De sâmbătă 22 până joi 27 august, Părintele a făcut prima sa vizită pastorală în Uruguay de când a fost ales prelat al Opus Dei, după trecerea sa prin Guatemala, Honduras și El Salvador.  

Călătoria a coincis cu preajma împlinirii a 70 de ani de la sosirea primilor membri ai Opus Dei în Uruguay, aniversare care are loc în octombrie, pe drumul către centenarul Lucrării.

Retrăiește călătoria pe contul de Instagram al Regiunii Plata. 

• Sâmbătă 22. Cu mare bucurie, Uruguayul îl primește pe Părintele.

• Duminică 23. Părintele se întâlnește cu câteva familii.
• Marți 25. Întâlnire cu familiile la 70 de ani de Opus Dei în Uruguay.
• Luni 24. Părintele la Los Pinos și Los Rosales și prima întâlnire cu tinerii.
• Miercuri 26. Prelegere la Universitatea din Montevideo și a doua întâlnire cu tinerii.
• Joi 27. Ultimele întâlniri ale Părintelui.

Joi 27. Ultima zi a Părintelui în Uruguay

În ultima sa zi în Uruguay, Mons. Fernando Ocáriz s-a întâlnit cu grupurile care promovează diferite inițiative apostolice, care i-au povestit istorii, proiecte și provocări ale muncii lor. Părintele i-a ascultat cu atenție și le-a împărtășit câteva sfaturi. Înainte de a porni spre casă, a primit și câteva familii.

Astfel s-au încheiat câteva zile marcate de numeroase întâlniri, de la Casavalle până la Universitatea din Montevideo, trecând prin întâlnirile cu tineri și familii.

În jurul orei 21.30, avionul Părintelui a decolat din Montevideo spre Roma. La aeroport, câteva familii au venit să își ia rămas-bun și să îl însoțească în ultimele momente ale vizitei sale în țară. Între îmbrățișări și saluturi s-a încheiat o călătorie mult așteptată și au rămas răsunând multe dintre cuvintele împărtășite în aceste zile.

Pe curând, Părinte.

Miercuri 26. Prelegere la Universitatea din Montevideo și întâlnire cu tinerii

În vizita sa la universitate, s-a întâlnit cu conducerea, cu profesorii, cu studenții și cu membrii comunității educative și a ținut o prelegere despre identitatea creștină în viața universitară.

Înainte de sesiune, rectorul Universității din Montevideo, Alejandro Cid, i-a urat bun venit Prelatului. A amintit sprijinul spiritual și orientarea creștină pe care Opus Dei le-a oferit Universității încă de la începuturile ei și a subliniat actualitatea mesajului sfântului Josemaría de a-L căuta pe Dumnezeu în muncă și în activitățile de fiecare zi, în slujba tuturor.

Părintele a început cu centrul identității creștine: Isus Cristos. „Ceea ce dă identitatea creștină este prezența lui Isus Cristos”, a afirmat el. A deosebit două dimensiuni care trebuie să meargă mereu împreună: identitatea creștină a instituției și cea a persoanelor. O universitate poate avea norme, principii și structuri care să exprime inspirația ei creștină, a explicat, dar acestea nu sunt de ajuns dacă acea identitate nu prinde viață în persoane.

A parcurs diferite aspecte ale vieții universitare: de la armonia dintre credință și rațiune și respectul față de libertate, până la dimensiunea evanghelizatoare a Universității prin știință, prin litere și prin tot ceea ce înseamnă viața universitară.

S-a referit și la misiunea profesorilor, chemați nu doar să transmită cunoștințe, ci să se dăruiască studenților și colegilor cu care lucrează: „Creștinismul înseamnă și dăruire”. De aici a prezentat autoritatea ca slujire, iar munca în echipă drept „o mare garanție de eficacitate, pentru că mai mulți ochi văd întotdeauna mai mult decât unul singur”.

A amintit că o universitate depinde de toți, „de la rector până la cel mai nou student”, și că „spiritul creștin se transmite prin știință, prin litere, dar mai ales prin relația personală”. Vorbind despre această relație, s-a oprit asupra dreptății și a carității și a amintit niște cuvinte ale sfântului Josemaría: „Caritatea constă mai mult în «a înțelege» decât în «a da»”. „Dorința de a înțelege — a adăugat — este primul pas pentru a iubi”.

