui „suflet de rugăciune”, capabil să sfințească studiul sau munca prin trăirea virtuților umane și, astfel, punând baza construirii unei relații personale solide cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt prin harul primit în sacramente.

Activitățile care contribuie la maturizarea minții, a inimii și a faptelor sunt participarea la cercurile Sfântului Rafael — întâlniri despre doctrina creștină —, însoțirea persoanelor aflate în nevoie, oferirea de cateheze, învățarea rugăciunii personale prin intermediul meditațiilor ghidate și participarea la alte inițiative organizate într-un ambient de familie. Sfântul Josemaría îi numea „băieți de la Sfântul Rafael” pe tinerii care participau în mod constant la aceste activități: nu sunt membri ai Opus Dei, dar, explica el, „există, fără îndoială, o legătură foarte strânsă între băieții de la Sfântul Rafael și Lucrare”[5], deoarece sunt prieteni apropiați ai acestei familii, simt Opus Dei ca pe ceva al lor și caută, de asemenea, să transmită celorlalți ceea ce au primit.

„Cu secole în urmă — povestea Papa Leon într-o întâlnire cu tinerii —, sfântul Augustin a surprins dorința profundă a inimii noastre, dorința oricărei inimi omenești, chiar fără să cunoască dezvoltarea tehnologică de astăzi. Și el a trecut printr-o tinerețe zbuciumată; dar nu s-a resemnat, nu a redus la tăcere strigătul inimii sale. Augustin căuta adevărul, adevărul care nu dezamăgește, frumusețea care nu trece. Și cum l-a găsit? Cum a găsit o prietenie sinceră, o iubire capabilă să ofere speranță? Întâlnindu-l pe Cel care deja îl căuta, întâlnindu-l pe Isus Cristos”[6].

Acesta este ceea ce Opus Dei le oferă băieților și fetelor de la Sfântul Rafael în fiecare activitate organizată pentru ei: o întâlnire cu Isus în sacramente, în aproapele aflat în nevoie, în rugăciune, în studiu sau muncă, în formarea doctrinară, în prietenie și în transmiterea credinței către cei care nu o cunosc; pe scurt: în sfințirea vieții lor obișnuite.

Cine sunt colaboratorii?

Ceva asemănător se poate spune despre adulții care, fără să aparțină Lucrării, participă la activitățile de formare — activități ale Sfântului Gabriel — precum reculegeri, cercuri, cursuri doctrinare etc. Dintre aceștia, unii, cei care doresc, pot fi numiți colaboratori, tocmai pentru că sunt dispuși să ajute în multe feluri diferite. Această colaborare se realizează în funcție de voința fiecărei persoane: mai ales prin rugăciune, dar și, dacă doresc și pot, prin mijloace materiale, prin propria muncă, timpul lor sau ajutorul economic oferit.

În plus, colaboratorii beneficiază de bunuri spirituale: rugăciunea zilnică a tuturor persoanelor din Opus Dei pentru ei, indulgențe acordate în anumite zile ale anului de către Sfântul Scaun, sufragii etc.

Nu este obligatoriu ca o persoană care dorește să fie colaborator să participe la întâlnirile de formare. În primul rând, deoarece există colaboratori catolici care, din orice motiv, nu doresc să participe; apoi, există și mulți colaboratori care nu sunt catolici și chiar necreștini, care împărtășesc împreună cu persoane din Lucrare și prieteni dorința de a realiza un bine — spiritual, educativ, cultural, social, caritativ etc. — și oferă ajutorul lor.

În sfârșit, sunt colaboratoare ale Opus Dei și numeroase instituții ale Bisericii care au hotărât să colaboreze într-un anumit fel, de multe ori spiritual, cu activitățile desfășurate de Lucrare. Pe bună dreptate putea afirma sfântul Josemaría: „Între noi, lucrând împreună cu noblețe, umăr lângă umăr în activitățile apostolice sau ajutând, pentru ca noi să putem lucra, sunt atât de mulți prieteni și colaboratori”[7].

