Imagine de copertă: Henri Matisse. Capela Rozariului din Vence (1951)

Carte scrisă de Fondatorul Opus Dei (Editura Galaxia-Gutenberg, Târgu Lapuș, 2018).

Ediția audio a fost realizată de Fundația Beta Films (29:45 min).

• Textul cărții „Calea Crucii”, en el sitio web escriva.org.
• Rugăciuni pentru Calea Crucii.
• Mai multe resurse pentru Săptămâna Mare.
• Via Crucis de Sfântul Josemaría pe YouTube (spaniolă).
• Audio din Calea Crucii de sfântul Josemaría pe Soundcloud (spaniolă).

Calea Crucii de sfântul Josemaría

Domnul meu și Dumnezeul meu, sub privirea blândă a Mamei noastre, ne hotărâm să te însoțim pe drumul durerii care a fost prețul răscumpărării noastre. Dorim să suferim tot ceea ce Tu ai suferit, oferindu-ți inima noastră sărmană, plină de căință, pentru că ești nevinovat și-ți vei da viața pentru noi, cei care suntem singurii vinovați.

Mama mea, Fecioară Îndurerată, ajută-mă să retrăiesc acele ore amare pe care Fiul tău a dorit să le parcurgă pe pământ, pentru ca noi, făcuți dintr-un pumn de țărână, să trăim în final in libertatem gloriae filiorum Dei, în libertatea și slava fiilor lui Dumnezeu.

Stațiunii

Stațiunea I-a: Isus este condamnat la moarte

E trecut deja de ora zece a dimineții. Procesul este aproape de final. Nu au existat probe decisive. Judecătorul știe că dușmanii i l-au predat din invidie și încearcă o scăpare ridicolă: alegerea între Baraba, un răufăcător acuzat de furt și crimă, și Isus, care este numit Cristos. Mulțimea îl alege pe Baraba. Pilat exclamă:

— Atunci ce să fac cu Isus? (Mt 27, 22.)

Toți răspund:

— Răstignește-l!

Judecătorul insistă:

— Dar ce rău a făcut?

Şi din nou răspund urlând:

— Răstignește-l! Răstignește-l!

Pilat se înspăimântă în fața agitației crescânde. Cere să i se aducă apă și își spală mâinile în fața mulțimii, spunând:

— Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept. Voi veți vedea! (Mt 27, 24.)

Şi după ce a pus să fie biciuit Isus, l-a dat să fie răstignit. Se așterne tăcerea asupra mulțimii furioase și posedate. Ca și cum Dumnezeu ar fi fost învins deja.

Isus e singur. Sunt departe zilele în care cuvântul Omului-Dumnezeu aprindea lumină și speranță în suflete, sunt departe procesiunile lungi de bolnavi care erau vindecați și strigătele triumfale din Ierusalim, când Domnul a ajuns acolo călare pe un măgăruș blând.

O, dacă oamenii ar fi vrut să dea un curs diferit iubirii lui Dumnezeu! Dacă tu și eu am fi cunoscut ziua Domnului!

Puncte de meditație I

1. Isus se roagă în grădina Ghetsemani: Pater mi (Mt 26, 39), Abba, Pater! (Mc 14, 36.) Dumnezeu este Tatăl meu, chiar dacă îmi trimite suferinţe. Mă iubeşte cu duioșie, chiar dacă mă răneşte. Isus suferă, pentru a împlini voia Tatălui… Iar eu, care la rândul meu vreau să împlinesc Sfânta Voință a lui Dumnezeu, aş putea să mă plâng dacă mă întâlnesc cu suferinţa?

Va fi un semn sigur al filiației mele, pentru că El mă tratează ca pe Fiul său divin. Şi, din acel moment, ca şi El, voi putea geme şi plânge de unul singur în propria mea grădină Ghetsemani; dar plecat la pământ, recunoscând nimicnicia mea, va ajunge până la Domnul un strigăt izbucnit din adâncul inimii mele: Pater mi, Abba, Pater,... fiat!

2. Arestarea: … venit hora: ecce Filius hominis tradetur in manus peccatorum (Mc 14, 41.) ...Deci, omul păcătos are ora sa? Da, şi Dumnezeu are eternitatea sa!...

Lanţurile lui Isus! Lanţuri, pe care El singur a lăsat să-i fie puse; legaţi-mă, faceţi-mă să sufăr cu Domnul meu, pentru ca acest trup al morţii să se umilească… Deoarece - nu este cale de mijloc - ori eu îl nimicesc, ori el mă va înjosi. Mai bine sclav al Dumnezeului meu decât sclav al trupului meu.

3. În timpul simulacrului de proces, Domnul tace. Iesus autem tacebat. (Mt 24, 63.) Apoi, răspunde întrebărilor lui Caiafa și Pilat… Cu Irod, nestatornic şi spurcat, nu schimbă nici măcar un cuvânt; păcatul desfrânării îl strică atât de mult încât Irod nu ascultă nici măcar vocea Mântuitorului.

Dacă în multe medii apare o rezistenţă la adevăr, taci și roagă-te, căiește-te... şi speră. Chiar şi în inimile care par pierdute rămâne, până la urmă, capacitatea de întoarcere la iubirea lui Dumnezeu.

4. Sentinţa se apropie. Pilat spune, în batjocură: Ecce rex vester. (In 19, 14.) Mai marii preoţilor răspund furioşi: Nu avem alt rege decât pe Cezarul. (In 19, 15.)

Doamne! Unde sunt prietenii tăi? Unde sunt supuşii tăi? Te-au abandonat! Este o rătăcire care durează de douăzeci de secole… Toţi fugim de Cruce, de Sfânta ta Cruce.

Sânge, nelinişte, singurătate şi o nesfârşită foame de suflete… sunt cortegiul regalităţii tale.

5. Ecce homo! (In 19, 5.) Sufletul se cutremură contemplând Sfânta Umanitate rănită a Domnului.

Şi dacă i se va spune: Ce sunt aceste răni în mijlocul mâinilor tale? El va zice: Am fost lovit în casa celor care mă iubeau. (Zah 13, 6.)

Privește-l pe Isus; fiecare rană este o mustrare; fiecare lovitură de bici, un motiv de durere pentru jignirile tale şi ale mele.

Stațiunea a II-a: Isus Își ia crucea

În afara orașului, la nord-vest de Ierusalim, se află un mic deal: în aramaică este numit Golgota; în latină locus Calvariae: locul căpățânii sau Calvar.

Isus începe executarea sentinței fără să opună rezistență. Nu va fi cruțat de nimic și pe umerii săi cade povara infamantă a Crucii. Dar Crucea va fi, prin iubire, tronul regalității sale.

Locuitorii din Ierusalim și străinii veniți acolo pentru Paște se îmbulzesc pe străzile orașului pentru a-l vedea trecând pe Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor. Sunt multe voci și țipete; și, din când în când, scurte momente de liniște: poate atunci când Cristos fixează cu privirea pe cineva:

— Dacă cineva vrea să vină după mine, să-și ia crucea de fiecare zi și să mă urmeze. (Mt 16, 24.)