La final s-a deschis un dialog cu cei prezenți. Sofía, de la Facultatea de Comunicare, l-a întrebat cum poate fi dus în profesie, în familie și în societate ceea ce se învață în anii de universitate. Părintele a subliniat deschiderea ca atitudine necesară pentru a asculta opinii și puncte de vedere diferite și pentru a duce această conviețuire dintre unitate și pluralitate dincolo de Universitate.

Mónica, de la Facultatea de Psihologie, a povestit istoria unui student care a început să își pună întrebări despre credință descoperind că cei mai veseli și mai dispuși să ajute dintre colegii săi erau cei creștini. A vrut să știe cum se poate face ca identitatea universității să fie trăită de toți cu libertate. Părintele a arătat că drumul pentru a transmite credința este prietenia: „Prietenia autentică este exigentă, pentru că este o formă a iubirii”, a explicat.

Claudio, unul dintre primii promotori ai Universității, a povestit bucuria de a o vedea astăzi în mâinile unei noi generații. Prin Fundația Prietenii Universității lucrează pentru a obține burse pentru tinerii care nu au resursele necesare. „Fiecare persoană contează, iar tot ceea ce deschide oportunități pentru ceilalți este profund creștin”, a amintit Părintele.

María José, responsabilă de zona de Operațiuni și Logistică, a întrebat despre valoarea muncii celor care susțin universitatea prin activități neacademice. Părintele a amintit că aceste munci fac posibilă funcționarea a tot restul și că valoarea unei activități nu depinde de locul pe care îl ocupă: amintind o învățătură a sfântului Josemaría, a afirmat că cea mai importantă muncă este aceea făcută cu mai multă iubire de Dumnezeu.

Martín, medic chirurg, a împărtășit visul de a pune bazele unei Facultăți de Medicină centrate pe persoană și l-a întrebat cum să abordeze inițiative care pot părea prea mari. „Trebuie să ne lansăm de multe ori în aventură”, a răspuns Părintele. I-a încurajat să îmbine realismul cu îndrăzneala, contând pe ajutorul lui Dumnezeu pentru a înfrunta dificultățile drumului.

A fost și o întrebare despre munca pe care studenții universității o desfășoară cu persoane private de libertate. Părintele a pus accentul pe a face astfel încât acestea să se simtă înțelese și iubite. „Ceea ce doare uneori cel mai mult este singurătatea, nu singurătatea fizică, ci singurătatea sufletului”, a explicat.

Spre final, întrebările au atins munca, proiectele profesionale și istoria Opus Dei în Uruguay.

Universitatea din Montevideo a vrut să îi lase câteva amintiri ale vizitei sale. A primit un caiet cu stema UM și o ediție a lui Don Quijote pregătită de universitate, care păstrează una dintre cele mai importante colecții cervantine din America Latină. Ediția comemorează prima publicare integrală a operei în America de Sud, făcută la Montevideo în 1880.

Întâlnirea s-a încheiat cu mulțumirile comunității universitare pentru învățăturile, sugestiile și orizonturile pe care Părintele le deschisese în cursul dimineții. „Universitatea din Montevideo este casa dumneavoastră”, i-au spus înainte de a-și lua rămas-bun.

Miercuri 26. Întâlnire cu tinerele: Domnul contează pe mine ca să îi ajut pe ceilalți

După-amiază, Părintele s-a întâlnit cu studente și tinere profesioniste venite din diferite colțuri ale Uruguayului, împreună cu câteva tinere din Argentina, Paraguay și Brazilia. Pe scenă, o frază a sfântului Josemaría, „Brațele tale pentru Uruguay”, amintea niște cuvinte pe care le adresase unui tânăr uruguayan în 1974, o invitație de a pune și astăzi brațele și inima în slujba țării.

La început, Părintele le-a invitat să Îl pună pe Isus Cristos în centrul formării și al propriei vieți. A explicat că a fi creștin nu înseamnă doar a învăța niște idei sau a împlini anumite practici, ci a căuta și a iubi pe cineva: „A-L cunoaște pe Isus Cristos, a-L frecventa pe Isus Cristos, a-L iubi pe Isus Cristos”.

A vorbit și despre a nu te descuraja în fața propriilor limite și despre a fi gata să începi și să reîncepi. „Sfințenia constă în plinătatea iubirii, nu în a nu avea defecte”, a amintit, pentru că și cu propriile limite este mereu posibil să o iei de la capăt cu mai multă iubire de Dumnezeu.

