Caut Faţa Ta

Sufletul său se consuma în dorinţa de a contempla, faţă în faţă, chipul Domnului: „Doamne, doresc să văd chipul tău, să te admir, să te contemplu...!”

Sfântul Josemaría contemplă retablul santuarului al sfintei Feciore Maria de la Torreciudad

Sufletul său se consuma în dorinţa de a contempla, faţă în faţă, chipul Domnului: „Doamne, doresc să văd chipul tău, să te admir, să te contemplu...!”

50 de ani de preoţie

La 28 martie 1975 Josemaría Escrivá a împlinit cincizeci de ani de preoţie. Nu a voit nici o sărbătorire, dorea să petreacă acea zi – care cădea în vinerea sfântă – în reculegere şi rugăciune, practicând încă acel „a se ascunde şi a dispărea” pe care a adoptat-o ca regulă de viaţă pentru a dărui toată gloria lui Isus Cristos. În ajun a făcut rugăciunea cu voce tare, deschizând inima Domnului şi fiilor săi care se aflau cu el în capelă.

«La cincizeci de ani de distanţă, mă regăsesc ca un copil care gângureşte. Încep şi reîncep, în fiecare zi. Şi aşa până la sfârşitul zilelor care îmi rămân. O privire înapoi... O panoramă imensă: atâtea dureri, atâtea bucurii. Şi acum, toate bucuriile, toate bucuriile... Pentru că avem experienţa că durerea este lovitura de ciocan a Artistului, care vrea să facă din fiecare, din masa informă care fiecare din noi este, un crucifix, un Cristos, alter Christus care trebuie să fim.

Doamne, mulţumesc pentru tot. Mulţumiri infinite! Ţi-am mulţumit totdeauna. Şi acum multe guri, multe inimi îţi repetă la unison: gratias tibi, Deus, gratias tibi!, pentru că nu avem motive decât de a-ţi mulţumi.

Sfântul Josemaría și mons. Alvaro del Portillo

Nu trebuie să ne temem de nimic; nu trebuie să ne preocupăm de nimic; nu trebuie să pierdem seninătatea pentru nimic pe lume. Doamne, dă seninătate fiilor mei; fă ca să n-o piardă nici când au făcut o mare greşeală. Dacă îşi dau seama că au comis-o este deja un har, o lumină din Cer.

Gratias tibi, Deus, gratias tibi! Viaţa fiecăruia trebuie să fie un cântec de mulţumire, pentru că cum s-a făcut Opus Dei? L-ai făcut tu, Doamne, cu patru buni de nimic. Stulta mundi, infirma mundi, et ea quae non sunt. S-a împlinit toată doctrina lui Paul: ai căutat mijloace complet ilogice, cu totul inepte, şi ai extins munca în toată lumea. Îţi aduc mulţumire în toată Europa, în diferite puncte din Asia şi din Africa, în toată America, în Oceania, în toate locurile îţi aduc mulţumiri».

Suferea atunci o gravă micşorare a vederii dar purtată cu atâta naturaleţe că numai persoanele cele mai apropiate de el erau la curent de aceasta. A reînceput să spună vechea aspiraţie de la început, Domine ut videam!, dar cu o profunditate cu totul nouă. La 19 martie se încredinţa astfel lui Isus al său: «Doamne, nu o mai fac, şi totuşi trebuie să fiu susţinător pentru fiii mei; nu văd la mai mult de trei metri distanţă şi trebuie să observ viitorul pentru a indica drumul fiilor mei. Ajută-mă tu: ca să văd cu ochii tăi, Cristos al meu, Isuse al sufletului meu!»

Torreciudad

Retablul santuarului al sfintei Feciore Maria de la Torreciudad

În luna mai, fondatorul lui Opus Dei a împlinit ultima sa călătorie, la sanctuarul din Torreciudad, atunci aproape terminat. A rămas îndelung absorbit să privească vasta pictură de lemn sculptată cu scene din viaţa Mariei şi, în centru, de sus spre jos, tabernacolul, crucifixul şi imaginea venerată a Madonei. În acele luni repeta adesea ca aspiraţie cuvintele biblice: «Caut faţa ta». «Doamne, am o mare dorinţă de a te vedea în faţă, să admir chipul tău, să te contemplez!... Te iubesc aşa de mult, te doresc aşa de mult, Doamne!»

La 26 iunie 1975, se sculă foarte repede, ca de obicei, făcu obişnuita jumătate de oră de rugăciune şi celebră Sfânta Liturghie spre opt. După micul dejun însărcină pe doi din fiii săi să facă vizită la o persoană, pentru ca aceasta să poarte încă la Paul al VI-lea atestatul său de fidelitate şi de unire, cu un mesaj specific:

«De ani ofer în toate zilele Sfânta Liturghie pentru Biserică şi pentru Papa. Chiar şi astăzi am reînnoit această ofertă a mea lui Dumnezeu pentru Papa».

La nouă şi jumătate a plecat la Castelgandolfo, unde a întâlnit într-o reuniune familiară şi formativă fiicele sale de la Colegiul Roman a Sfintei Marii. Era o zi foarte caldă. Îl însoţiseră părintele Alvaro del Portillo şi părintele Javier Echevarría. În timpul drumului într-un automobil recită rozariul cu ceilalţi şi conversau plăcut.

«Voi aveţi suflet sacerdotal», spuse la acele tinere femei îndată ce a sosit; «V-o repet de toate dăţile când vin aici. Chiar şi fraţii voştri laici au suflet sacerdotal. Cu acest suflet sacerdotal puteţi şi trebuie să colaboraţi pentru ca, împreună cu harul Domnului şi cu preoţia ministerială, noi preoţii Operei să putem face o muncă eficace. Îmi imaginez că din toate aveţi motiv de a vorbi cu Dumnezeu şi Mama sa binecuvântată, Mama noastră, şi cu Sfântul Iosif, Tatăl şi Domnul nostru, şi cu îngerii noştri păzitori, pentru a ajuta această Sfântă Biserică, Mama noastră, care are atâta nevoie, care trece în această perioadă un moment greu în lume. Trebuie să iubim mult Biserica şi pe Papa, oricine ar fi el. Cereţi Domnului ca să fie eficace slujirea noastră pentru Biserică şi pentru Sfântul Părinte».

Peste vreo douăzeci de minute se simţi rău. Se reîntoarseră la Roma. Ajuns la Villa Tevere, îl salută pe Domnul din Tabernacol şi se îndreptă spre camera de lucru. Trecând uşa şi după ce a îndreptat o privire plină de iubire către imaginea Madonei, spuse părintelui Javier: «Javi!... Nu mă simt bine».

Şi căzu la pământ.

Sfânta Fecioră Maria de la Guadalupe

Madona de la Guadalupe

În timpul şederii sale în Mexic, în 1970, a contemplat o imagine care reprezenta pe Madona de la Guadalupe în timp ce-i oferea un trandafir indianului Juan Diego. Spusese că-i va plăcea să moară astfel: privind pe Madona în timp ce ea îi oferea o floare.

A fost imaginea Madonei de la Guadalupe, care prezida camera de lucru, să primească ultima sa privire pe pământ.