Cu câtă iubire îmbrățișează Isus lemnul Crucii care îl va da la moarte! Oare nu este adevărat că, atunci când încetezi să-ți fie teamă de Cruce, de ceea ce lumea numește cruce, atunci când accepți Voința Divină, ești fericit și dispar toate grijile, suferințele fizice sau morale?

Este cu adevărat ușoară și plăcută Crucea lui Isus. Acolo nu contează durerile; doar bucuria de a ne ști răscumpărători împreună cu El.

Puncte de meditație II

1. Mulţimea se pregăteşte... Isus, batjocorit, este ţinta glumelor celor care îl înconjoară.

Chiar El, care a trecut prin lume făcând bine şi a vindecat bolile tuturor. (Cf. Fap 10, 38.) Duc la răstignire pe Isus, Domnul bun, care a venit în întâmpinarea noastră, cei ce eram departe.

2. Ca pentru o sărbătoare, s-a făcut o lungă procesiune. Judecătorii vor să savureze victoria cu o tortură lentă si nemiloasă.

Isus nu se va întâlni cu moartea într-o clipită... I s-a dat mai mult timp pentru ca durerea şi iubirea să continue să se identifice cu Voinţa milostivă a Tatălui. Ut facerem voluntatem tuam, Deus meus, volui, et legem tuam in medio cordis mei (Ps 39, 9): pentru a împlini Voia ta, Domnul meu, pun bunătatea şi legea ta în adâncul inimii mele.

3. Cu cât vei fi mai mult cu Cristos, cu atât mai mult har vei avea pentru a fi rodnic pe pământ şi pentru fericirea veșnică.

Dar trebuie să te hotărăști să urmezi calea dăruirii de sine: să iei Crucea pe umerii tăi, cu un zâmbet pe buze şi o lumină în suflet.

4. Simţi înăuntrul tău: „cât cântărește jugul pe care ţi l-ai asumat în mod liber!”… Este vocea diavolului; povara… mândriei tale.

Cere de la Domnul umilinţă şi vei înțelege şi tu acele cuvinte ale lui Isus: Iugum enim meum suave est, et onus meum leve (Mt 11, 30), pe care îmi place să le traduc liber astfel: jugul meu este libertatea, jugul meu este iubirea, jugul meu este unitatea, jugul meu este viaţa, jugul meu este eficienţa.

5. În jur este o frică de Cruce, de Crucea Domnului. De fapt, oamenii au început să numească cruci toate lucrurile neplăcute care se întâmplă în viață şi pe care nu ştiu să le înfrunte ca fii ai lui Dumnezeu, cu viziune supranaturală. Chiar dau afară crucile pe care le-au ridicat bunicii noștri pe marginea drumurilor…!

În Patimile lui Isus, Crucea a încetat să mai fie simbol al pedepsei, pentru a deveni semn al victoriei. Crucea este emblema Mântuitorului, in quo est salus, vita et resurrectio nostra: acolo este mântuirea noastră, viaţa noastră, învierea noastră.

Stațiunea a III-a: Isus cade întâia oară

Crucea rănește, sfâșie cu greutatea sa umerii Domnului.

Mulțimea de oameni este tot mai mare. Soldații reușesc cu greu să potolească mulțimea agitată, furioasă, care curge pe străzile Ierusalimului ca un râu ieşit din matcă.

Trupul extenuat al lui Isus se clatină deja sub Crucea enormă. Din Inima sa preaiubitoare abia ajunge un suflu de viață la mădularele sale rănite.

În dreapta și în stânga, Domnul vede această mulțime ce rătăcește ca o turmă fără păstor. I-ar putea striga pe fiecare în parte cu numele lor, cu numele noastre. Sunt acolo cei care s-au hrănit din pâinile și peștii înmulțiți de El, cei ce au fost vindecați de boli, cei ce au fost învățați pe marginea lacului, pe munte și în porticurile Templului.

O durere adâncă apasă inima lui Isus și Domnul cade la pământ extenuat.

Tu și eu nu putem spune nimic: deja știm de ce cântărește atât de greu Crucea lui Isus. Şi plângem mizeriile noastre și înspăimântătoarea lipsă de recunoștință a inimii omenești. Din adâncul inimii izbucnește un act de căinţă sinceră, care ne ajută să ieșim din istovirea păcatului. Isus a căzut pentru ca noi să ne ridicăm din nou: o dată şi întotdeauna.

Puncte de meditație III

1. Trist?... pentru că ai avut o înfrângere în acea bătălie măruntă?

Nu, fericit! Pentru că data viitoare, cu harul lui Dumnezeu şi cu umilinţa ta de acum, vei învinge!

2. Atâta timp cât există o luptă, o luptă ascetică, există viaţă interioară. Domnul ne cere chiar aceasta: dorinţa de a-l iubi cu faptele, în micile lucruri de fiecare zi. Dacă ai învins în cele mici, vei învinge şi în cele mai mari.

3. „Acest om este pe moarte. Nu mai este nimic de făcut…”

Se întâmplă cu ani în urmă, într-un spital din Madrid.

După Sfânta Spovadă, când preotul îi dădu să sărute crucifixul, acel om începu să ţipe cu voce puternică şi nu reuşeau să-l liniştească:

— Cu această gură a mea necurată nu îl pot săruta pe Domnul!

— Dar eşti pe punctul de a-i da o imensă îmbrăţişare și sărutare, peste o clipă, în Cer!

… Ai mai văzut vreodată un mod mai frumos și mai grozav de manifestare a căinței?

4. Vorbeşti şi nu te ascultă nimeni! Şi dacă te ascultă, nu te înțeleg. Eşti de neînţeles!... de acord. În orice caz, până când crucea ta va avea toată însemnătatea Crucii lui Cristos, trebuie ca acum tu să munceşti aşa, fără să fii luat în considerare. Alții te vor înțelege.

5. Câte persoane, din cauza mândriei şi a imaginaţiei, se jertfesc pe un calvar care nu este al lui Cristos!

Crucea pe care trebuie s-o porţi este divină. Nu dori să porţi vreo cruce umană. Dacă vreodată cazi în această capcană, corectează-te imediat: este suficient să te gândeşti că El a suferit de mii de ori mai mult din iubire pentru noi!

Stațiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maria, mama sa

Isus abia s-a ridicat după prima sa cădere, când o întâlnește pe Sfânta sa Mamă, pe marginea drumului pe care trecea.

Maria îl privește pe Isus cu o imensă iubire și la fel o privește Isus pe Mama sa; ochii lor se întâlnesc și fiecare dintre cele două inimi își revarsă în cealaltă propria durere. Inima Mariei este scufundată în amărăciune, în amărăciunea lui Isus.

Voi toți care treceți pe drum, priviți și vedeți dacă este o durere mai mare ca durerea mea. (Lam 1, 12.)

