„Atâtea lucruri au văzut ochii mei… am rupt cu El. Am rupt cu Dumnezeu.” Ernesto o spune fără ocolișuri. Fabiana, la rândul ei, rezumă astfel: „Dumnezeu era foarte indiferent pentru mine.”

Două istorii diferite. Două rupturi diferite. Și totuși, același fir invizibil care i-a condus până în același loc.

Fabiana: „Dumnezeu nu există”

De mică se simțea diferită. Nu știa bine de ce, dar în școală, în grupul de prieteni, ceva nu se potrivea. Se întreba: „Cine sunt? Ce vreau? De ce sunt aici?”. Intuia că este chemată la ceva mai mult. Voia să înțeleagă, să analizeze, să pună totul sub semnul întrebării.

Fără o figură paternă, a crescut având-o pe mama ei ca unic reper. Și tot în fața ei a spus, cu toată claritatea, că nu se va căsători. Că nu își dorește o familie. Că iubirea umană, pur și simplu, nu era pentru ea.

La universitate a găsit ceea ce căuta: filosofia. La un curs de antropologie, profesoara a afirmat că doar Dumnezeu poate umple golul inimii omului. Fabiana a ridicat mâna: „Dumnezeu nu există.”

Ceea ce nu se aștepta era ca aceeași profesoară să o invite, puțin mai târziu, la o reculegere spirituală. A mers aproape fără așteptări. Și acolo, în tăcere, s-a întâmplat ceva ce nu a știut pe deplin să explice: „Am simțit o pace interioară imensă”. Pentru prima dată, ideea unui Dumnezeu personal — nu o forță abstractă, ci cineva cu care poți vorbi — a încetat să i se pară absurdă.

Înainte de acea reculegere, în casa unei prietene, deschisese aproape întâmplător o carte dintr-o bibliotecă plină de titluri variate. Numele i-a atras atenția: Drum. A început s-o răsfoiască. A scos telefonul. A început să noteze fraze întregi. „Mă gândeam: al cui este asta? Este incredibil”. Prietena i-a spus că este scrisă de un autor numit sfântul Josemaría, fără alte detalii. Pentru Fabiana a fost suficient.

Ernesto: Am descoperit iubirea

Ernesto rupsese cu Dumnezeu din cauza a ceea ce văzuseră ochii lui. Nedreptățile lumii i se păreau incompatibile cu existența unui Dumnezeu bun. Și el respinsese ideea de a întemeia o familie.

Dar atunci a cunoscut-o pe Fabiana. Printr-o prietenă comună, și din primul moment a existat, cum spune el, „un click”. Când au început relația, ea a fost directă: i-a vorbit despre credința ei, despre dorința de a trăi o relație curată, cu Dumnezeu în centru. „A fost un șoc frumos”, își amintește Ernesto. „Asta este ceva mare. Așa se pregătește ceva mare.”

Una dintre primele Liturghii la care au participat împreună a fost pentru moartea bunicii lui Ernesto. Fabiana îl ținea de mână când a simțit că ceva se schimbă. S-a uitat la el. El plângea. „Îi curgeau lacrimile”, își amintește ea. Acolo, în mijlocul durerii, amândoi au trăit un har special: „Am simțit iubirea infinită a lui Dumnezeu. Simțeam că, în sfârșit, eram acolo unde îmi este locul”. Pentru Ernesto, a fost propria lui întâlnire. Fabiana a avut bucuria, spune ea, să fie lângă el.

Un drum acoperit cu trandafiri

Încetul cu încetul, amândoi s-au apropiat de Dumnezeu. Sfântul Josemaría a devenit o prezență constantă, mai ales pentru Fabiana: „Simt că mă pot regăsi în tot ceea ce a spus”. Mesajul sfințirii vieții obișnuite — a-L găsi pe Dumnezeu în muncă, în detalii, în cotidian — a încetat să fie o idee și a devenit un program de viață. „Încerc să-mi sfințesc munca în fiecare zi. O fac având grijă de persoana care primește ceea ce fac. Pentru mine, este apostolat. Este drum de sfințenie”.

Când Ernesto a decis să o ceară în căsătorie pe o plajă acoperită cu trandafiri, i-a povestit, pas cu pas, etapele pe care le trăiseră împreună. În acea zi, Fabiana a înțeles că Dumnezeu nu îi luase nimic, ci transformase totul. Iubirea umană, trăită cu Dumnezeu, nu era o limită, ci o împlinire.

La o întâlnire, un logodnic l-a întrebat pe sfântul Josemaría cum să-și iubească mai mult viitoarea soție:
„Fiul meu, mergi înainte cu această iubire. Să nu-ți fie niciodată rușine că iubești atât de mult această ființă pe care ai ales-o ca mamă a copiilor tăi. Să nu-ți fie niciodată rușine de această iubire. Respect-o: nu o vei iubi mai puțin, ci mai mult. Și Domnul, astfel, va binecuvânta acea căsătorie și o va face luminoasă, veselă, fericită. Și va fi o iubire care va iradia până la cer”.

Povestea Fabiane nu este una a unei convertiri spectaculoase, ci a unei căutări sincere care a găsit răspuns. Ea, care ani de zile a spus cu voce tare că Dumnezeu nu există, că nu crede în iubire, că nu vrea să se căsătorească, recunoaște astăzi firul care străbate totul: „Am simțit mereu că Îl căutam pe Dumnezeu fără să știu.”

Și El, se pare, o căuta și pe ea.

Vrei să aprofundezi viața ta de credință?

📖 Rezumate de credință
👨🏻‍👩🏻‍👧🏻 Texte despre familie