Trăiesc spiritul Opus Dei ca pe ceva propriu

Pentru că nu suntem atomi izolați, ci existăm și trăim în relație unii cu alții, de multe ori căldura Lucrării va ajunge la familia sau la prietenii celui care participă la aceste apostolate, fie în activitatea Sfântului Gabriel, fie în cea a Sfântului Rafael. Aceasta este, de altfel, modalitatea firească prin care această „mare cateheză” poate ajunge la cei care au nevoie de ea.

De exemplu, un student universitar de la Sfântul Rafael din anii treizeci ai secolului trecut ne-a lăsat un exemplu în scrisorile pe care le trimitea familiei sale în timp ce locuia în Reședința DYA din Madrid. Emiliano povestea familiei sale, cu simplitate și spontaneitate, ceea ce trăia el însuși în reședință: le cerea rugăciuni, le vorbea despre planurile apostolice aflate în desfășurare — „peste o lună începe pregătirea celor care vor merge la Paris și Valencia” — și împărtășea detalii amuzante din viața cotidiană, precum bucuriile, prieteniile și relația sa cu sfântul Josemaría[8]. A fost un adevărat mod de a-i face părtași la viața sa din acea reședință care devenise pentru el asemenea unei a doua case, deoarece nu este nevoie să fii membru al Opus Dei pentru a considera spiritul său ca fiind propriu și nici pentru a te simți parte din familie.

Lucrarea oferă această formare miilor de persoane din întreaga lume. Băieții și fetele de la Sfântul Rafael, colaboratorii și prietenii consideră că modul lor de a căuta sfințenia — unirea cu Isus Cristos acolo unde trăiesc și muncesc — se realizează prin trăirea spiritului Opus Dei: printr-un plan de viață spirituală, întemeiat pe convingerea profundă că sunt fii ai lui Dumnezeu, pentru a împărtăși cu El munca zilnică în mijlocul lumii și pentru a îmbunătăți societatea trăind mesajul Evangheliei. Din acest motiv, unii își încredințează însoțirea spirituală unor persoane din Lucrare, preoți sau laici. Mulți o simt ca pe familia lor spirituală în Biserică și se simt acasă atunci când merg la un centru al Opus Dei oriunde în lume. Atât la întâlnirile de formare, cât și la reuniunile informale — conversații de familie sau activități de destindere — se bucură de un ambient care îi întărește. În mod firesc trec de la lucrarea Sfântului Rafael la cea a Sfântului Gabriel atunci când încep să lucreze sau își întemeiază o familie.

Ceea ce fiecare persoană dorește și are nevoie

În mod logic, ca rod al unei vieți de rugăciune mai profunde, al intensificării vieții sacramentale, al unei cunoașteri mai bune a credinței catolice și al unei identificări mai mari cu mesajul sfântului Josemaría, există persoane care se întreabă dacă vocația la Lucrare ar putea fi drumul pe care Dumnezeu îl dorește pentru ele și încep un proces personal de discernământ. Vocația la Opus Dei include ceva mai mult decât o simplă armonie cu spiritualitatea și formarea pe care aceasta le oferă; este o chemare a lui Dumnezeu adresată persoanei, care îi conferă celui care o primește un sens de apartenență și de misiune, asumat în așa fel încât dă formă întregii vieți.

Pe de altă parte, uneori se întâmplă ca cineva să frecventeze mijloacele de formare o perioadă de timp, dar apoi să înceteze să mai participe, din motive foarte diferite: noi responsabilități familiale sau profesionale, o mutare, descoperirea unei spiritualități mai potrivite cu propria persoană… În orice caz, persoanele din Opus Dei care însoțesc acest drum caută să cultive o viziune supranaturală: o perspectivă care îi ajută să privească nu doar pe termen lung, ci cu privirea îndreptată spre veșnicie. Dorința lor este doar ca fiecare să rămână deschis lui Dumnezeu și să dezvolte o relație personală cu Isus Cristos. De aceea, cel mai important este să-l însoțească pe fiecare pe propriul său drum, fără a impune lui Dumnezeu propriile noastre ritmuri.