Dar nimeni nu bagă de seamă, nimeni nu observă, doar Isus.

S-a împlinit profeția lui Simeon: o sabie iți va străpunge inima. (Lc 2, 35.)

În negura singurătății Patimilor, Fecioara Maria oferă Fiului său o mângâiere plină de afecțiune, de uniune, de fidelitate; un da pentru voința divină. Dând mâna Mariei, și tu și eu vrem să-l alinăm pe Isus, acceptând mereu și în toate voia Tatălui său, a Tatălui nostru.

Doar așa vom gusta dulceața Crucii lui Cristos și o vom îmbrățișa cu forța iubirii, purtând-o ca un semn de biruință pe toate căile pământului.

Puncte de meditație IV

1. Ce om n-ar plânge la vederea Mamei lui Cristos într-un chin atât de cumplit?

Fiul său rănit… Și noi departe, laşi, opunând rezistenţă Voinţei divine.

Mama şi Stăpâna mea, învață-mă să spun un da care, ca şi al tău, să se identifice cu strigătul lui Isus în faţa Tatălui său: non mea voluntas... (Lc 22, 42): să nu fie după voința mea, ci după a lui Dumnezeu.

2. Câte slăbiciuni! Câte jigniri! Ale mele, ale tale, ale întregii umanităţi…

Et in peccatis concepit me mater mea! (Ps 50, 7.) M-am născut, ca toţi oamenii, pătat de vina strămoşilor noştri dintâi. Apoi,… păcatele mele personale: revolte gândite, dorite, înfăptuite...

Pentru a ne purifica de această mizerie, Isus a dorit să se umilească şi să-şi asume condiţia de sclav (cf. Fil 2, 7), întrupându-se în sânul nepătat al Fecioarei, Mama sa, și Mama ta şi a mea. A trăit treizeci de ani ferit de atenția lumii, lucrând ca un oarecare, lângă Iosif. A predicat, a înfăptuit miracole… Și noi îl răsplătim cu o Cruce.

Ai nevoie de alte motive pentru căință?

3. Isus a aşteptat această întâlnire cu Mama sa. Câte amintiri din copilărie! Betleem, îndepărtatul Egipt, satul Nazaret… Şi acum, o doreşte lângă El, pe Calvar.

Avem nevoie de ea!... În întunericul nopţii, un copil mic, când îi este frică, strigă: mamă!

Şi eu trebuie să strig de multe ori cu inima: Maică!, mamă!, nu mă lăsa.

4. Pentru a ajunge la renunţare trebuie să treacă un timp. Dacă încă nu ai ajuns la asta, nu te îngrijora: continuă să te străduiești. Va veni o zi în care nu vei vedea alt drum decât El -Isus-, Sfânta sa Mamă, şi mijloacele supranaturale pe care Învățătorul ni le-a lăsat.

5. Dacă suntem suflete care trăiesc din credință, vom da puțină importanţă întâmplărilor de pe acest pământ, așa cum au făcut sfinţii… Domnul şi Mama sa nu ne abandonează şi, de fiecare dată când va fi nevoie, se vor face prezenţi pentru a umple de pace şi siguranţă sufletul credincioșilor lor.

Stațiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să ducă crucea

Isus este extenuat. Pasul său devine tot mai greoi și soldații sunt grăbiți să sfârșească; și astfel, când ies din oraș pe Poarta Judecății, opresc pe un bărbat care venea de la câmp, numit Simon din Cirene, tatăl lui Alexandru și al lui Rufus, și îl silesc să ducă Crucea lui Isus. (Cf. Mc 15, 21.)

În ansamblul Patimilor, acest ajutor reprezintă foarte puțin. Dar lui Isus îi este de ajuns un surâs, un cuvânt, un gest, un pic de iubire pentru a revărsa din abundență harul său în inima prietenului. Mulți ani după aceea, fiii lui Simon, de acum creștini, vor fi recunoscuți și stimați printre frații în credință. Totul a început cu o neașteptată întâlnire a Crucii.

Căutat am fost de cei ce nu întrebau de mine, găsit am fost de cei ce nu mă căutau. (Is 65, 1.)

Uneori Crucea apare fără s-o căutăm: este Cristos care întreabă de noi. Şi dacă în fața acestei Cruci neașteptate, și de aceea poate mai ascunse, inima ta ar arăta respingere… nu-i da mângâieri. Şi oricând le-ar cere, tu, cu multă compasiune, spune-i încet, ca unui confident: inimă, pe cruce; inimă, pe cruce!

Puncte de meditație V

1. Vrei să știi în ce mod să arăţi recunoștință Domnului pentru câte a făcut pentru noi?... Cu iubire! Nu există alt mijloc.

Iubirea se plăteşte cu iubire. Dar certitudinea iubirii o dă sacrificiul. Deci, curaj! Renunță la tine însuţi şi ia Crucea sa! Atunci vei fi sigur că îi vei plăti iubirea cu iubire.

2. Nu e târziu, nici nu este totul pierdut... Chiar dacă așa ţi se pare. Chiar dacă ti-o repetă mii de voci de rău augur. Chiar dacă te asediază priviri ironice şi neîncrezătoare... Ai ajuns în momentul oportun pentru a lua povara Crucii. Mântuirea se împlinește chiar acum!, şi Isus are nevoie de mulţi cireneeni.

3. Pentru a-i aduce fericirea celui pe care îl iubește, o inimă nobilă nu şovăie în faţa sacrificiului. Pentru a da alinare unui chip îndurerat, o inimă mare învinge dezgustul şi se dăruiește fără multe mofturi… Și Dumnezeu merită mai puţin decât o bucată de carne, decât un pumn de țărână?

Învață să-ți mortifici mofturile. Acceptă contrazicerile fără a le exagera, fără a face scene, fără… atitudini isterice. Şi vei face mult mai ușoară Crucea lui Isus.

4. Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi acesta este fiul lui Abraham. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. (Lc 19, 9-10.)

Zaheu, Simon din Cirene, Dismas, centurionul…

Acum ştii deja de ce Domnul te-a căutat pe tine. Mulţumeşte-I!... Dar opere et veritate, cu fapte şi cu adevăr.

5. Cum să iubim cu adevărat Crucea Sfântă a lui Isus?... Doreşte-o!... Cere Domnului forță pentru a o înrădăcina în toate inimile și în întreaga lume în lung şi-n lat! Şi apoi… ispășește cu bucurie; încearcă să-L iubeşti şi cu bătăile tuturor inimilor care încă nu-L iubesc.

Stațiunea a VI-a: O femeie evlavioasă şterge faţa lui Isus cu o năframă

Nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nicio înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. (Is 53, 2-3.)

Și este Fiul lui Dumnezeu care trece, nebun… Nebun de iubire!

O femeie, pe nume Veronica, își face loc prin mulțime, purtând o năframă albă împăturită, cu care șterge cu evlavie chipul lui Isus. Domnul lasă întipărit Chipul Său Sfânt pe cele trei părți ale năframei.