Pierina, terapeut prin echitație, animatoare pentru copii și asistentă medicală, a povestit că în viața ei o însoțește o imagine folosită de sfântul Josemaría: cea a rațelor care se aruncă în apă chiar fără să știe să înoate. Acel „rațele la apă” o ajută să iasă din zona de confort și de aceea l-a întrebat pe Părintele cum să vorbească despre Dumnezeu cu prietenii și cu rudele. Părintele a pus accentul pe prietenie: când este autentică, a explicat, a vorbi despre ceea ce porți înăuntru vine în mod natural. Și a amintit că rugăciunea este primul pas pentru a-i putea apoi ajuta pe ceilalți.

Abril, care locuiește la Residencia Del Mar, a venit anul acesta din Treinta y Tres — un oraș aflat la 249 km nord-est de capitală — ca să studieze Contabilitatea. Nu intrase niciodată într-o biserică, nu era botezată, iar părinții ei nu sunt credincioși. După ce a ajuns, a început să cunoască tineri care își trăiau credința cu naturalețe și a hotărât să participe la meditații. „Sunt sigură că una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viață a fost aceea de a ajunge la Residencia Del Mar”, a mărturisit.

Abril i-a cerut Părintelui să se roage pentru ca credința ei să continue să crească. El a amintit atunci o cerere pe care apostolii i-au făcut-o lui Isus: „Mărește-ne credința!”. Credința, a explicat, este un mare dar al lui Dumnezeu, dar trebuie și cerută și primită. 

Pilar are 20 de ani și a povestit că anul trecut a pierdut două persoane din familia ei. Durerea a făcut-o să se îndoiască și îi era greu să înțeleagă cum un Dumnezeu care o iubea putea îngădui ceva care o făcea să sufere atât de mult. L-a întrebat pe Părintele cum să se abandoneze în mâinile lui Dumnezeu. Părintele a invitat-o să privească spre Isus Cristos pe cruce și a recunoscut că există momente în care planurile lui Dumnezeu sunt greu de înțeles. „Ceea ce putem face este să iubim, chiar dacă nu înțelegem”, a afirmat. Și a adăugat: „Iubirea lui Dumnezeu nu ne părăsește, chiar dacă de multe ori nu o înțelegem”.

A urmat apoi un moment tipic rioplatens. Două tinere i-au cântat o „payada” — un cântec improvizat în versuri, acompaniat de chitară — care a trecut, cu umor, prin câteva dintre tradițiile și rivalitățile țărilor din noua Regiune Plata: mate-ul, fotbalul și chiar discuțiile cu vecinii. Înainte de a începe, două eleve de la Los Pilares i-au dăruit un poncho. Payada s-a încheiat celebrând o regiune care, dincolo de deosebirile ei, are aceeași inimă.

Julieta, de 18 ani, a povestit că a trecut printr-un moment foarte greu în adolescență și că, ani mai târziu, a simțit din nou cu claritate prezența lui Dumnezeu la PREU — un institut preuniversitar din Montevideo — unde s-a simțit însoțită și iubită. Mai târziu a început să participe la activitățile unui centru al Opus Dei. Astăzi se întreabă dacă Dumnezeu o cheamă la această vocație și a vrut să știe cum se discerne o decizie care poate marca o viață întreagă.

Părintele a explicat că Dumnezeu nu obișnuiește să arate drumul cu o claritate care să înlăture orice îndoială, pentru că respectă profund libertatea. A vorbit despre rugăciune, despre a cere sfat și despre a conta totodată pe o decizie personală generoasă. Dumnezeu lasă „o anumită obscuritate”, a explicat, pentru ca fiecare să poată face „un gest de generozitate, acela de a ne lansa în aventură”.

Maite, studentă la Comunicare și pasionată de acuarelă, a vorbit despre rețelele sociale. Pe Instagram își împărtășește picturile și încearcă să arate cu naturalețe și relația ei cu Dumnezeu. Părintele a încurajat-o să folosească acel spațiu pentru a transmite viața creștină și pentru a cultiva legături autentice; și a amintit că, deși există prietenie și prin rețele, ea nu este la fel cu aceea pe care o cultivăm în relațiile de zi cu zi.

Lula, care proiectase scena, a povestit că a cunoscut Opus Dei prin intermediul unei prietene și că de puțin peste un an este supranumerară. În familia ei credința nu a avut un loc important, iar unele dintre deciziile ei au fost puse sub semnul întrebării. A întrebat cum să împărtășească părinților bucuria vocației sale. Părintele i-a propus un drum foarte concret: „Să îți iubești părinții mai mult și mai bine”, pentru că o relație mai profundă cu Isus Cristos trebuie să ducă și la a-ți iubi mai mult propria familie.