Și cei care au aparținut Opus Dei și, dintr-un motiv sau altul, au încetat să mai facă parte din Lucrare sunt, de asemenea, parte a acestei mari cateheze. Unele dintre aceste persoane au trecut prin experiențe dureroase, pe care dorim să le ascultăm cu respect, să le înțelegem și să încercăm să le îmbunătățim; cerând, de asemenea, iertare cu sinceritate atunci când este cazul.

În acest sens, după cum a subliniat prelatul Opus Dei, „pe persoanele care au făcut parte din Lucrare și care, indiferent de motiv, s-au îndepărtat de ea, le iubim din tot sufletul și le mulțumim sincer pentru binele pe care l-au făcut în acel timp și pentru cel pe care continuă să-l semene în prezent. Avem un mare respect față de fiecare dintre ele, mai ales pentru că în acea decizie de a aparține Opus Dei exista dorința de a-și dărui viața lui Dumnezeu. În numeroase ocazii am avut posibilitatea să cer iertare celor care păstrează vreo rană, din cauza unei lipse de caritate sau de dreptate ori din orice alt motiv”[9].

Multe alte persoane își exprimă recunoștința pentru timpul trăit în Lucrare, pentru formarea și însoțirea primite, care continuă să aducă roade în viețile lor. Această legătură se menține de-a lungul timpului, iar unii revin chiar să se încorporeze în Opus Dei într-o nouă etapă a drumului lor.

                                                          ***

Băieți și fete care participă la activitățile Sfântului Rafael, persoane mai în vârstă care iau parte la cele ale Sfântului Gabriel, colaboratori și prieteni, indiferent de situația fiecăruia, mulți continuă să primească însoțirea persoanelor din Opus Dei de-a lungul vieții lor; sunt fericiți aproape de Lucrare, sunt în armonie cu spiritualitatea ei laică și familială și doresc să se îmbogățească prin formarea oferită, contribuind în același timp și la viața Lucrării, pentru ca aceasta să-și poată desfășura apostolatele, precum și la propriul lor mediu, unde doresc să fie martori ai Evangheliei, semănători de pace și bucurie.

„Căutăm mai întâi de toate — spunea sfântul Josemaría — îmbunătățirea spirituală a tuturor sufletelor — fără excepție — care, cu bunăvoință, se apropie de apostolatul nostru”[10]. Fondatorul Opus Dei vorbea astfel despre băieții de la Sfântul Rafael, dar aceste cuvinte se pot extinde și la cei care participă la lucrarea Sfântului Gabriel, la colaboratori și la prieteni.

Aceasta este „marea cateheză” pe care o întreprind persoanele din Lucrare, animate mereu de bucuria întâlnirii cu Isus, pentru ca toți să contribuim „ca iubirea și libertatea lui Cristos să prezideze toate manifestările vieții moderne: cultura și economia, munca și odihna, viața de familie și conviețuirea socială”[11]. 

[1] Sf. Josemaría, Scrisoarea 6, n. 47.

[2] Mons. Fernando Ocáriz, Scrisoare pastorală, 9-I-2018, nr. 14.

[3] Sf. Josemaría, În dialog cu Domnul, nr. 21.

[4] Francisco, Videomesaj către tineri cu ocazia pregătirii Zilei mondiale a Tinereții din Lisboa, 22-VI-2023.

[5] Sf. Josemaría, Scrisoarea 7, nr. 7.

[6] León XIV, Veghe de rugăciune la Roma, 2-VIII-2025.

[7] Sf. Josemaría, Scrisoarea 29, nr. 43.

[8] José Carlos Martín de la Hoz și Josemaría Revuela Somalo, «Un estudiante en la Residencia DYA. Cartas de Emiliano Amann a su familia (1935-1936)», în Studia et Documenta, v. 2, 2008, 299-358.

[9] Mons. Fernando Ocáriz, Interviu în The Pillar, 2-XI-2024. Disponibilă în spaniolă pe www.opusdei.org.  

[10] Sf. Josemaría, Scrisoarea 7, nr. 10.

[11] Sf. Josemaría, Brazdă, nr. 302.