Chipul iubit al lui Isus, care zâmbea copiilor și s-a transfigurat de glorie pe muntele Tabor, acum este ascuns din cauza durerii. Dar această durere este purificarea noastră; sudoarea și sângele ce întunecă și desfigurează trăsăturile sale sunt curățirea noastră.

Doamne, fă ca eu să mă hotărăsc să sfâșii, prin pocăință, masca tristă pe care eu mi-am făcut-o cu mizeriile mele… Atunci, doar atunci, prin calea contemplației și a ispășirii, puțin câte puțin, viața mea va imita cu fidelitate trăsăturile vieții tale. Vom semăna tot mai mult cu Tine!

Vom fi alți Cristoși, Cristos însuși, ipse Christus!

Puncte de meditație VI

1. Păcatele noastre au fost cauza Pătimirii: a torturii ce deforma chipul frumos al lui Isus, perfectus Deus, perfectus homo. Şi sunt şi mizeriile noastre cele care ne împiedică acum să-L privim pe Domnul, întunecându-ne și ascunzându-ne figura sa.

Când privirea ni se întunecă şi ochii ni se înceţoşează, trebuie să ne îndreptăm spre lumină. Şi Cristos a spus: ego sum lux mundi! (In 8, 12.) Eu sunt lumina lumii! Şi adaugă: cine mă urmează, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii!

2. Apropie-te de Umanitatea Sfântă a lui Isus… Și El va pune în inima ta o foame lacomă, o dorinţă „excesivă” de a contempla Chipul său.

În această râvnă – care nu poate fi alinată pe pământ – vei găsi de multe ori consolarea ta.

3. Sf. Petru scrie: prin Isus Cristos, Dumnezeu ne-a dat promisiunile lui preţioase şi mari pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale dumnezeieşti. (2Pt 1, 4.)

Această îndumnezeire a noastră nu înseamnă a înceta să fim umani… Oameni, da, dar cu frică de păcatele grave. Oameni care se tem de păcatele veniale şi care, având zi de zi experienţa propriei slăbiciuni, cunosc bine şi puterea lui Dumnezeu.

Aşa, nimic nu va putea să ne oprească: nici respectul omenesc, nici patimile, nici acest trup care se revoltă pentru că suntem niște nemernici, nici mândria, nici… singurătatea.

Un creştin nu este niciodată singur. Dacă te simţi abandonat, este pentru că nu vrei să-L priveşti pe Cristos care trece pe lângă tine… poate cu Crucea.

4. Ut in gratiarum semper actione maneamus! Dumnezeul meu, mulțumesc, îţi mulțumesc pentru tot: pentru contradicţii, pentru tot ce nu înțeleg, pentru ceea ce mă face să sufăr.

Loviturile sunt necesare pentru a scoate părțile de prisos din blocul mare de marmură. În acest fel, Dumnezeu cioplește în inimă chipul Fiului său. Mulţumeşte-i Domnului pentru aceste detalii fine.

5. Când nouă, creştinilor, ne este greu, este pentru că nu dăm acestei vieţi toată semnificaţia sa divină.

Acolo unde mâna simte înțepăturile spinilor, ochii descoperă un buchet de trandafiri superbi, parfumaţi.

Stațiunea a VII-a: Isus cade a doua oară

Ieșit deja din cetate, Isus este tot mai epuizat și cade a doua oară, în țipetele mulțimii și îmbrâncelile soldaților.

Slăbiciunea trupului și amarul inimii l-au făcut să cadă din nou. Toate păcatele oamenilor – și ale mele – atârnă pe umerii săi.

Dar el a luat asupră-și durerile noastre şi cu suferinţele noastre s-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar el fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile lui noi toţi ne-am vindecat. (Is 53, 4-5.)

Isus este zdrobit, dar căderea sa ne înalță, moartea sa ne învie.

Stăruinței noastre în rău Isus îi răspunde cu insistența sa pentru a ne mântui, cu preaplinul iertării. Şi, pentru ca nimeni să nu dispere, se ridică cu greutate, îmbrățișând Crucea.

Obstacolele și înfrângerile să nu ne separe niciodată de El. Ca un copil slăbit ce se aruncă plin de pocăință în brațele puternice ale tatălui său, tu și eu ne vom prinde de jugul lui Isus. Doar această căință și umilință vor transforma slăbiciunea noastră umană în putere divină.

Puncte de meditație VII

1. Isus cade din cauza greutății Crucii… Noi, din cauza atracţiei lucrurilor pământești.

Preferă să cadă decât să lase Crucea. În acest fel, Cristos vindecă nepăsarea care ne doboară.

2. De ce această descurajare? Din cauza slăbiciunilor tale? Din cauza înfrângerilor tale, câteodată repetate? Din cauza unei căderi la care nu te aşteptai?

Fii simplu! Deschide-ţi inima. Iată că nimic nu este încă pierdut. Încă poţi merge mai departe şi cu mai multă iubire, cu mai multă afecţiune, cu mai multă forţă.

Refugiază-te în filiația divină: Dumnezeu este Tatăl tău preaiubit. Aceasta este siguranţa ta, stânca de care să îți prinzi ancora, orice s-ar întâmpla la suprafața acestei mări a vieții. Și vei găsi fericire, dârzenie, optimism, victorie!

3. Mi-ai spus: Părinte, mi-e foarte greu.

Şi ţi-am răspuns la ureche: ia pe umerii tăi o mică parte din această cruce, doar o părticică. Şi dacă nici aşa nu vei reuşi, …las-o pe toată pe umerii puternici ai lui Cristos. Şi, de acum înainte, repetă cu mine: Doamne, Dumnezeul meu: în mâinile tale încredințez trecutul, prezentul şi viitorul, lucrurile mărunte şi cele mari, cele puţine şi cele multe, ceea ce este trecător şi ceea ce este veșnic.

Şi fii liniştit!

4. Câteodată m-am întrebat care martiriu este mai mare: acela al celui care primeşte moartea pentru credinţă, din mâinile duşmanilor lui Dumnezeu; sau chinul celui care își petrece anii lucrând fără alt scop decât acela de a sluji Bisericii şi sufletelor, şi îmbătrâneşte zâmbind şi trece neobservat...

După părerea mea, martiriul nespectaculos este mai eroic… Acesta este drumul tău.

5. Pentru a-l urma pe Domnul, pentru a ne adresa lui, trebuie să ne strivim pe noi înşine prin umilinţă, aşa cum se storc strugurii în teasc.

Dacă nimicim mizeria noastră – pur şi simplu asta suntem – atunci El își face cu ușurință o locuinţă în inima noastră. Ca în Betania, ne vorbeşte şi îi vorbim, într-o sinceră mărturisire, ca unui prieten.

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile care plâng

Printre oamenii care privesc trecerea lui Isus, sunt câteva femei pe care compătimirea le copleșește și le face să izbucnească în lacrimi, poate amintindu-și zilele de mărire ale lui Isus, când toți exclamau, uimiți: bene omnia fecit (Mc 7, 37), toate le-a făcut bine.

