Beatificarea Episcopului martir Ioan Scheffler

Mii de credincioși din România, Ungaria, Ucraina, Austria, Germania, Serbia, Slovacia și Italia au participat duminică, 3 iulie, la beatificarea episcopului Ioan Scheffler.

Evenimentul a început cu intrarea alaiului preoților, după care a urmat momentul beatificării, apoi sfănta liturghie. Ca parte a ceremoniei de beatificare, Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a citit scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea: „Scrisoare apostolica”.

„Acceptând cererea Fratelui nostru, episcopul diecezan de Satu Mare, Eugen Schönberger și a numeroșilor credincioși, după ce am primit adnotația Congregației pentru Cauzele Sfinților, prin autoritatea noastră apostolică permitem ca slujitorul demn de cinste al lui Dumnezeu, episcopul martir Ioan Scheffler, care, ca un pastor fidel și curajos, dând dovada de eroism, mai degrabă a acceptat suferința pricinuita de închisoare decât sa-l trădeze pe Domnul Isus și a rămas în comuniune deplină cu Scaunul Sfântului Petru, de acum înainte să fie cinstit ca Fericit iar sărbătoarea lui să se țină conform indicațiilor de drept canonic, în fiecare an la data de 17 mai. În numele tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Roma, 29 iunie, Anul Domnului 2011, în al șaptelea an al pontificatului nostru,

Papa Benedict al XVI-lea.”

După discursul personal și binecuvântarea Cardinalului Amato, a fost dezvelit portretul episcopului, iar din acel moment martirul sătmărean este cinstit ca Fericitul Scheffler János. Deoarece, Pr. János Szőke, postulatorul în cazul procesului de beatificare, din motiv de boală nu putea fi prezent la eveniment, viața celui beatificat a fost prezentată de părintele canonic Lang Pal.

www.szatmariegyhazmegye.ro