Blanca este originară din Barcelona și trăiește de ani buni în Germania, unde lucrează într-o firmă de consultanță specializată în digitalizare și managementul schimbării. În plus, conduce o rezidență studențească și colaborează la formarea umană și spirituală a tinerilor. Încă din adolescență a perceput chemarea de a trăi celibatul în Opus Dei. În emisiunea «Gott erlebt» («Experiența lui Dumnezeu») a EWTN, ea povestește cum a descoperit acest drum, temerile pe care a trebuit să le depășească și ce înseamnă pentru ea, ca femeie, să-I dăruiască lui Dumnezeu întreaga viață. În continuare, o versiune editată a interviului.

Poți viziona interviul în germană cu subtitrări automate în română aici.

Blanca, numele tău nu sună prea nemțesc. Povestește-ne despre tine. 

Sunt din Spania, din Barcelona, și am crescut într-o familie catolică. Suntem opt frați, iar eu sunt a doua. Toți am crescut într-un mediu de credință, dar a venit un moment în care a trebuit să o descopăr eu însămi. La început, credința era pur și simplu ceva primit de-a gata.

Cum a venit această descoperire personală?

În adolescență au început dificultățile. Totul suna a obligații: „trebuie să merg la Liturghie duminica”, „trebuie să mă port frumos”. Mă simțeam mai puțin liberă și îi priveam chiar cu puțină invidie pe cei care păreau să aibă mai puține limite. Dar, încetul cu încetul, am aprofundat credința și, mai ales, am descoperit ce înseamnă cu adevărat a crede. L-am cunoscut pe Isus Cristos. Pentru mine, credința a încetat să mai fie o idee și a devenit o persoană. A căpătat un chip; a devenit cineva cu care puteam vorbi, cu care puteam împărtăși dorințele mele, aspirațiile, planurile mele; și ceea ce mă întristează sau mă supără. Așa am descoperit, tot mai mult, realitatea de a fi fiică a lui Dumnezeu și cât de mult mă iubește. Credința a început să dea sens și greutate vieții mele.

Și, la un moment dat, a venit chemarea de a trăi celibatul?

Da, a venit un moment în care am simțit că Domnul mă voia foarte aproape de El. Că mă chema pe acest drum: la celibat, în Opus Dei, ca numerară. La început mi-a fost foarte frică. Pe de o parte, mă atrăgea mult, pentru că întâlnisem persoane care îl trăiau și mi se părea frumos și atrăgător. Pe de altă parte, mă speria, pentru că știam că este un drum puțin înțeles, marcat uneori de prejudecăți, pe care nu toată lumea îl acceptă. Aveam să întâmpin rezistență, nu toți urmau să se bucure pentru mine. Și eu însămi aveam alte planuri pentru viața mea. Dar în rugăciune am înțeles: Doamne, dacă Tu mi-ai dat totul, tot ceea ce mă face fericită – o familie minunată, mulți prieteni, tot ce îmi trebuie –, cum să nu am încredere că și această viață pe care mi-o oferi mă va face fericită? Și așa a fost.

Ai pomenit Opus Dei. Ce este? Sunt multe femei care trăiesc celibatul pe acest drum?

Opus Dei este o realitate din interiorul Bisericii Catolice, prezentă în toată lumea. Mesajul său central este acela de a-L căuta și a-L găsi pe Dumnezeu în situațiile cele mai obișnuite: în studiu, la muncă, în familie, cu prietenii, la sărbători, în pasiunile personale, în tot ceea ce faci, mereu cu Dumnezeu în centru. Marea majoritate a membrilor sunt căsătoriți. O minoritate dintre noi trăim celibatul. Ca adolescentă mergeam la niște activități pentru tineri organizate de membri ai Opus Dei și acolo am cunoscut pentru prima dată femei care aleseseră acest drum.

Mai este cineva în familia ta care trăiește celibatul? Cum au reacționat părinții tăi?

În familia mea, nu. Părinții mei au fost surprinși, pentru că nu se așteptau, dar s-au bucurat. Au înțeles, mi-au dat multă libertate pe acest drum și m-au pus totodată în fața unor întrebări serioase. Nu mi-au îngreunat niciodată lucrurile, dar îmi spuneau: gândește-te bine, verifică. Noi te susținem.

Cum ai ajuns în Germania?

Fusesem deja în Germania ca adolescentă, pentru că studiam germana la școală și voiam să-mi perfecționez limba. M-am îndrăgostit puțin de țară, de mentalitate, de cultură. În plus, aveam dorința de a merge într-o țară cu mai puțini catolici. Mă atrăgea mult. Sunt puține persoane din Opus Dei aici și m-am gândit că aș putea aduce ceva. Așa că m-am aruncat în această aventură.

Ai studiat aici. Cu ce te ocupi? 

Am studiat managementul alimentației. Am lucrat în domenii diferite: în restaurație și hotelărie, apoi în echipa de conducere a Opus Dei din Germania, unde m-am ocupat de lucrul cu tinerii. În prezent conduc o rezidență studențească și lucrez ca consultantă, cu un program de 40 de ore pe săptămână.

De unde găsești timp pentru atât de mult voluntariat pe lângă toate acestea?

Am un serviciu de 40 de ore, dar ziua are mai multe ore, iar săptămâna și weekendul la fel. Pentru că nu am copii proprii, dispun de mai mult timp pe care să-l dedic altor activități și, mai ales, altor persoane, ca să fiu alături de ele și să le însoțesc.

Pentru ce sau pentru cine îți bate inima mai tare?

Pentru oameni. Mă bucur de fiecare clipă pe care o pot petrece cu alții, mai ales cu tinerii, dar și cu prietenii mei: persoane pe care le pot însoți și susține, cu care pot avea conversații profunde despre viață, despre sens, despre ceea ce ne ține. Mă fascinează să fiu martoră la felul în care Dumnezeu lucrează în viața oamenilor. Lucrul acesta îmi dă curaj. Văd cât de creativ este Dumnezeu, cum ne iese în întâmpinare acolo unde ne aflăm și cât de diferite pot fi drumurile pe care oamenii ajung la El. Și pentru mine este o bucurie că poate lucra prin mine: să-I împrumut mâinile mele, vocea mea,