Dar Domnul vrea să îndrepte acest plâns către un motiv supranatural, și le invită să plângă păcatele, care sunt cauza Pătimirii și care vor atrage asprimea dreptății divine:

— Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri… Căci dacă așa fac ei cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat? (Lc 23, 28.31.)

Păcatele tale, ale mele, ale tuturor oamenilor, se ridică înaintea noastră. Tot răul pe care l-am făcut și tot binele pe care am omis să-l facem. Tabloul dezolant al păcatelor și al josniciilor fără număr pe care le-am fi comis, dacă El, Isus, nu ne-ar fi întărit cu lumina privirii sale preaiubitoare.

Cât de puțin este o viață pentru a ispăși!

Puncte de meditație VIII

1. Sfinţii - îmi spui - izbucneau în lacrimi de durere la gândul Pătimirii Domnului nostru Isus Cristos. Eu, însă…

Poate pentru că tu şi eu asistăm la scene, dar nu le „trăim”.

2. Întru ale sale a venit, dar ai săi nu l-au primit (In 1, 11.) Mai rău încă, l-au dus în afara oraşului pentru a-l răstigni.

Isus răspunde cu o invitaţie la pocăință acum, când inima este pe drumul spre mântuire şi încă mai este timp.

Căință profundă pentru păcatele noastre. Durere pentru inepuizabila răutate a oamenilor care se pregătesc să-l omoare pe Domnul. Ispășire pentru cei care se încăpăţânează să rămână indiferenţi la jertfa lui Cristos pe Cruce.

3. Este nevoie de unire, este nevoie de înţelegere, este nevoie de iertare.

Niciodată să nu ridici o cruce doar pentru a aminti că unii oameni i-au ucis pe alții. Ar fi stindardul diavolului.

Crucea lui Cristos este tăcere, iertare şi rugăciune a unora pentru alţii, astfel încât toţi să găsească pacea.

4. Învățătorul trece, din nou și din nou, foarte aproape de noi. Ne priveşte… Și dacă îl priveşti, dacă îl asculţi, dacă nu îl respingi, El te va învăța cum să dai un sens supranatural tuturor acţiunilor tale… Și atunci şi tu vei semăna, oriunde te-ai afla, mângâiere, pace şi bucurie.

5. Oricât de mult iubeşti, nu vei iubi niciodată îndeajuns. Inima omului este înzestrată cu un coeficient enorm de expansiune. Atunci când iubeşte, se deschide într-un crescendo de afecțiune care depășește toate obstacolele.

Dacă îl iubeşti pe Domnul, nu va fi creatură ce nu va găsi loc în inima ta.

Stațiunea a IX-a: Isus cade a treia oară

Domnul cade a treia oară, pe panta spre Calvar, atunci când mai are doar patruzeci sau cincizeci de pași până în vârf. Isus nu se mai ține pe picioare. Îi lipsesc forțele și zace istovit la pământ.

Chinuit a fost, dar s-a supus şi nu şi-a deschis gura sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu și-a deschis gura sa. (Is 53, 7.)

Toți sunt împotriva lui: locuitorii orașului și străinii, fariseii și soldații și mai-marii preoți… Toţi sunt călăi. Mama sa – Mama mea –, Maria, plânge.

Isus împlinește voința Tatălui! Sărac: gol. Generos: ce mai lipseşte de dăruit? Dilexit me, et tradidit semetipsum pro me (Gal 2, 20), m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine, până la moarte.

Dumnezeul meu, fă ca eu să urăsc păcatul și să mă unesc cu Tine, îmbrățișând Sfânta Cruce, pentru a împlini și eu voia ta iubitoare…, dezlipit de orice atașament pământesc, generos, fără a păstra nimic pentru mine, oferindu-mă împreună cu tine într-o perfectă jertfă de ardere de tot.

Puncte de meditație IX

1. Domnul nu mai reuşeşte să se ridice: atât de apăsătoare este greutatea fărădelegilor noastre. Ca pe un sac îl duc la supliciu. El lasă ca totul să se întâmple în tăcere.

Umilinţa lui Isus. Coborârea lui Dumnezeu care ne ridică din nou şi ne înalță. Înţelegi acum de ce ţi-am recomandat să așterni inima ta pe pământ pentru ca ceilalți să calce pe moale?

2. Cât de greu este să ajungi la Calvar! Şi tu trebuie să te învingi pe tine ca să nu abandonezi drumul… Această luptă e minunată, o adevărată demonstraţie a iubirii lui Dumnezeu, care ne vrea puternici, pentru că virtus in infirmitate perficitur (2 Cor 12, 9), virtutea se întărește în slăbiciune.

Domnul ştie că, atunci când ne simţim slabi, ne apropiem de El, ne rugăm mai mult, ne mortificăm mai mult, intensificăm iubirea către aproapele. Aşa devenim sfinţi.

Mulţumeşte-i mult Domnului pentru că permite ispitirile, …şi pentru că lupţi.

3. Vrei să-L însoţeşti mai îndeaproape, mult mai îndeaproape pe Isus?... Deschide sfânta Evanghelie şi citeşte Patimile Domnului. Însă nu doar citește-le! Trăieşte-le! Diferenţa este mare! A citi înseamnă să îți amintești ceva ce s-a întâmplat în trecut; a trăi înseamnă a fi prezent în mijlocul unui eveniment care se întâmplă chiar acum, a fi un personaj în plus din acele scene.

Atunci, lasă-ți inima să izbucnească, să se alăture Inimii Domnului. Şi când îți dai seama că inima vrea să fugă – că eşti laş, ca şi ceilalţi – cere iertare pentru laşitatea ta şi pentru a mea.

4. Pare că lumea se sfârşește pentru tine şi nu găseşti niciun mijloc de scăpare. Este imposibil, de data aceasta, să depăşeşti greutăţile.

Dar ai uitat că Dumnezeu este Tatăl tău?: atotputernic, atotştiutor, îndurător. El nu poate să îţi trimită niciun rău. În realitate, ceea ce te îngrijorează este pe potriva ta, chiar dacă ochii tăi nu văd.

Omnia in bonum! Doamne, fie ca încă o dată şi întotdeauna să se împlinească Voia ta preaînțeleaptă!

5. Acum înţelegi cât l-ai făcut pe Isus să sufere şi te cuprinde durerea: cât de uşor este să-i ceri iertare şi să plângi pentru trădările tale trecute! Ți se revarsă din suflet dorința de a-ți ispăși păcatele!

Bine. Dar nu uita că spiritul de pocăinţă constă mai ales în a îndeplini, oricât ar fi de greu, datoria din fiecare clipă.