Mercedes, jucătoare de hochei la Los Ceibos, a întrebat cum poate face din sport un spațiu care să nu se reducă la competiție și la rezultate, ci să ajute și la creștere și la apropierea altora de Dumnezeu. Părintele a revenit la prietenie ca drum pentru a împărtăși credința și le-a cerut să nu se simtă intimidate când se află în medii unde Dumnezeu pare departe și le-a îndemnat să gândească: „Doamne, contează mai mult pe mine ca să ajut aceste persoane”.

Apropiindu-se centenarul Opus Dei, Mélani a vrut să știe ce pot învăța tinerii de la cei care au trăit primii ani ai Lucrării în Uruguay. Părintele le-a îndemnat pe toate să fie fidele și să persevereze pe drumul sfințeniei, fără a privi trecutul ca pe „un fel de epocă de aur”, pentru că cei care le-au precedat au făcut să crească Opus Dei printr-o viață obișnuită, „cu munca de fiecare zi și cu a începe și a reîncepe în fiecare zi”.

 Înainte de binecuvântarea Părintelui, un grup de tinere a cântat „Oración del remanso”.

Marți 25. Întâlnire cu familiile

Persoane de toate vârstele și din diferite părți ale Uruguayului, Argentinei, Paraguayului, Braziliei și Chile s-au adunat cu Mons. Fernando Ocáriz. În timpul întâlnirii au împărtășit istorii și întrebări despre rugăciune, speranță, educația copiilor, prietenie și despre cum poate fi descoperită prezența lui Dumnezeu în diferitele împrejurări ale vieții.

Pe scenă, o pictură murală de mari dimensiuni, inspirată de opera artistului Joaquín Torres García, reunea scene care reprezentau fiecare departament al țării: un cerc de mate, munca la câmp și la birou, căminul, sportul, educația și sănătatea. O compoziție care căuta să reprezinte și mesajul sfântului Josemaría de a-L întâlni pe Dumnezeu în mijlocul activităților de fiecare zi.

La ora 16.30, așteptarea s-a încheiat. Părintele a fost primit cu multă emoție. Marianne și Juan Pablo, care au moderat întâlnirea, i-au urat bun venit: „Ce bucurie să vă avem în țara noastră!”.

La început, Părintele a amintit că peste câteva luni Papa Leon al XIV-lea va fi în Uruguay și i-a îndemnat să îi pregătească vizita încă de acum, rugându-se în mod special pentru el, pentru munca și pentru intențiile lui, crezând cu „o credință mare în rugăciune”, le-a spus. Uneori îi cerem ceva lui Dumnezeu, iar ceea ce așteptăm nu se întâmplă. Dar aceasta, a explicat, nu înseamnă că Dumnezeu ne-a uitat sau că nu ne-a ascultat. „Rugăciunea nu este niciodată zadarnică. Dumnezeu ne ascultă întotdeauna”.

Părintele a vorbit și despre dificultăți și despre suferință, care ajung într-un fel sau altul în viața fiecăruia, și a invitat la a privi spre Cristos pe cruce și la a avea încredere în iubirea lui Dumnezeu chiar și atunci când nu putem înțelege ce se întâmplă. „Dacă există iubire, putem fi fericiți în ciuda suferinței, pentru că iubirea este cea care dă sens vieții”, a afirmat. Această încredere în Dumnezeu, a explicat, „ne deschide sufletul ca să ne pese de ceilalți”.

Primii care s-au apropiat au fost Emilia, de șase ani, însoțită de părinții ei, Renato și Paula, care i-au oferit un buchet de flori pentru Sfânta Fecioară. Renato a povestit că mulți ani trăise departe de Dumnezeu și că tocmai fiica lui a fost cea care a început să îl apropie din nou de credință: „ea a fost puntea mea spre Dumnezeu”, a explicat. Pornind de la această experiență, l-a întrebat pe Părintele cum poate fi recâștigată, la vârsta adultă, acea simplitate a copiilor în relația cu Dumnezeu.

Părintele a comentat niște cuvinte ale sfântului Josemaría: „Să ne rugăm așa cum se roagă copiii. Să credem așa cum cred copiii. Să sperăm așa cum speră copiii”. A explicat că această copilărie spirituală trebuie să meargă împreună cu o mare maturitate și sinceritate față de Dumnezeu: să ne prezentăm înaintea Lui așa cum suntem, cu simplitatea copiilor, și să trăim astfel rugăciunea, cu o deschidere deplină.

