Găsirea unui loc de muncă

Vă scriu pentru a vă povesti experienţa mea: sunt o tânără de 30 de ani, căsătorită de 5 ani. Soţul meu şi-a pierdut locul de muncă în septembrie 2012 şi ne aflăm în mari dificultăţi economice, având şi un credit de plătit.

Am o relaţie conflictuală cu Biserica (din motive personale, ar fi prea mult de povestit aici), de aceea după câteva luni în aceeaşi situaţie, mă aflam rătăcind în întuneric şi angoasă… până când, după Sărbătoarea Paştelui a acestui an, o veche prietenă, cu care nu prea mai păstrasem legătura, m-a sunat în ziua de miercuri din Săptămâna Sfântă pentru a mă invita în ziua următoare să vizităm şapte biserici (lucru pe care nu-l mai făcusem niciodată). Mi s-a părut un semn venit din Cer şi am acceptat (fiind însă reticentă, pentru că nu mai sărbatorisem cu adevărat Paştele de mulţi ani).

În timp ce ne îndreptam spre prima biserică, mai în glumă, mai în serios, i-am spus că cel mai frumos cadou pe care mi l-ar putea face ar fi să găsească soţul meu un loc de muncă, iar ea mi-a răspuns: “m-am gândit deja la asta, poftim!" şi mi-a dat o iconiţă a Sfântului Josemaria, care conţinea şi rugăciunea pentru obţinerea unui har… Nu cunoşteam acest sfânt şi vă zic sincer, nu mă aşteptam la nimic deosebit. Dar pentru că în adâncul inimii mele ajunsesem la capătul angoasei şi disperării, am acceptat sfatul prietenei mele şi am facut o Novenă la Sf. Josemaria. Fără a-i explica totul soţului meu (care se pretinde agnostic), i-am spus că dacă după 10 zile îşi va găsi un loc de muncă, va trebui să mă însoţească la Liturghia de duminică.

12 zile mai târziu, neprimind încă nicio veste bună, voiam să-i trimit un mesaj prietenei mele întrebând-o dacă, neprimind încă harul cerut, era semn de lipsă de credinţă şi să încep o altă Novenă… dar s-a întâmplat să rămân fără credit la telefon şi de aceea n-am mai trimis mesajul (era seară)… A doua zi, dimineaţa, în timp ce eram la serviciu, mă sună soţul meu şi îmi spune că merge la un interviu. În aproximativ o oră m-a sunat din nou pentru a-mi spune ca l-au angajat!!! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că încă o dată m-a ajutat, când credeam că mă pierd şi mai ales că încet, încet, redescopăr Credinţa.

www.josemariaescriva.info