Stațiunea a X-a: Isus este dezbrăcat de hainele sale

Când Domnul ajunge pe Calvar, i-au dat să bea vin amestecat cu fiere, pentru a potoli puțin durerea cauzată de răstignire. Dar Isus, după ce l-a gustat ca un gest de recunoștință pentru acest serviciu milostiv, nu a dorit să-l bea. Se dăruieşte morții cu libertatea desăvârșită a Iubirii.

Apoi, soldații îl dezbracă pe Isus de hainele sale.

Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i niciun loc sănătos. Totul este numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu untdelemn şi nelegate. (Is 1, 6.)

Călăii iau hainele sale și le împart în patru. Dar cămașa este fără cusături, de aceea zic între ei:

— Să nu o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie. (In 19, 24.)

În acest fel se împlinea din nou Scriptura: au împărţit între ei hainele mele şi pentru cămașa mea au aruncat zaruri. (Ps 21, 19.)

Prădat, jefuit, sărăcit cu desăvârșire. Nu i-a rămas nimic Domnului… decât lemnul!

Pentru a ajunge la Dumnezeu, Cristos este calea; dar Cristos este pe Cruce, și pentru a urca pe Cruce trebuie să avem inima liberă, dezlipită de lucrurile pământești.

Puncte de meditație X

1. De la pretoriu la Calvar s-au revărsat asupra lui Isus insultele mulţimii înnebunite, brutalitatea soldaţilor, glumele sinedriului... Batjocuri și blasfemii... Dar nicio plângere, niciun cuvânt de protest din partea lui. Nici măcar atunci când îi sunt smulse hainele.

Acum văd vanitatea scuzelor mele și a atâtor cuvinte goale. Propunere fermă: să lucrez și să sufăr pentru Domnul meu, în tăcere.

2. Trupul rănit al lui Isus este cu adevărat o icoană a durerii…

În contrast, îmi vin în minte atâta comoditate, atâtea capricii, atâtea neglijenţe, atâta meschinărie… Și această falsă compasiune cu care îmi tratez trupul.

Doamne!, pentru Pătimirea și pentru Crucea ta, dă-mi forţa să trăiesc mortificarea simțurilor şi să alung tot ceea ce mă îndepărtează de Tine.

3. Ție, care te descurajezi, îți voi repeta un lucru foarte alinător: celui care face tot ce poate, Dumnezeu nu îi refuză harul său. Domnul nostru este Tată și, dacă un fiu îi spune în liniştea sufletului său: Tatăl meu din Cer, iată-mă aici, ajută-mă… Și dacă se adresează Mamei lui Dumnezeu, care este Mama noastră, va reuşi.

Dar Dumnezeu este exigent. Cere iubire adevărată; nu vrea trădători. Trebuie să fim credincioși în această luptă supranaturală, care însemnă să fim fericiţi pe pământ prin puterea sacrificiului.

4. Adevăratele obstacole care te separă de Cristos – mândria, senzualitatea… –, se depăşesc cu rugăciune şi pocăință. Şi a te ruga şi a te mortifica însemnă şi a te ocupa de ceilalţi şi a te uita pe tine. Dacă trăiești aşa, vei vedea că cea mai mare parte a necazurilor tale vor dispărea.

5. Când luptăm pentru a fi cu adevărat ipse Christus, Cristos însuși, atunci în viaţa noastră umanul se întrepătrunde cu divinul. Toate eforturile noastre – chiar şi cele mai nesemnificative – capătă o perspectivă veșnică, pentru că sunt unite cu jertfa lui Isus pe Cruce.

Stațiunea a XI-a: Isus este răstignit pe cruce

Acum îl răstignesc pe Domnul și lângă El doi răufăcători, unul la dreapta și unul la stânga. Între timp, Isus spune:

— Tată, iartă-i că nu știu ce fac. (Lc 23, 34.)

Iubirea l-a dus pe Isus la Calvar. Acum pe Cruce, toate gesturile sale și toate cuvintele sunt gesturi și cuvinte de iubire, de iubire senină și puternică.

Cu un gest de preot veșnic, fără tată, fără mamă, fără genealogie (cf. Evr 7, 3), își deschide brațele pentru întreaga omenire.

Împreună cu loviturile de ciocan care îl răstignesc pe Isus, răsună și cuvintele profetice ale Sfintei Scripturi: mi-au găurit mâinile și picioarele, îmi pot număra toate oasele. Ei mă privesc și mă observă. (Ps 21, 17-18.)

— Poporul meu, ce ți-am făcut? Cu ce ți-am greșit? Răspunde-mi! (Mih 6, 3.)

Şi noi, cu inima frântă de durere, îi spunem cu sinceritate lui Isus: sunt al tău și mă dăruiesc Ţie și mă răstignesc pe Cruce cu bucurie, pentru a fi la toate răscrucile lumii, un suflet încredințat Ție, slavei tale, răscumpărării, corăscumpărării întregii omeniri.

Puncte de meditație XI

1. Isus este deja pironit pe Cruce. Călăii au înfăptuit sentinţa în mod nemilos. Domnul le lasă mână liberă cu o infinită blândeţe.

Nu era necesară atâta suferinţă. El ar fi putut evita acele amărăciuni, acele umilinţe, acele abuzuri, acea judecată nedreaptă, şi ruşinea supliciului, şi cuiele, şi sulița... Dar a dorit să sufere toate acestea pentru tine şi pentru mine. Iar noi, oare nu vom ști să acționăm corespunzător?

Este foarte probabil ca uneori, singur în fața unui crucifix, să-ți dea lacrimile. Nu le reține… Dar fă în așa fel încât plânsul să se încheie cu o hotărâre.

2. Îl iubesc atât de mult pe Isus pe Cruce, încât fiecare crucifix este ca un reproş duios al lui Dumnezeu: …Eu sufăr, şi tu… laş. Eu te iubesc, şi tu mă uiţi. Eu care iţi cer, şi tu… îmi spui nu. Eu aici, cu un gest de Preot Veșnic, suferind cât se poate de mult din dragoste pentru tine... şi tu, te plângi în fața celei mai mărunte neînţelegeri, în fața celei mai mici umilințe…

3. Ce frumoase sunt crucile de pe vârfurile munților, de pe marile monumente, de pe catedrale!... Dar Crucea trebuie să fie înfiptă și în măruntaiele lumii.

Isus vrea să fie înălţat chiar şi acolo: în zgomotul fabricilor şi al atelierelor, în tihna bibliotecilor, în gălăgia asurzitoare a străzilor, în liniştea câmpurilor, în intimitatea familiilor, la adunări, pe stadioane… Acolo unde un creştin își petrece viaţa în mod onest, trebuie să pună cu iubirea sa Crucea lui Cristos, care atrage la Sine toate lucrurile.

4. După mulți ani, un preot a făcut o descoperire minunată: a înțeles că Sfânta Liturghie este o adevărată muncă: operatio Dei, munca lui Dumnezeu. Şi în acea zi, la celebrare, a simțit durere, bucurie şi oboseală. A simţit în trupul său istovirea unei lucrări divine.

Şi pentru Isus prima Liturghie a presupus efort: Crucea.