Evangelina a povestit despre Familia sin Barreras, o inițiativă pe care o duce înainte împreună cu soțul ei și cu alte familii pentru a însoți familii care trăiesc în situații de vulnerabilitate. L-a întrebat pe Părintele cum să vorbească despre Dumnezeu celor care, din cauza situațiilor prin care au trecut, se simt părăsiți de El, și-au pierdut speranța sau nu găsesc nici măcar afecțiune în propria familie.

Părintele a sfătuit să Îi cerem lui Dumnezeu cuvintele potrivite pentru fiecare persoană: „Doamne, vorbește Tu prin mine”. A invitat apoi la a cunoaște situația celui pe care îl avem în față și, mai ales, la a-l iubi: „Cel mai important este să transmitem afecțiune, să transmitem căldură. Este o chestiune de a iubi”. Pentru că fiecare persoană, a amintit, „valorează tot sângele lui Cristos”.

A fost și un moment pentru a privi înapoi, spre începuturile Opus Dei în Uruguay. Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la sosirea în țară a primilor membri ai Lucrării, aniversare care va fi celebrată la mijlocul lui octombrie, foști rezidenți ai căminului Iará — primul cămin studențesc — au pregătit un material video cu amintiri, întâmplări și mărturii din acei primi ani.

După imagini, Luis a purtat conversația de la acești 70 de ani de istorie spre viitor și spre drumul către Centenarul Opus Dei. La final, nepoții lui Luis s-au apropiat ca să îi dăruiască Părintelui, în numele tuturor uruguayenilor, o busolă veche cu ceas solar, folosită de navigatori ca să se orienteze în larg. Darul făcea trimitere la o imagine pe care sfântul Josemaría o folosea pentru a vorbi despre Opus Dei ca despre o „mică barcă”. „Vrem să vă mulțumim că duceți mai departe această corabie pe un drum atât de bun și cu ochii ațintiți spre Soare”, au explicat ei când i-au înmânat-o.

Rosina, din Paysandú, a povestit că în 2007, împreună cu alte familii, au început o școală cu dorința de a oferi o formare umană și creștină. În perspectiva apropiatei vizite a Papei Leon al XIV-lea, l-a întrebat pe Părintele cum să folosească acest eveniment pentru a reînnoi credința și pentru a-i ajuta pe părinți să își asume rolul în formarea creștină a copiilor lor.

Părintele i-a îndemnat să îl asculte pe Papa primind cuvintele lui ca adresate personal fiecăruia. Și a amintit că până și în fața știrilor despre războaie și suferință din locuri îndepărtate putem face ale noastre acele evenimente, rugându-ne pentru cei care le îndură. Despre educația copiilor, a amintit că „ceea ce formează în mod fundamental persoanele este familia”. De aceea i-a încurajat pe părinți să își asume responsabilitatea de a transmite credința și să ajute și alte familii să facă la fel, mai ales prin relația personală și prin prietenie. 

Sofía și Julián au ajuns în Uruguay din Venezuela în 2019. Sofía i-a povestit Părintelui că în urmă cu un an a cerut admiterea în Lucrare și că, în timpul recentelor cutremure din țara ei, orașul său natal fusese distrus. Au povestit și că, de când s-au cunoscut, visau să aibă mulți copii, dar că, după câțiva ani de căsătorie plini de speranță, au primit o veste care i-a întristat foarte mult: medicii le-au spus că nu vor putea avea copii. Sofía l-a întrebat pe Părintele ce le poate spune celor care așteaptă niște copii care poate nu vor veni niciodată și cum să găsească și acolo ceea ce Dumnezeu vrea pentru ei. „Căsătoria voastră este chemată să fie rodnică într-un mod diferit”, le-a spus, vorbind despre o maternitate și o paternitate spirituală deschise către multe alte persoane. Și i-a invitat să nu trăiască această realitate ca pe un eșec: este „o chemare nouă și diferită a lui Dumnezeu”.

