Juri, Serghei şi sfinţenia la locul de muncă

Serghei, creştin ortodox, istoric de profesie, are 28 de ani. A devenit cooperator al Prelaturei Opus Dei imediat după ce a citit pe internet despre sfântul Josemaría. În ceea ce îl priveşte pe Juri, a fost botezat la vârsta de 55 de ani. Este fizician şi colaborează cu centrul Opus Dei de la Moscova predând cursuri despre ştiinţă şi religie.

Sergei

Serghei: "Operele Sfântului Josemaría nu au fost scrise pentru toţi ci pentru fiecare dintre noi"

Măreţul dar al vieţii pe care ni-l dăruieşte Dumnezeu nu este decât începutul drumului. Dar pe acest drum către Împărăţia lui Dumnezeu suntem cu toţii egali indiferent de familia în care ne-am născut. Este deci foarte important să găsim răspunsul la întrebările pe care ni le punem. "Cine sunt eu?" sau "Pentru ce trăiesc eu?"

Într-o zi un prieten mi-a spus: "Când mi-am terminat studiile la Universitate mi se părea că eram indispensabil societăţii, că o să vină să mă caute şi o să mă ia într-o maşina de lux şi ca directorul general al unei mari companii mă va primi aşa: "Domnule Cutare vă aşteptam. Bine aţi venit la noul dvs. post." Numai că zilele treceau una după altă, iar maşina n-a mai venit niciodată. Dimpotrivă mi-a trebuit multă vreme ca să-mi găsesc un loc de muncă şi când, în sfârşit, l-am găsit nu avea nimic comun cu specialitatea mea."

La un moment dat am găsit pe internet citate din Sfântul Josemaría, doar câteva rânduri, dar care mi se adresau mie personal, care mă încurajau să acţionez

Mi s-a întâmplat şi mie acelaşi lucru. După ce mi-am încheiat studiile de istorie am petrecut mai mulţi ani ca să-mi pregătesc teza de doctorat şi a trebuit să fac tot felul de munci umile ca să am din ce trăi. La câteva luni după ce mi-am susţinut teza am descoperit credinţa creştină. De atunci am două locuri de muncă şi trebuie să recunosc ca lucrurile mers mult mai bine.

Vedeam şi eu că-mi lipsea ceva. Rareori găseam vreo satisfacţie sufletească în ce făceam, iar la serviciu îmi spuneam: "Aş putea face lucruri mai importante şi mai interesante, dar cu patronii mei nu merge aşa ceva." Şi cum nu puteam să mă împac cu această permanentă insatisfacţie, am început să caut ceea ce ar fi putut să fie ieşirea din acest impas, ceva care să-mi permită să mă regăsesc pe mine însumi.

La un moment dat am găsit pe internet citate din Sfântul Josemaría, doar câteva rânduri, dar care mi se adresau mie personal, care mă încurajau să acţionez. Aveam impresia că rândurile acelea fuseseră scrise anume pentru mine. «Acel individ îmi scria: "idealul meu este aşa de mare că doar marea ar putea să-l cuprindă." Eu i-am răspuns: Şi tabernacolul este oare chiar aşa de mic? Şi atelierul de Nazaret chiar atât de banal? El ne aşteaptă în măreţia a tot ceea ce nu este ieşit din comun!»

Uneori poţi să ai impresia că în anumite portrete personajele vă primesc chiar pe dumneavoastră, că vă urmăresc cu privirea când vă deplasaţi. Iată ce mi s-a întâmplat mie cu operele Sfântului Josemaría: nu le-a scris pentru toată lumea ci pentru fiecare dintre noi.

Să găseşti un sens în orice activitate, oricât de plicticoasă, oricât de banală ar fi ea. Am putea să spunem că nu este nimic nou în asta şi că aşa ceva este un adevăr ştiut de mii de ani, dar când citim: "În ochii lui Dumnezeu nicio ocupaţie nu este măreaţă sau insignificantă prin ea însăşi. Orice lucru capătă valoare prin dragostea pe care o punem în el." Acest adevăr a căpătat atunci o stranie actualitate.

Raporturile mele cu munca mea i-au schimbat calitatea; toate s-au schimbat şi prin exigenţa pe care mi-am impus-o. Dar mai presus de toate ceea ce s-a schimbat a fost modul meu de a înţelege de ce acţionam aşa. Atunci când ai citit şi ai aprofundat operele Sfântului Josemaría nu mai poţi să faci lucruri de mântuială sau să le faci doar aşa ca să scapi odată de ele. Munca noastră este ceea ce aducem în faţa lui Dumnezeu şi aşa cum spune Josemaría: "n-am putea să-i oferim lui Dumnezeu ceva care, fie şi în limitele noastre umane, să nu fie perfect, impecabil, atent realizat până în cele mai mici detalii."

Astfel Sfântul Josemaría m-a ajutat să mă regăsesc pe mine însumi, să găsesc sensul activităţii mele şi tot ceea ce fac să fac în pace, împăcat cu mine însumi.

Juri: "Materialismul creştin este trăsătura cea mai fascinantă a mesajului Sfântului Josemaría."

Orice creştin trebuie să-şi facă munca la perfecţie căci numai acest gen de muncă poate fi oferită lui Dumnezeu.

Munca este un drum al purificării şi al sfinţeniei, ea ne permite să fim şi noi creatori împreună cu Dumnezeu. O muncă bine făcută este esenţială nu numai pentru realizarea noastră personală, dar în egal măsură pentru toată umanitatea. Ea ajută ideii de unitate a oamenilor.

Yuri Simonov

În perioada sovietică şi eu şi colegii mei intuiam importanţa dumnezeiască a muncii umane din simplul fapt că ne era interzis să vorbim despre religie.

Apelul Sfântului Josemaría de a obţine sfinţenia prin intermediul muncii noastre este piatra de temelie a epocii noastre. Ce-i drept, marxismul vorbea despre o societate comunistă din viitor în care practic n-ar mai fi fost nimic de făcut, iar elitele moderne vorbesc despre o lume unde totul se va face pe baza speculaţiilor financiare. Din acest punct de vedere materialismul creştin este cea mai fascinantă trăsătură din mesajul Sfântului Josemaría.