5. Înainte de a începe să lucrezi, pune pe masă sau lângă instrumentele tale de lucru, un crucifix. Aruncă-i uneori câte o privire… Când vei obosi, ochii tăi vor cădea pe Isus şi vei găsi forţa pentru a-ți continua strădania.

Pentru că acel crucifix este mai mult decât portretul unei persoane iubite – părinţii, copiii, soţia, logodnica… – ; El este totul: Tatăl tău, Fratele tău, Prietenul tău, Dumnezeul tău, şi Iubirea iubirilor tale.

Stațiunea a XII-a: Isus moare pe cruce

Pe Cruce este scrisă cauza condamnării: Isus Nazarineanul Regele iudeilor. (In 19, 19.) Și toți trecătorii îl hulesc și-și bat joc de El.

— Dacă este rege peste Israel, să coboare acum de pe Cruce. (Mt 27, 42.)

Unul dintre cei doi răufăcători intervine în apărarea lui:

— Acesta nu a făcut niciun rău… (Lc 23, 41.)

Atunci îi adresează lui Isus o cerere umilă, plină de credință:

— Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția Ta. (Lc 23, 42.)

— Adevăr îți spun, astăzi vei fi cu mine în rai. (Lc 23, 42.)

Lângă Cruce este Mama Sa, Maria, cu alte femei sfinte. Isus o privește, apoi îl privește pe ucenicul iubit, și îi spune Mamei:

— Femeie, iată fiul tău.

Apoi ucenicului:

— Iată mama ta. (In 19, 26-27.)

Se întunecă și sunt aproape orele trei, când Isus exclamă:

— Eli, Eli, lema sabactani?! Care înseamnă: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Mt 27, 46.)

Apoi, știind că toate lucrurile erau pe punctul de a se sfârși, pentru a împlini Scriptura spuse:

— Mi-e sete. (In 19, 28.)

Soldații îmbibă un burete în oțet și după ce l-au pus într-o trestie, o apropie de gură. Isus gustă oțetul și exclamă:

— Savârșitu-s-a. (In 19, 30.)

Catapeteasma templului se sfâșie, și pământul se cutremură, când Domnul strigă cu voce puternică:

— Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu. (Lc 23, 46.)

Şi moare.

Să iubești sacrificiul, care este izvor de viață interioară. Să iubești Crucea, care este altarul sacrificiului. Să iubești durerea, până la a bea, precum Cristos, drojdia potirului.

Puncte de meditație XII

1. Et inclinato capite, tradidit spiritum. (In 19, 30.)

Domnul și-a dat ultima suflare. Discipolii l-au auzit zicând de mai multe ori: meus cibus est…, hrana mea este să fac voința celui ce m-a trimis și să împlinesc lucrarea lui. (In 4, 34.) Şi a făcut-o până la final, cu răbdare, cu umilinţă, dăruindu-se cu totul… Oboediens usque ad mortem (Fil 2, 8): a ascultat până la moarte, şi încă moartea pe Cruce!

2. O Cruce. Un trup ţintuit în cuie pe lemn. Coasta lui deschisă… Cu Isus rămân doar Mama sa, câteva femei şi un adolescent. Apostolii, unde sunt? Şi cei ce au fost vindecaţi de bolile lor: schilozii, orbii, leproşii?… Şi cei ce îl aclamau?... Nimeni nu răspunde! Cristos, înconjurat de tăcere.

Şi tu poate într-o zi vei simţi tăcerea Domnului pe Cruce. Cere atunci ajutorul celui care a murit şi a înviat. Găseşte adăpost în rănile mâinilor sale, ale picioarelor sale și ale coastei sale. Şi se va reînnoi dorinţa ta de a reîncepe, şi vei porni din nou la drum cu mai mare hotărâre şi eficacitate.

3. Există un fals ascetism care îl arată pe Domnul pe Cruce furios, revoltat. Un trup contorsionat care pare să îi amenințe pe oameni: m-ați dărâmat, dar eu voi arunca asupra voastră cuiele mele, crucea mea, și coroana de spini.

Cei care îl prezintă astfel nu cunosc spiritul lui Cristos. A suferit cât a putut – şi fiind Dumnezeu, a putut atât de mult! –; dar a iubit mai mult decât a suferit... Și după moarte, a permis ca suliţa să-i străpungă coasta, cauzându-i altă rană, pentru ca tu şi eu să găsim refugiu lângă Inima sa preamilostivă.

4. Am repetat de multe ori acel vers al imnului euharistic: peto quod petivit latro poenitens, şi de fiecare dată mă emoţionez: să cer cum a cerut şi tâlharul care s-a căit!

A recunoscut că el merita, într-adevăr, acea pedeapsă cumplită… Și cu un cuvânt i-a furat inima lui Cristos și și-a deschis porțile Cerului.

5. De Cruce atârnă trupul – deja fără viaţă – al Domnului. Și tot norodul, care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors, bătându-se în piept. (Lc 23, 48.)

Acum că te-ai căit, promite Domnului că - având ajutorul lui - nu-l vei mai răstigni niciodată. Spune-o cu credinţă. Repetă încă o dată şi încă o dată: te voi iubi, Dumnezeul meu, pentru că de când te-ai născut, de când erai copil, te-ai abandonat în braţele mele, lipsit de apărare, având încredere în loialitatea mea.

Stațiunea a XIII-a: Isus este coborât de pe cruce şi pus în braţele mamei sale

Cufundată în durere, Maria stă lângă Cruce. Şi Ioan stă cu Ea. Dar se face târziu și iudeii insistă ca Domnul să fie dat jos de acolo.

După ce a obținut de la Pilat permisiunea cerută de legea romană pentru a înmormânta pe condamnați, ajunge pe Calvar un bărbat, numit Iosif, care făcea parte din consiliu, om bun şi drept: nu fusese de acord cu planul şi cu fapta lor. El era din cetatea Arimateea a Iudeilor şi aştepta împărăţia lui Dumnezeu. (Lc 23, 50-51.) Cu el a venit şi Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, şi a adus un amestec de mir şi aloe, cam de o sută de litre. (In 19,39.)

Aceștia nu erau cunoscuți ca ucenici ai lui Isus; nu luaseră parte la marile minuni și nu îl însoțiseră la intrarea triumfală în Ierusalim. Acum, într-un moment greu, când toți ceilalți fugiseră, nu se tem să se arate pentru Domnul lor.

Împreună iau trupul lui Isus și îl pun în brațele Mamei sale. Durerea Mariei devine tot mai grea.

— Unde s-a dus iubitul tău, cea mai frumoasă-ntre femei? Unde-a plecat al tău iubit, ca să-l căutăm şi noi cu tine? (Ct 5,17.)

Sfânta Fecioară Maria este Mama noastră și nici nu vrem, nici nu putem să o lăsăm singură.

Puncte de meditație XIII

1. A venit să salveze lumea, şi ai săi l-au renegat în faţa lui Pilat.

Ne-a învățat calea către Tatăl şi l-au târât pe drumul spre Calvar.