Juan Andrés și Ileana au venit cu copiii lor din Rocha, un oraș din sud-estul țării, acolo unde răsare soarele patriei. El lucrează la câmp, departe de oraș, și a povestit că distanțele și programul îi îngreunează de multe ori participarea la Sfânta Liturghie și la alte activități care îl ajută să crească în viața creștină. L-a întrebat pe Părintele cum să rămână aproape de Dumnezeu în aceste împrejurări. Părintele l-a sfătuit să facă tot posibilul ca să participe la Euharistie și să continue să se formeze, dar întotdeauna cu pace, iar când împrejurările nu îi permit, l-a îndemnat să se gândească la faptul că nu este singur: „Dumnezeu este cu tine”, și la muncă, și în tot ceea ce faci.

Ingrid, artistă și designer, a povestit că de-a lungul anilor a descoperit frumusețea ca pe o reflectare a lui Dumnezeu și a iubirii Lui. Înconjurată astăzi de artiști, descoperă de multe ori că discuțiile despre frumusețe sfârșesc într-o căutare a sensului și a lui Dumnezeu. De aceea l-a întrebat pe Părintele cum să facă din artă și din frumusețe un drum pentru a-i apropia pe alții de Dumnezeu.

„Frumusețea este o reflectare a perfecțiunii lui Dumnezeu”, a explicat Părintele. Și a precizat că nu este vorba doar despre ceea ce place imediat, ci și despre unirea profundă care există între frumusețe și bine. „O frumusețe aparentă care nu merge împreună cu binele nu este frumusețe adevărată”, a afirmat. Și a încurajat-o să lucreze tocmai în această direcție: „Să încerci să legi frumusețea de bine”.

Ultimele întrebări au abordat prietenia și provocarea de a găsi un echilibru între muncă, familie și atâtea angajamente și activități. Părintele a amintit că „prietenia adevărată este o formă a iubirii” și, vorbind despre cum să rânduim timpul între atâtea ocupații, a fost foarte concret: „Familia, pe primul loc”. A îndemnat de asemenea la a trăi cu bucurie: „Dumnezeu vrea să fim veseli”.

Înainte de a-și lua rămas-bun, Părintele a amintit din nou apropiata vizită a Papei Leon al XIV-lea în Uruguay și a reînnoit cererea cu care începuse întâlnirea: „Să ne rugăm mult pentru Papa”. Apoi a mulțumit pentru primire și a dat binecuvântarea: „Domnul să fie în inimile voastre, în familiile voastre, în muncile voastre, în toate intențiile voastre și în bucuria voastră”.

Luni 24 august. La Fundația Los Pinos și la Los Rosales

Ziua de luni a început la Casavalle, unul dintre cele mai vulnerabile cartiere din Montevideo, unde Mons. Fernando Ocáriz a vizitatFundația Los Pinos șiLos Rosales, două inițiative născute sub inspirația sfântului Josemaría, care îi însoțesc pe copii și pe tineri din prima copilărie până în adolescență, lucrând împreună cu familiile lor pentru a-i ajuta să își dezvolte talentele și pentru a le deschide oportunități de a-și construi propriul proiect de viață.

Ajuns la Los Pinos, Părintele a vizitat clădirile și i-a salutat pe angajați și pe elevii pe care îi întâlnea în drum și a avut o scurtă întâlnire cu Consiliul de Administrație al celor două fundații.

Între timp, elevi, profesori și alți angajați îl așteptau în sala polivalentă. Când Părintele a intrat, s-au auzit primele versuri ale cântecului Oración del remanso.

Facundo a fost primul care s-a încumetat să își spună povestea. A ajuns la Los Pinos anul acesta, după ce încercase multă vreme să intre. La început îi era teamă că nu se va integra, dar curând a descoperit profesori și colegi gata să îl ajute. Tot acolo a început să cunoască credința. Încetul cu încetul a învățat să se roage și, cu timpul, a luat o hotărâre: să primească Botezul. L-a întrebat pe Părintele cum ar putea să crească mai departe în credință și să se pregătească pentru acel moment. Mons. Ocáriz i-a amintit că credința este un dar al lui Dumnezeu care are nevoie și să fie primit și l-a îndemnat să I-o ceară Domnului: „un punct fundamental al credinței este să credem în iubirea lui Dumnezeu față de noi”, a explicat. Să credem că Dumnezeu este cu noi și ne iubește, chiar și atunci când nu putem vedea aceasta cu claritate.

