🎥 La acest link puteți vizita interiorul Sfintei Case, în fiecare zi între orele 9.00 și 18.00 (ora Italiei), cât timp sanctuarul este deschis.

Relatarea vizitelor Fondatorului Opus Dei la Loreto

În după-amiaza zilei de 3 ianuarie au ajuns la Loreto sfântul Josemaría, don Álvaro del Portillo, Salvador Moret Bondía și Ignacio Sallent Casas. Au făcut rugăciunea în incinta Casei din Nazaret, aflată în interiorul sanctuarului. La ieșirea din biserică, sfântul Josemaría l-a întrebat pe don Álvaro:

— „Ce i-ai spus Sfintei Fecioare?”

— „Doriți să vă spun?” Și, în urma unui gest al Părintelui, a răspuns:

— „Ei bine, am repetat ceea ce spun întotdeauna, dar ca și cum ar fi fost prima dată. I-am spus: îți cer ceea ce îți cere Părintele”.

„Mi se pare foarte bine ceea ce ai spus — i-a comentat mai târziu sfântul Josemaría —. Repetă acest lucru de multe ori”.

Josemaría Escrivá de Balaguer s-a aflat pentru prima dată la Loreto în zilele de 3 și 4 ianuarie 1948. Însă motivul pentru care Fondatorul Opus Dei se considera în mod deosebit îndatorat față de Fecioara din Loreto era legat de o nevoie de o gravitate extraordinară. Anii ’50 au fost o perioadă de mari suferințe pentru sfântul Josemaría, din cauza neînțelegerilor și a conflictelor. În mijlocul acestor dificultăți, a hotărât să meargă la Loreto pentru a se pune sub ocrotirea Sfintei Fecioare.

Consacrarea către Preadulcea Inimă a Mariei: 15 august 1951

„În ziua de 14 august 1951 hotărăște să plece cu mașina spre Loreto — povestește Ana Sastre[1] — pentru a fi acolo în ziua de 15 și pentru a consacra Opus Dei Preasfintei Fecioare. Căldura este sufocantă, iar setea se va face simțită pe tot parcursul drumului. Nu exista autostradă. Șoseaua străbate văi, urcă pentru a traversa Apeninii și coboară, în ultima parte a călătoriei, până ajunge la Marea Adriatică”.

„Potrivit unei tradiții multiseculare, din anul 1294 Sfânta Casă din Nazaret se află pe colina din Loreto, sub transeptul Bazilicii construite ulterior. Este dreptunghiulară, cu ziduri de aproximativ patru metri și jumătate înălțime. Unul dintre pereți este de construcție modernă, însă ceilalți, lipsiți de fundație și înnegriți de fumul lumânărilor, sunt, potrivit tradiției, cei ai Casei din Nazaret.

Structura sa și formațiunea geologică a materialelor nu prezintă nicio asemănare cu caracteristicile arhitecturii vechi din acea zonă: este perfect asemănătoare cu construcțiile realizate în Palestina acum douăzeci de secole: blocuri de piatră nisipoasă, care foloseau varul ca element de legătură.

Sanctuarul se sprijină pe o colină acoperită de lauri, de unde provine și numele de Loreto. Parchează în piața centrală, iar Părintele coboară repede din mașină. Timp de cincisprezece sau douăzeci de minute, oamenii care umplu Bazilica îl pierd din vedere. În cele din urmă iese, după ce a salutat-o pe Sfânta Fecioară, zâmbitor și plin de energie. Este ora șapte și jumătate și trebuie să se întoarcă la Ancona pentru a petrece noaptea acolo.

În dimineața următoare, înainte ca soarele să înceapă să ardă cu putere, pornesc din nou la drum. În ciuda orei matinale, Sanctuarul este plin. Părintele se îmbracă în sacristie și înaintează spre altarul Casei din Nazaret pentru a celebra Sfânta Liturghie. Micul spațiu este arhiplin, iar căldura este sufocantă”.

Sfânta Liturghie și consacrarea Opus Dei

„Sub lămpile votive, dorește să celebreze Sfânta Liturghie cu toată evlavia. Dar nu a ținut cont de fervoarea mulțimii în această zi de sărbătoare: «În timp ce eu sărutam altarul așa cum prescriu rubricile Liturghiei, trei sau patru țărănci îl sărutau în același timp. Eram distras, dar profund emoționat. Mă impresiona și faptul că în acea Casă Sfântă –despre care tradiția spune a fost locuința lui Isus, Maria și Iosif–, deasupra mesei altarului, stau scrise aceste cuvinte: Hic Verbum caro factum est. Aici, într-o casă zidită de mâini omenești, pe un colț de pământ pe care trăim și noi, a locuit Dumnezeu» (E Cristos care trece , nr. 12)”.

În timpul Sfintei Liturghii, fără o formulă anume, dar cu cuvinte pline de credință, Părintele face consacrarea Opus Dei către Doamnă. Apoi, vorbind în șoaptă celor care se află lângă el, o repetă din nou în numele întregului Opus Dei:

„Îți consacrăm ființa noastră și viața noastră; tot ceea ce este al nostru: ceea ce iubim și ceea ce suntem. Pentru tine, trupurile noastre, inimile noastre și sufletele noastre; ai tăi suntem. (...) Și pentru ca această consacrare să fie cu adevărat eficace și trainică, reînnoim astăzi la picioarele tale, Doamnă, dăruirea pe care am făcut-o lui Dumnezeu în Opus Dei. (...) Revarsă în noi o mare iubire față de Biserică și față de Papă și fă-ne să trăim pe deplin supuși tuturor învățăturilor lor” (RHF 20755, p. 450).

O invocație către Sfânta Fecioară

Părintele plecase din Roma vizibil obosit. Dar, la întoarcere, pare reînnoit. Ca și cum orice obstacol tocmai ar fi fost spulberat de pe drumul lui Dumnezeu. Cu câteva săptămâni înainte le propusese fiilor și fiicelor sale o invocație adresată Maicii lui Isus, pentru ca ei să o repete neîncetat:

Cor Mariae dulcissimum, iter para tutum!
(Preadulcea Inimă a Mariei, pregătește-ne un drum sigur!)

Drumurile Opus Dei vor fi întotdeauna precedate de zâmbetul și iubirea Sfintei Fecioare. Încă o dată, Fondatorul a acționat pe coordonatele credinței. Folosește mijloacele omenești, dar se încrede în intervenția decisivă a harului de sus.

„Dumnezeu este cel dintotdeauna. — Oamenii de credinţă lipsesc: şi se vor reînnoi minunile pe care le citim în Sfânta Scriptură.

—  Ecce non est abbreviata manus Domini — Braţul lui Dumnezeu, puterea lui, nu s-a micşorat” (Drum, nr. 586).

A revenit la Sfânta Casă încă de șase ori: 7-XI-1953, 12-V-1955, 8-V-1960, 22-IV-1969, 8-V-1969 și ultima dată la 22-IV-1971. La 9 decembrie 1973, în ajunul sărbătorii Fecioarei din Loreto, a spus:

„Toate imaginile, toate numele, toate invocațiile pe care poporul creștin i le dă Sfintei Maria mi se par minunate. Dar la Loreto sunt în mod deosebit îndatorat față de Sfânta Fecioară”.

[1] Ana Sastre, Tiempo de Caminar, Rialp, 1ª. Ediție Madrid, 1989, pp. 413-415.