Aportul specific al femeii

Femeia este chemată să aducă familiei, societăţii civile, Bisericii, ceva caracteristic care este propriu şi pe care numai ea le poate da: tandreţea sa delicată, generozitatea ei neobosită, iubirea sa pentru caracterul concret, stimulentul său, capacitatea sa de intuiţie, pietatea sa profundă şi simplă, tenacitatea sa... feminitatea nu este autentică dacă nu ştie să culeagă frumuseţea acest aport de nesubstituit şi nu o face viaţa propriei vieţi.

Pentru a împlini această misiune, femeia trebuie să dezvolte personalitatea proprie, fără a se lăsa stăpânită de un spirit de imitare care s-ar sfârşi aproape totdeauna prin a o aşeza într-o situaţie de inferioritate şi ar înjosi posibilităţile sale cele mai originale. Dacă se formează bine, cu autonomia personală, cu autenticitate, ea va realiza cu eficacitate opera sa, misiunea la care este chemată, oricare ar fi ea: viaţa sa, munca sa vor fi cu adevărat constructive şi rodnice, bogate în semnificaţii, fie că petrece zilele proprii dăruită soţului şi copiilor, fie că, renunţând la căsătorie din motive nobile, ea a decis să se dedice în întregime la alte îndatoriri.

Fiecare pe propria cale, credincioasă chemării sale umane şi divine, poate realiza, cum se întâmplă de fapt, personalitatea feminină în toată plinătatea sa. Să nu uităm că Sfânta Fecioară, Mama lui Dumnezeu şi Mama oamenilor, nu numai că este un model, dar şi dovada valorii transcendente pe care o poate lua o viaţă aparent irelevantă.

(Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Conversații, 87)

Prezenţa în viaţa publică

Prezenţa femeii în complexul vieţii sociale este un fenomen logic şi cu totul pozitiv, care face parte din procesul mai amplu la care m-am referit mai întâi. O societate modernă, democratică, trebuie să recunoască femeii dreptul de a lua parte activă la viaţa politică, şi trebuie să creeze condiţii apte să favorizeze exercitarea acestui drept din partea tuturor celor care ar dori s-o facă.

(Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Conversații, 90)

Grija lumii

Cum spuneam mai sus, pe acest teren aportul specific al femeii nu constă numai în activitatea sau postul în sine, cât în modul de a dezvolta această funcţie, adică în nuanţele pe care în natura sa de femeie va şti să dea soluţii ale problemelor care sunt de înfruntat, şi în a şti să deosebească şi să plaseze într-un anumit mod aceste probleme. Graţie calităţilor sale naturale, femeia poate îmbogăţi în mod important viaţa civilă. Acesta este un lucru evident, mai ales dacă ne gândim la câmpul vast al legislaţiei familiare şi sociale. Calităţile feminine vor constitui garanţia cea mai bună că vor fi respectate valorile autentice umane şi creştine în momentul de a lua măsuri care interesează oricum viaţa familiei, ambientul educativ, viitorul tinerilor.

(Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Conversații, 90)

Crize sociale, crize de sfinţenie

Pentru unii dintre voi se pot încă număra pe degetele unei mâini anii care au trecut de la momentul în care voi v-aţi decis să intraţi în raport cu Dumnezeu, să-L slujiţi în mijlocul lumii, în ambientul vostru şi prin profesiunea sau meseria voastră. Cronologia particulară nu este prea relevantă: este foarte important, dimpotrivă, a marca cu foc în sufletul nostru certitudinea că invitaţia la sfinţenie, adresată de Cristos tuturor oamenilor, fără excepţie, cere ca fiecare să cultive viaţa interioară şi să se exercite zilnic în virtuţile creştine; şi nu într-un mod oarecare, şi nici într-un mod ieşit din comun sau chiar excelent: trebuie să ne sforţăm până la eroism, în sensul cel mai tare şi hotărât al cuvântului.

(Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Prietenii lui Dumnezeu, 3)

Caritate şi claritate

Un discipol al lui Cristos nu va trata niciodată rău pe nimeni: va numi eroare eroarea, dar va corecta cu afecţiune pe cel care a greşit: altfel, nu va putea să ajute, nu va putea sfinţi. Trebuie să ştim să trăim cu alţii, trebuie să înţelegem, trebuie să scuzăm, trebuie să exercităm fraternitatea; şi, după sfatul sfântului Ioan al Crucii, în orice clipă trebuie să punem iubirea unde nu este iubire, pentru a culege iubire chiar şi în împrejurările aparent lipsite de semnificaţie oferite de munca profesională şi de relaţiile familiare şi sociale. De aceea, tu şi eu vom aduce roade chiar şi în ocaziile cele mai banale care ni se prezintă, pentru a le sfinţi, pentru a ne sfinţi şi pentru a-i sfinţi pe aceia care îşi împart cu noi datoriile noastre zilnice, simţind în viaţa noastră povara dulce şi atrăgătoare a corăscumpărării.

(Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Prietenii lui Dumnezeu, 9)