Luzmila a povestit că a ajuns la Los Rosales în urmă cu patru ani, după ce trecuse prin situații foarte grele în copilărie, care o lăsaseră tristă și foarte supărată pe viață: „Nu știam ce înseamnă să te simți înțeleasă și însoțită”, și-a amintit. Încetul cu încetul a învățat să se lase iubită, să se sprijine pe ceilalți și, de asemenea, să se roage. Când avea nevoie de puțină liniște, a explicat, a început să meargă în capelă și să rămână acolo o vreme. „Simt că Dumnezeu m-a ajutat să îmi privesc viața altfel”, a spus, înainte de a-l întreba pe Părintele cum să ierte pe cineva care a făcut-o să sufere și cum să învețe să îl privească așa cum îl privește Isus.

Părintele a recunoscut că a ierta nu este întotdeauna ușor și de aceea a îndemnat la a privi spre Isus pe cruce, care S-a dăruit tocmai pentru a ne ierta. A amintit și cuvintele din Tatăl nostru: „Iartă-ne precum și noi iertăm. Îi cerem iertare lui Dumnezeu, dar cu condiția ca noi să îi iertăm pe ceilalți”, a explicat. În acele momente în care este greu să ierți, a invitat la a-i cere ajutor lui Dumnezeu și la a deosebi iertarea autentică, care implică voința, de simplul sentiment: chiar dacă durerea rămâne, fiecare poate hotărî să ierte și să vrea binele celuilalt. „Să-i ierți pe ceilalți este ceva foarte mare”, a spus, și a amintit niște cuvinte ale sfântului Josemaría: „Ceea ce este mai divin în viața noastră este să iertăm”.

Gonzalo, fost elev al Los Pinos și astăzi coordonator sportiv, a vrut să știe ce pot face educatorii și colegii pentru a apropia credința de tinerii care încă o simt departe. Părintele l-a îndemnat să se roage mult pentru toți: acesta este primul pas. 

Pentru a-și lua rămas-bun, elevii au interpretat cântecul Virgen Morenita și i-au oferit Părintelui un dar din partea instituției.

Apoi, Prelatul a vizitat Los Rosales. A parcurs clădirile, salutând familii, profesori și responsabili. S-a oprit de asemenea câteva momente să se roage în capelă.

Mai târziu, Părintele a fost la Catedrala din Montevideo. La intrare a întâlnit un grup de studente care veniseră să îl salute și s-a oprit câteva minute să stea de vorbă cu ele. S-a rugat la mormântul Fericitului Jacinto Vera, primul episcop de Montevideo. După aceea a luat prânzul împreună cu arhiepiscopul de Montevideo, cardinalul Mons. Daniel Sturla. Părintele i-a dăruit o coroană pentru Sfânta Fecioară, pe care Cardinalul a primit-o cu multă recunoștință. La rândul său, Mons. Sturla i-a oferit o relicvă a Fericitului Jacinto Vera.

Luni 24. Părintele la Los Ceibos: „Să nu vă dați niciodată bătuți”

După-amiază, Părintele s-a întâlnit cu tineri la complexul sportiv Los Ceibos. Între istorii personale, întrebări și muzică, discuția a parcurs preocupări foarte diferite, dar apropiate de viața celor care erau acolo: prietenia cu Dumnezeu, vocația, studiul, logodna, durerea, solidaritatea și dorința de a trăi credința cu naturalețe în mijlocul lumii.

La început, Părintele i-a îndemnat să lupte pentru a fi creștini cu adevărat, știind că aceasta nu înseamnă a nu avea defecte sau limite, ci a fi gata să reîncepi iar și iar. I-a îndemnat să pună în centrul vieții creștine întâlnirea personală cu Isus Cristos, străduindu-se să semene tot mai mult cu El. „Viața creștină înseamnă a-L urma pe Isus Cristos. Aceasta este cheia”, le-a spus. Și a sugerat un itinerar simplu: „A-L cunoaște pe Domnul, a-L frecventa pe Domnul, a-L iubi pe Domnul”.

I-a îndemnat să își concentreze efortul fără a se descuraja din cauza dificultăților, a defectelor, a greșelilor. „Avem întotdeauna ajutorul harului lui Dumnezeu ca să mergem înainte, ca să nu ne descurajăm, ca să luptăm”. Și a explicat că siguranța trebuie să stea în iubirea lui Dumnezeu față de fiecare.

Santiago, care lucrează la Los Pinos de puțin peste un an, a povestit cum această inițiativă a ajutat multe familii din cartier să își recapete speranța. Deși astăzi ar putea părea că acolo „totul este deja făcut”, el a asigurat că cei care lucrează la Los Pinos știu că „totul este încă de făcut”. De aceea l-a întrebat pe Părintele cum să transmită și altora dorința de a se alătura și de a-și pune timpul și talentele în slujba celorlalți. Mons. Ocáriz l-a îndemnat să împărtășească nu doar ceea ce se face acolo, ci și propria experiență. I-a vorbit despre a transmite, prin prietenie, ceea ce porți înăuntru, pentru că „atunci când există prietenie autentică, ceea ce îl interesează pe unul îl interesează și pe celălalt”.