A dat exemplu în toate și i-a fost preferat un hoț criminal.

S-a născut ca să ierte şi - fără motiv - a fost condamnat la supliciu.

A mers pe căi de pace, şi i s-a declarat război.

Era Lumina, şi a fost predat puterii întunericului.

A împărțit Iubire şi a fost răsplătit cu ură.

A venit pentru a fi Rege şi a fost încoronat cu spini.

S-a umilit pentru a ne elibera de păcat, şi a fost țintuit pe Cruce.

Și-a luat trup pentru a ne da Viaţa şi noi îl răsplătim cu moartea!

2. Nu îmi explic concepţia ta despre a fi creştin.

Ţi se pare corect ca Domnul să fie răstignit iar tu să te mulţumeşti să „mergi înainte”?

Acest „mers înainte” este, oare, calea grea şi îngustă de care vorbea Isus?

3. Nu admite descurajarea în apostolatul tău. Nu ai eșuat, cum nici Cristos nu a eșuat pe Cruce. Curaj!... Continuă să mergi împotriva curentului, protejat de Inima Fecioarei Maria: Sancta Maria, refugium nostrum et virtus!, eşti refugiul meu şi puterea mea.

Liniştit. Senin... Dumnezeu are foarte puţini prieteni pe pământ. Nu dori niciodată să ieşi din această lume. Nu fugi de greutatea zilelor, chiar dacă uneori ni se par extrem de lungi.

4. Dacă vrei să fii credincios, fii marial!

Mama noastră – de la vestirea Îngerului până la agonia sa la picioarele Crucii – nu a avut altă inimă, nici altă viaţă decât cea a lui Isus.

Aleargă la Maria cu evlavia tandră a unui fiu şi Ea iţi va da fidelitatea și abnegația pe care o doreşti.

5. „Nu valorez nimic, nu pot să fac nimic, nu am nimic, nu sunt nimic…”.

Dar Tu te-ai urcat pe Cruce pentru ca eu să mă pot apropia de meritele tale infinite. Și acolo primesc, de asemenea – sunt ale mele, pentru că sunt fiul ei - şi meritele Mamei lui Dumnezeu, şi ale Sfântului Iosif. Și mă îmbogăţesc de virtuţile sfinţilor şi ale atâtor inimi care s-au dăruit lui Dumnezeu...

Apoi, arunc o scurtă privire asupra vieţii mele şi spun: o, Dumnezeul meu, aceasta este o noapte plină de întuneric! Doar din când în când mai străluceşte vreun punct luminos, datorită marii tale îndurări și nevrednicului meu răspuns... Îţi ofer toate acestea, Doamne; nu am altceva.

Stațiunea a XIV-a: Isus este înmormântat

Aproape de Calvar, într-o grădină, Iosif din Arimateea își săpase un mormânt nou și curat. Şi fiind ajunul Paștelui iudeilor, îl pun acolo pe Isus. Apoi, Iosif, după ce a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, a plecat. (Mt 27, 60.)

Fără nimic a venit Isus pe lume; și fără să posede nimic, nici măcar mormântul său, a plecat de la noi.

Mama lui Isus – Mama mea – și femeile care l-au urmat pe Domnul din Galileea, după ce au observat totul cu atenție, pleacă și ele. Se face noapte.

Acum totul s-a sfârșit. Lucrarea Mântuirii noastre s-a împlinit. Suntem fii ai lui Dumnezeu, pentru că Isus a murit pentru noi și moartea sa ne-a răscumpărat.

Empti enim estis pretio magno! (1Cor 6, 20.) Tu și eu am fost cumpărați cu un preț mare.

Trebuie să facem ca viața noastră să devină viața și moartea lui Cristos. Să murim prin mortificare și prin căință, pentru ca Cristos să trăiască în noi prin Iubire. Şi atunci să urmăm pașii lui Cristos, cu dorinţa de a mântui împreună cu El toate sufletele.

A ne da viața pentru ceilalți. Doar așa trăim viața lui Isus Cristos și devenim una cu El.

Puncte de meditație XIV

1. Nicodim şi Iosif din Arimateea – discipolii ascunşi ai lui Cristos – mijlocesc pentru El făcând uz de înaltele funcții pe care le dețin. În momentul singurătăţii, al abandonului total şi al dispreţului…, chiar atunci sunt alături audacter (Mc 15, 43.)…: cu un curaj eroic!

Eu voi urca cu ei până la picioarele Crucii, voi strânge trupul rece, cadavrul lui Cristos, cu focul iubirii mele…, îi voi scoate cuiele cu actele mele de îndestulare și cu mortificările mele…, îl voi înfășura în giulgiul nou al vieții mele curate…, şi îl voi înmormânta în inima mea din stâncă vie, din care nimeni nu-l va mai putea smulge, şi acolo, Doamne, odihnește-te!

Atunci când toată lumea te abandonează şi te dispreţuieşte… serviam!, îţi voi sluji, Doamne!

2. Să știți că ați fost răscumpărați din purtarea voastră fără sens…, nu cu argint sau cu aur, care sunt lucruri trecătoare, ci cu sângele prețios al lui Cristos. (1Pt 1, 18-19.)

Nu ne aparținem. Isus ne-a cumpărat cu Patimile sale şi cu Moartea sa! Suntem viață din viaţa sa. De acum, nu mai este decât un singur mod de a trăi pe pământ: moartea cu Cristos pentru a învia cu El, până când vom putea spune cu Apostolul: nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. (Gal 2, 20.)

3. Izvor nesecat de viață este Patima lui Isus.

Câteodată reînnoim imboldul plin de bucurie care l-a condus pe Domnul la Ierusalim. Alteori, durerea agoniei care s-a sfârșit pe Calvar… Sau gloria triumfului său asupra morţii şi a păcatului. Dar, întotdeauna!, iubirea – plină de bucurie, dureroasă, glorioasă, – a Inimii lui Isus.

4. Gândeşte-te mai întâi la ceilalţi. Aşa vei trece pe acest pământ, cu erori, desigur – sunt inevitabile – dar lăsând o urmă de bine.

Şi când va sosi ceasul morţii, care va veni în mod inexorabil, o vei îmbrăţişa cu bucurie, precum Cristos, pentru că, la fel ca El, și noi vom învia pentru a primi răsplata Iubirii sale.

5. Atunci când mă simt capabil de toate ororile şi de toate erorile comise de cei mai josnici oameni, înțeleg foarte bine că pot să nu fiu credincios… Dar această incertitudine este una dintre binefacerile Iubirii lui Dumnezeu, care mă duce să rămân, ca un copil, strâns în braţele Tatălui meu, luptând în fiecare zi câte puțin pentru a nu mă despărți de El.

Atunci sunt sigur că Dumnezeu nu mă va lăsa din mâna sa. Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși eu nu te voi uita cu niciun chip. (Is 49, 15.)