Campusul Bio-Medico: sănătate și asistență medicală la Roma

Campusul Bio-Medico este o universitate specializată în domeniul sănătății. Stabilit la Roma din 1993, și-a inaugurat noul sediu vineri 14 martie 2008, în prezența Monseniorului Bertone, Cardinalul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun și al Monseniorului Echevarría, prelat al Opus Dei.

Campusul Bio-Medico este o operă corporativă a Opus Dei. Noul sediu cuprinde un spital cu 400 paturi, săli de cursuri pentru 5 specializări universitare și un centru de cercetare științifică.

Policlinica spitalului acordă îngrijiri unei părți a populației Romei.

La 14 martie 2008, noul sediu al Universității „Campus Bio-Medico" a fost inaugurat de cardinalul Tarcisio Bertone, Secretar de Stat al Vaticanului, în prezența lui Piero Marrazzo, președintele Regiunii și de Javier Echevarría, prelat Opus Dei.

Această iniţiativă debutează la începutul anilor 80 când Monseniorul Alvaro del Portillo încuraja câțiva membrii ai Opus Dei, care lucrau deja în domeniul sănătății, să realizeze un spital care să ofere bolnavului o atenție de mare calitate și în care să se poată forma studenți care să se dedice unei cariere medicale.

Peste 1000 de elevi studiază într-una din cele 5 specializări în sănătate, predate în Campusul Biomedico

De la începuturile sale, Campusul este o operă corporativă a Opus Dei, ceea ce presupune că valorile creștine, profesionalismul, demnitatea persoanei și munca bine făcută în beneficiul celorlalți, respectând libertatea fiecăruia, sunt puse pe primul loc, atât în atenția acordată bolnavilor cât și în cercetare sau învățământul universitar.

Campusul Bio-Medico este o operă corporativă a Opus Dei. Noul sediu cuprinde un spital cu 400 paturi, săli de cursuri pentru 5 specializări universitare și un centru de cercetare științifică.

Activitatea Campusului Bio-Medico a început în 1993, cu o mică facultate de medicină și cu o școală de infirmiere, asociate unei clinici universitare de 150 de paturi. După 15 ani, Campusul este o realitate universitară bine implementată la Roma.

În prezent, există peste 1.000 de studenți la cele 5 specializări: Medicină și chirurgie, Inginerie biomedicală, Dietetică, Infirmerie și Științele alimentației și nutriției umane. Studenții Campusului Bio-Medico sunt în contact permanent cu întregul personal medical al spitalului. Viitorii medici, ingineri, infirmieri sau dieteticieni își învață meseria grație sfaturilor profesionale ale specialiștilor din Campus.

Spitalul acordă anual îngrijiri la peste 15.000 de pacienți și numără 8.000 de internări. În noul sediu al campusului se doreşte creşterea acestor servicii. Acesta este situat în cartierul Trigoria, la periferia Romei, și acordă ajutor medical unei largi zone în plină dezvoltare.

NOUL SEDIU LA ROMA

Fotografia noului sediu

Clădirile care tocmai au fost inaugurate conțin un spital cu 18 săli de operații și 400 paturi, un Centru de Cercetare Avansat în medicină și în inginerie medicală unde lucrează 300 de cercetători şi un centru de sănătate pentru persoanele în vârstă. Aceste clădiri sunt construite pe un teren de 75 de hectare, datorită ajutorului acordat de actorul de cinema Alberto Sordi.

Centrul de sănătate pentru persoanele în vârstă funcționează din anul 2000 și oferă persoanelor de vârsta a treia ajutor medical și activități sociale.

În anii următori se vor construi pe un nou teren săli de cursuri, un cămin pentru studenți și un hotel pentru familiile pacienților.

Site-ul Campusului Biomedic