Leandro, de 24 de ani, a povestit că apropierea lui de Opus Dei a început pe neașteptate, stând la coadă ca să intre într-un club. Acolo a cunoscut un tânăr care a ajuns să îi fie un mare prieten și care l-a invitat la un centru al Lucrării. S-a apropiat din nou de Dumnezeu și s-a pregătit să primească Mirul. L-a întrebat pe Părintele despre importanța formării pentru a crește în propria credință și pentru a o putea transmite altora. „Formarea este necesară pentru ca libertatea să poată fi folosită bine”, a explicat Mons. Ocáriz, îndemnându-l să își formeze inteligența pentru a putea recunoaște binele și a-l alege în mod liber.

Rafa, un tânăr din Paysandú, i-a povestit că anul trecut și-a pierdut tatăl, care lucra în Venezuela. Și l-a amintit ca pe un om foarte evlavios și cu deosebire generos față de cei care aveau nevoie de ajutor. „Astăzi viața mea amestecă bucuria amintirilor pe care le am despre el și siguranța că este în cer cu momente de tristețe, pentru că nu mai este aici”, a povestit.

Apoi l-a întrebat pe Părintele cum să păstreze bucuria și speranța în mijlocul durerii. „Ne rugăm deja cu toții pentru tatăl tău”, i-a spus Părintele, și l-a invitat să se gândească la fericirea tatălui său alături de Dumnezeu: „o fericire atât de mare încât nici nu ne-o putem imagina, fericirea cerului”. Și a adăugat: „Cerul este cu noi, cerul este Dumnezeu. Dumnezeu este și în inima ta, iar tatăl tău este foarte aproape de tine”.

Printre alte teme, tinerii au vorbit despre logodnă, despre deciziile din trecut, despre Euharistie, curăție, acțiune socială și despre felul în care să împărtășească propriei familii un drum vocațional. Vorbind despre dificultăți și despre nevoia de a o lua de la capăt, Părintele i-a sfătuit: „Să nu vă dați niciodată bătuți; dacă trebuie să reîncepeți în fiecare zi, reîncepeți în fiecare zi, pentru că Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată”.

Înainte de a-și lua rămas-bun, Părintele a dat binecuvântarea și i-a îndemnat să fie veseli și atunci când apar dificultăți: „Dumnezeu este întotdeauna cu noi”.

Duminică 23. Părintele se întâlnește cu câteva familii

Duminică, Părintele a petrecut o parte din după-amiază la La Cantera, o casă pentru retrageri spirituale și zile de formare. A vizitat capela, unde a rămas câteva minute în rugăciune, și a lăsat la picioarele Sfintei Fecioare patru trandafiri, câte unul pentru fiecare țară a Regiunii Plata: Uruguay, Argentina, Bolivia și Paraguay.

În timpul vizitei, Părintele a plantat și un copac care va continua să crească și să dea umbră atâtor persoane care vor trece pe acolo căutând câteva zile de formare, de reculegere și de rugăciune. După ce a terminat de plantat cedrul albastru, s-a apropiat de Wilson, care cunoaște bine fiecare colț al parcului, și i-a spus cu afecțiune: „Ți-l las ca să mi-l îngrijești, ca să crească bine”.

Mai târziu, Părintele a avut o întâlnire cu câteva familii care au venit să îl salute și să stea de vorbă câteva minute cu el, una câte una. Mulți au folosit acele momente ca să îi ceară o rugăciune, să îi povestească vreo întâmplare de familie sau să îi împărtășească vreo amintire. Lucas, unul dintre copii, a vrut și el să îi facă un dar Părintelui. I-a povestit cu simplitate că surorile lui îi făcuseră desene, dar că el nu se pricepe prea bine la desen, așa că a ales să îi dăruiască una dintre mașinuțele lui, „mașinuța albastră”. La final, Părintele a surprins fiecare copil cu o pungă plină de dulciuri.

 
La final, Părintele a vrut să le dea binecuvântarea sa, îndemnându-i să trăiască cu bucurie și amintindu-le că, și în mijlocul dificultăților și al contrarietăților, Dumnezeu este mereu aproape.