Întemeietorul Opus Dei şi icoana Maicii Domnului din Pötsch (Austria)

Devoțiunea Sfântului Josemaría către icoana Maicii Domnului din Pötsch îşi are originea într-una din călătoriile acestuia la Viena. În anul 1949, întemeietorul lui Opus Dei a trecut prin Austria, dar n-a ajuns şi în capitală.

Articole biografice

Sf. Josemaría și Mons. Alvaro del Portillo aproape de Innsbruck, 1949

Devoțiunea Sfântului Josemaría către icoana Maicii Domnului din Pötsch îşi are originea într-una din călătoriile acestuia la Viena. În anul 1949, întemeietorul lui Opus Dei a trecut prin Austria, dar n-a ajuns şi în capitală. În urma celui de Al Doilea Război Mondial, Austria fusese împărţită în patru zone de ocupaţie ale Aliaţilor, aşa că pentru a trece prin zona sovietică, unde se afla Viena, era nevoie de o viză specială pe care Josemaría n-a primit-o.

În mai 1955 Sf. Josemaría s-a întors în Austria. Chiar dacă această ţară era tot ocupată, condiţiile se schimbaseră şi acum a putut să ajungă la Viena.

Câteva luni mai târziu, la 3 decembrie 1955, Sf. Josemaría a revenit la Viena. În ziua următoare a ţinut liturghia la Stephansdom. Când după liturghie a mulţumit în faţa icoanei Maicii Domnului din Pötsch a rostit pentru prima oară spontan: Sancta Maria, Stella Orientis, filios tuos adiuva!

Aceasta nu era doar una din nenumăratele sale invocări ale Maicii Domnului. Din toată corespondenţa sa din acea perioadă se poate vedea că el era sigur de faptul că aceste cuvinte anunţau viitorul apostolat sub egida Maicii Domnului în ţările europene aflate sub dominaţia comunistă. Într-adevăr, chiar la 4 decembrie a scris fiilor săi spirituali din Spania: „Vă spun că Viena este un punct de pornire potrivit pentru Răsărit şi că fiii mei vor avea parte de multă slavă în acele ţări ale lui Dumnezeu.” Iar cinci zile mai târziu: „Pot să vă asigur că Dumnezeu ne va da din plin mijloace – tot felul de înlesniri şi oameni de încredere – ca zi de zi să lucrăm din ce în ce mai bine pentru el în partea de Răsărit a Europei, până când ni se vor deschide porţile Rusiei, şi vă spun că se vor deschide. Repetaţi cu toţii cât mai des invocaţia: Sancta Maria, Stella orientis, filios tuos adiuva! (A. Vázquez de Prada, El Fundador del Opus Dei, vol. III, pp. 336-337).

În anul 1989 a căzut Zidul Berlinului, simbolul divizării Germaniei şi a întregii Europe, iar toate regimurile comuniste s-au prăbuşit.

Istoria icoanei Maicii Domnului din Pötsch

În ultimele două decenii al secolului al XVII-lea trupele austriece au oprit înaintarea armatelor Imperiului Otoman şi ulterior au cucerit o serie de teritorii întinse. În acea vreme s-a întâmplat ceva cu totul neobişnuit în micul oraş ungar Pócs, în germană Pötsch. La 4 noiembrie 1696, dintr-o icoană simplă a Maicii Domnului din biserica parohială au început să curgă lacrimi. Lacrimile au durat mai multe zile şi au atras o mare mulţime de oameni din împrejurimi precum şi un număr considerabil de reprezentanţi ai oficialităţilor, printre care şi protestanţi din rândul trupelor imperiale staţionate în apropiere. Nenumăraţi martori au depus mărturie sub jurământ despre cele întâmplate. Icoana a fost demontată în faţa trei sute de oameni ca să se verifice şi să se constate că nu este vorba despre vreo făcătură, aşa cum susţinuseră câteva persoane de rea credinţă. Cronica acelor timpuri vorbeşte însă şi despre o serie de convertiri.

Maria Pötsch

Vestea despre această minune a ajuns până la Curtea Imperială de la Viena. Împăratul a cerut să i se aducă icoana ca să îngenuncheze în faţa ei şi, aşa cum îl sfătuise capelanul său personal, să-i ceară iertare pentru păcatele săvârşite din neglijenţă. Pe urmă trebuia chemat poporul la spovedanie şi împărtăşanie şi la adoraţia icoanei. Icoana Maicii Domnului din Pötsch urma să fie purtată în procesiune prin oraş. Toată Curtea Imperială trebuia să ia parte la procesiune pentru a da poporului un exemplu vrednic de urmat. Pe urmă icoana trebuia înălţată la Stephansdom. Aşa s-a şi întâmplat. Din momentul în care a ajuns la Viena în iulie până la 1 decembrie când a fost înălţată la Catedrală, icoana a fost prezentată spre adorare poporului în diferite parohii şi a determinat într-adevăr o mare fervoare. Pe baza acestor invocări a sporit evlavia faţă de Maica Domnului şi mai mult, mai ales după victoria de la Zenta (11 septembrie 1697) asupra trupelor sultanului Mustafa al II-lea. A fost o mare victorie şi mulţi şi-au dat seama de intervenţia Maicii Domnului. Icoana este legată de multe evenimente importante din istoria Austriei. Este venerată în fiecare an de mii de credincioşi.

Venerarea icoanei Maicii Domnului din Pötsch s-a păstrat vie în localitatea ei de origine Pócs din Ungaria, unde există o copie, care de asemenea a lăcrimat în 1715 şi în 1905. Astăzi Pócs este un important loc de pelerinaj al ţării şi cea mai importantă relicvă a creştinilor greco-catolici. Această icoană este considerată un simbol al unităţii şi al ecumenismului, care atrage catolici de rit latin şi bizantin, ortodocşi şi protestanţi de diferite naţionalităţi: polonezi, ruşi, slovaci şi germani.

Catedrala Sfântului Ștefan, Viena

Încă de la început

Încă de la începuturile Opus Dei, Sf. Josemaría a visat la răspândirea credinţei apostolice în lumea întreagă şi de asemenea în ţările Europei de Est. După întoarcerea sa din Austria, întemeietorul Opus Dei şi-a sporit rugăciunile pentru popoarele care trăiau sub dominaţia comunistă.

Întemeietorul Opus Dei a avut el însuşi de suferit prigonirea religioasă dezlănţuită împotriva Bisericii în timpul războiului civil din Spania. Aceleaşi fenomene s-au repetat ulterior în multe naţiuni cu tradiţie creştină şi au dat un mare număr de martiri. „Josemaría a vorbit cu admiraţie şi recunoştinţă despre martirii contemporani ai Bisericii. Şi-a exprimat concret admiraţia pentru cardinalii Stepinac, Mindszenty, Beran şi mulţi alţii care şi-au mărturisit credinţa în condiţii de cumplită prigonire. De asemenea n-a uitat niciodată de milioanele de credincioşi care au rămas necunoscuţi şi n-au primit aplauze din partea lumii, dar cu toate acestea şi-au pus viaţa în joc pentru a rămâne neclintiţi în credinţă. Şi ne îndemna să ne rugăm pentru a merge neabătut pe drumul nostru şi de a prefera mai bine să murim decât să ne renegăm credinţa.” (Javier Echevarría y Salvador Bernal, Memoria del Beato Josemaría Escrivá, Rialp, Madrid, 2000. p. 132).